ICCJ. Decizia nr. 3845/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3845/2006
Dosar nr. 10109/1/2006
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 50/CA din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.M., în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, privind anularea dispoziţiei nr. S/73 din 24 martie 2005, prin care a fost sancţionat cu „destituirea din poliţie".
În motivarea sentinţei se reţine că dispoziţia atacată a fost legal emisă, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 17 lit. e) şi art. 18 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu modificările ulterioare; în fapt, s-a stabilit că în urma verificărilor efectuate de Corpul de control al ministrului, s-au contestat nereguli majore în procedura de verificare a documentelor necesare stabilirii domiciliului, precum şi acte de indisciplină în activitatea desfăşurată. Se precizează că în trecut, reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar cu avertisment, pentru comportare necorespunzătoare în serviciu.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin încheierea nr. 210557 din 23 martie 2005 a Consiliului de disciplină la nivelul Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor s-a propus destituirea din poliţie a reclamantului, în conformitate cu art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 17 lit. e) şi art. 18 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu modificările ulterioare. Această încheiere a fost contestată de reclamant, iar Corpul de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor a dispus menţinerea măsurii luate privind destituirea din poliţie, măsură ce a fost aprobată şi de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, astfel cum rezultă din Raportul nr. 32330 din 13 aprilie 2005.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul A.M., arătând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra motivului de nulitate absolută constând în lipsa din conţinutul dispoziţiei nr. S/73 din 24 martie 2005, a menţiunilor obligatorii prevăzute de art. 62 alin. (2) lit. f) din Ordinul nr. 400/2004, respectiv nu prevede „instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară".
De asemenea, se susţine că nu a fost soluţionată nici excepţia prematurităţii emiterii dispoziţiei nr. S/73 din 24 martie 2005, raportat la dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevede că „sancţiunea se aplică numai după expirarea termenului de contestaţie prevăzut de art. 61 alin. (1)", se precizează că reclamantul-recurent a făcut dovada înregistrării contestaţiei la data de 28 martie 2005, dar la acea dată actul administrativ fusese deja pus în executare, astfel cum rezultă din adresa nr. 210557 din 24 martie 2005, aflată la dosar.
Pe fondul cauzei, recurentul critică sentinţa, deoarece nu s-a ţinut cont de prevederile art. 51 alin. (1) din Ordinul nr. 400/2004, care prevăd că „activitatea Consiliului de disciplină se suspendă pe durata în care se desfăşoară cercetarea penală"; instanţa de fond a apreciat că cercetarea prealabilă s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, deşi Parchetul nu se pronunţase asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de luare de mită, iar pe baza cercetărilor efectuate, această din urmă instituţie s-a pronunţat în sensul inexistenţei infracţiunii menţionate, la data de 6 iunie 2005, în cadrul dosarului nr. 280/P/2005.
În cadrul ultimului motiv de recurs, recurentul arată că instanţa de fond ar fi trebuit să anuleze sancţiunea aplicată ca fiind disproporţionată în raport cu fapta reţinută, respectiv primirea unei cereri informe privind eliberarea unui document de identitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că actul atacat cuprinde elementele prevăzute de art. 62 din Ordinul nr. 400/2004, deci inclusiv calea de atac împotriva dispoziţiei de sancţionare. Totodată, lipsa unei menţiuni cu privire la instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anularea dispoziţiei de sancţionare, conform art. 61 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 360/2002 şi Legii nr. 554/2004, nu a fost de natură să creeze reclamantului-recurent o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, recurentul-reclamant parcurgând toate etapele de contestare prevăzute de lege, astfel că acest prim motiv de recurs este neîntemeiat.
De asemenea, este neîntemeiată susţinerea recurentului, în sensul că dispoziţia de sancţionare este nulă, deoarece sancţiunea devine aplicabilă numai după expirarea termenului de contestare prevăzut de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002; acest termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, este termenul în care se poate contesta sancţiunea dispusă, iar nu propunerea de sancţionare, astfel cum în mod eronat se arată în motivele de recurs, astfel că emiterea actului de sancţionare nu este condiţionată de acest termen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la emiterea Rezoluţiei nr. 280/P/2005 din 6 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de reclamantul-recurent pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. proc. civ., acesta este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece în sarcina persoanei sancţionate s-au reţinut fapte ce constituie abateri prevăzute de art. 57 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002 şi care atrag răspunderea disciplinară, independent de împrejurarea că acestea atrag sau nu răspunderea penală.
Astfel, din conţinutul actelor depuse în dosarul de fond a rezultat nu numai împrejurarea că reclamantul-recurent, în cursul exercitării atribuţiilor de serviciu, a primit şi avizat documente cu deficienţe importante pentru schimbarea domiciliului unei persoane, dar în acelaşi timp a refuzat să îndeplinească dispoziţiile unui ofiţer superior din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, aflat în misiune pentru efectuarea unui test de verificare a cadrelor la serviciul respectiv.
Instanţa de fond a mai reţinut, în mod corect, că individualizarea sancţiunii s-a făcut în conformitate cu criteriile legale de către emitentul actului administrativ, în sensul că s-a avut în vedere şi împrejurarea că reclamantul-recurent mai fusese sancţionat disciplinar cu avertisment, în cursul anului 2003, conform dispoziţiei nr. 402 din 8 aprilie 2003.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în baza art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinţei nr. 50/CA din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3848/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
