ICCJ. Decizia nr. 4042/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul Ț.F. a chemat în judecată Inspectoratul Județean de Poliție Arad, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, să dispună obligarea acestuia, să-i elibereze în copie, actele aflate la dosarul său personal.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost ofițer superior de poliție până în decembrie 1994, când a trecut în rezervă și că pârâtul a refuzat să-i elibereze actele solicitate, comunicându-i prin adresa nr. 92532 din 9 decembrie 2004, că "nu i se pot elibera copii xerox după documentele clasificate".
Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 633 din 18 mai 2005, a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâtul să procedeze la declasificarea informațiilor conform normelor legale și să-i elibereze copii xerox de pe actele administrativ solicitate, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 182/2005 privind protecția informațiilor clasificate.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva acestei hotărâri a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 879 din 19 octombrie 2005, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Arad. S-a reținut că printr-o precizare de acțiune, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la eliberarea de copii de pe Ordinul nr. 5017/1992 a șefului Inspectoratului General de Poliție, să se dispună anularea Ordinelor nr. 300 din 21 iunie 2004 și nr. S 389 din 17 martie 2003 ale Ministerului Administrației și Internelor în părțile care au reglementat clasificarea dosarelor personale și fișele de personal ale cadrelor de poliție și să oblige Ministerului Administrației și Internelor să declasifice toate dosarele personale și fișele de personal.
La rândul său, Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 1539 din 29 noiembrie 2005, a declinat competența soluționării acțiunii precizate a reclamantului, în favoarea Curții de Apel Timișoara, pentru capătul de acțiune privind anularea Ordinelor nr. 389 din 17 februarie 2003 și nr. 300 din 21 iunie 2004, emise de Ministerul Administrației și Internelor, precum și declasificarea dosarului de personal.
Prin aceeași hotărâre, Tribunalul Arad a disjuns și a reținut pentru soluționarea capătului de acțiune privind obligarea Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului Județean de Poliție Arad, la eliberarea copiilor de pe actele din dosarul său de personal.
Ulterior, prin încheierea nr. 1617 din 13 decembrie 2005, Tribunalul Arad a luat act de renunțarea reclamantului la cel de-al doilea capăt al acțiunii, actele solicitate fiind depuse de autoritățile publice la dosarul nr. 7474/2005 al Curții de Apel Timișoara.
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 208 din 21 iunie 2006, a respins acțiunea reclamantului, cu judecarea căreia fusese sesizată ca urmare a declinării de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Arad a reținut, în esență, că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 504/2004, nefiind motive pentru anularea Ordinelor nr. 389/2003 și nr. 300/2004 ale Ministerului Administrației și Internelor, din moment ce autoritățile pârâte i-au comunicat copii de pe actele aflate la dosarul său personal.
împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul Ț.F. care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea Curții de apel este nelegală și netemeinică, din moment ce, chiar dacă lui i-au fost comunicate copii de pe actele solicitate, nelegalitatea celor două ordine (nr. 389/2003 și nr. 300/2004), subzistă în raport cu prevederile art. 33 din Legea nr. 182/2002, astfel că este vătămat un interes legitim public.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că, din moment ce actele solicitate i-au fost comunicate de către autoritățile publice pârâte, reclamantul nu mai justifică un drept sau un interes legitim personal în ceea ce privește anularea dispozițiilor din Ordinele nr. 398/2003 și nr. 300/2004, în privința cărora a susținut că ar fi nelegale în raport cu prevederile art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, astfel că nu mai sunt îndeplinite cerințele art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Susținerea recurentului-reclamant, cum că acțiunea sa este întemeiată, din moment ce urmărește și realizarea unui interes legitim public, este lipsită de temei legal.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) ultima propoziție, din Legea nr. 554/2004, "interesul legitim poate fi atât privat, cât și public", dar din prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, persoana vătămată poate avea calitate procesuală, numai în situația în care este titulara unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative, în timp ce vătămarea unui interes public poate fi invocată doar de organisme sociale vătămate prin actul administrativ atacat.
Astfel fiind, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4060/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3870/2006. contencios → |
|---|
