ICCJ. Decizia nr. 3886/2006. Contencios
| Comentarii |
|
învestită prin declinator de competență de către Judecătoria Gherla și ca urmare a admiterii excepției tardivității, prin sentința civilă nr. 180 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții P.E., C.V. și C.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (ca succesor al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor) și SC A. SA Iclod, având ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 2062, emis de Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, la data de 11 februarie 2000, în favoarea celei de a doua pârâte.
Pe baza probatoriului administrat, instanța a reținut că reclamanții, ca terți în raport cu actul administrativ contestat, au luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu la data de 14 ianuarie 2002 și că acțiunea a fost adresată instanței (Judecătoria Gherla), la data de 27 mai 2005, deci cu depășirea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai reținut că prin această soluție nu se încalcă dreptul consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, referitoare la termenele de exercitare a acțiunii în contencios administrativ înscriindu-se între limitările acceptate ale dreptului de acces la o instanță.
în termen legal, împotriva sus-menționate sentințe au declarat recurs, reclamanții.
Fără a indica motivele nelegalității hotărârii judecătorești atacate, recurenții au susținut că în mod eronat instanța a reținut data de 14 ianuarie 2002, ca fiind data la care au luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate, neținând seama că în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat retrocedarea terenului abuziv ocupat de SC A. SA Iclod, încă din data de 13 noiembrie 2001.
Examinând cauza, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate.
Instanța fondului a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, stabilind pe baza probatoriului administrat că reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai formula acțiune în contencios administrativ pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 11 februarie 2000 de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Deși prin cererea de recurs data de 14 ianuarie 2002 este calificată ca "neadevărată", nu se indică un alt moment la care recurenții au luat cunoștință de certificatul a cărui anulare s-a cerut.
Așa cum rezultă din actul nr. NV/12 din 14 ianuarie 2002, emis de A.P.A.P.S., sucursala Regională Nord - Vest, recurenții-reclamanți au luat cunoștință de existența actului administrativ contestat la data de 14 ianuarie 2002.
Ca urmare, pentru calculul termenului de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în care pentru motive temeinice se poate solicita anularea unui act administrativ unilateral și peste termenul de 6 luni stabilit prin alin. (1) al aceluiași articol de lege, Curtea de Apel a avut în vedere data certă evidențiată de actele dosarului, și anume, data de 14 ianuarie 2002.
Cum acțiunea în justiție a fost formulată la data de 27 mai 2005 și cum legiuitorul a statuat că termenul prevăzut la alin. (2) al art. 11 este un termen de decădere [conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004], soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj este cea corectă.
în condițiile în care acțiunea nu a fost promovată înăuntrul termenului legal, anume "nu mai târziu de un an de la data emiterii actului", aspectele de fond ale pricinii nu au mai fost analizate, fără, însă, ca aceasta să constituie o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiție (art. 21 din Constituția României) sau dreptului la un proces echitabil (art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului).
într-adevăr, cum corect s-a subliniat în considerentele sentinței atacate, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene, cum este și cel în speță, nu poate fi asimilată unei limitări a dreptului la un proces echitabil, așa cum este acesta consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11.
Ca urmare, pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3329/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3923/2006. Contencios → |
|---|
