ICCJ. Decizia nr. 4046/2006. Contencios
Comentarii |
|
Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâta C.M., solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună retragerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul dispozițiilor art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificată și completată și Codului de procedură fiscală.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Spania, la data de 4 februarie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară, întrucât nu a respectat termenul legal de ședere pe teritoriul acesteia.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 43/CA din 10 martie 2006, a admis acțiunea reclamantei și a restrâns exercițiul dreptului la liberă circulație în Spania, până la 31 martie 2007, reținând că pârâta a circulat în străinătate, începând cu data de 30 noiembrie 2005, în baza pașaportului simplu, seria 10804619/2001, fiind depistată de autoritățile spaniole, fără nici un domiciliu cunoscut, fiind expulzată la data de 4 februarie 2006.
Apelul declarat de pârâta C.M. împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1/A din 18 aprilie 2006, reținându-se că nu s-a făcut nici o dovadă, în sensul săvârșirii de către pârâtă a unei fapte de natură să atragă expulzarea acesteia și restrângerea dreptului la liberă circulație.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Recurenta invocă nelegalitatea și pentru încălcarea prevederilor art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
în conformitate cu prevederile legale imperative invocate, precum și a art. 1 din Legea nr. 45/1997, singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, este acea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.
în concordanță cu prevederile constituționale și cele cuprinse în Legea nr. 248/2005, dreptul la libera circulație nu este absolut, fiind supus unor limitări legale, în concordanță cu documentele internaționale la care România este parte.
Recursul este fondat.
Motivul de recurs ce vizează necompetența materială în soluționarea cauzei, este întemeiat.
Tribunalul Brăila a fost sesizat de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, cu cererea prin care a solicitat ca în baza art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei C.M.
Cererea a fost soluționată în fond de Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ și, în apel, de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Obiectul cererii poartă asupra unui drept civil al liberei circulații a cetățenilor români.
Conform art. 25 din Constituția României "dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate este garantat", iar "legea stabilește condițiile exercitării acestui drept".
Prin art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 se reglementează restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români.
în cauză, se constată că obiectul cererii nu îl reprezintă, așa cum este reglementat în art. 8 din Legea nr. 554/2004, cererea unei persoane care "se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri".
Legea nr. 248/2005 nu prevede, într-adevăr, competența instanței de contencios administrativ în cazul reglementat prin art. 38 și 39, dispunând că cererea privind restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, în situația prevăzută de art. 38 lit. a), se dispune de către tribunalul în a cărei rază teritorială se află domiciliul persoanei care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ permite prin precizarea din finalul art. 10, ca prin legi speciale să fie consacrată altă competență materială, decât cea din prima parte a textului, respectiv în situația legilor speciale care reglementează în mod derogator competența de soluționare a cererilor în contencios administrativ.
Astfel, în cauză, Legea specială nr. 248/2005 nu reglementează o competență a secției de contencios administrativ, făcând trimitere la competența tribunalului care nu poate fi decât o competență de drept comun, întrucât nu ne aflăm în prezența unei cereri, în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, în cauză apreciindu-se că cererea este de contencios administrativ, s-au exercitat și judecat 3 căi de atac, incluzând fond, apel și recurs, deși, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ, există o singură cale de atac, și anume, recursul.
Cum problema competenței reprezintă o excepție peremptorie și dirimantă, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., prin admiterea recursului, conform art. 312 C. proc. civ., au fost casate hotărârile atacate și trimisă cauza, la instanța competentă material - Tribunalul Brăila, care va analiza și motivul de nelegalitate ce privește fondul cauzei, respectiv întrunirea condițiilor prevăzute de art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4061/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4055/2006. Contencios → |
---|