ICCJ. Decizia nr. 3870/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 807 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamantul O.M., ca neîntemeiată, așa cum a fost precizată, prin care reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., acordarea sporului de complexitate a muncii, potrivit art. 13 alin. (7) din Legea nr. 84/2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 552 din 6 octombrie 2005, C.N.A. a aprobat un spor de 5% reclamantului, începând cu data de 5 octombrie 2005.
Reclamantul a solicitat reanalizarea cererii și a procentului acordat, iar prin adresa nr. 13678 din 4 noiembrie 2005 i s-a comunicat faptul că membrii C.N.A. au decis respingerea cererii și că reclamantul renunțând la acest spor, a fost anulată decizia nr. 552/2005, prin decizia nr. 587 din /21 octombrie 2005, decizii pe care reclamantul nu le-a contestat.
în privința inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, instanța de fond a reținut că reclamantul are un interes și drept vătămat în promovarea acțiunii, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a dispus respingerea excepției.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, O.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale Legii nr. 84/2003.
Se apreciază în motivele de recurs că în speță există un drept vătămat conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 și în mod corect, instanța fondului a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând cererea, sub imperiul dispozițiilor art. 3041C. proc. civ. și în raport cu actele și lucrările dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Recurentul s-a adresat conducerii instituției, cu o cerere prin care a solicitat spor pentru complexitatea muncii depuse, de 25%, conform Legii nr. 84/2003.
Președintele C.N.A. a făcut propunerea în acest sens, însă doar pentru un spor de 15%, întrucât dispozițiile art. 13 din Legea nr. 84/203 prevăd că "persoanele desemnate să efectueze control financiar preventiv pot beneficia de un astfel de spor". După o analiză a organelor în drept, i s-a acordat recurentului, sporul de 5% în raport cu activitatea desfășurată.
Este de necontestat că legiuitorul a lăsat aceste dispoziții la latitudinea conducerii instituției care, dealtfel, a apreciat în sensul mai sus invocat. Prin urmare, în speță nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității administrative de a-i rezolva cererea petentului, întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, C.N.A. ca ordonator principal de credite, a emis o decizie în acest sens.
Dealtfel, cum corect a reținut Curtea de Apel, recurentul care inițial a solicitat reanalizarea cererii, în urma respingerii solicitării sale, a renunțat la acest spor, motiv pentru care decizia nr. 552/2005 a fost anulată prin decizia nr. 587/2005.
Desigur că acțiunea nu este inadmisibilă, pentru că în speță sunt întrunite vis-a-vis de obiectul cererii, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, însă problema refuzului nejustificat al autorității nu este reală, întrucât conform art. 13 din Legea nr. 84/2003, persoanele de tipul recurentului pot beneficia de un spor de până la 25%, nefiind o obligație pentru intimat de a-i acorda.
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul declarat de O.M., ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4042/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3329/2006. Contencios → |
|---|
