ICCJ. Decizia nr. 3878/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3878/2006
Dosar nr. 7588/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 3 aprilie 2006, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamanta SC F.D.E.E. SA Bacău - S.D.F.E.E. Neamţ şi continuată de SC E.O.N SA Bacău, sucursala Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ.
A anulat în parte Decizia de impunere nr. 4544 E din 7 martie 2003 şi Decizia nr. 54/2005, emise de pârâtul Consiliul Local al municipiului Piatra Neamţ - Direcţia Taxe şi Impozite a municipiului Piatra Neamţ, în ceea ce priveşte:
- impozitul pe clădiri pe anul 2003, în sumă de 330.600.750 ROL, dobânzile de 108.767.647 ROL şi penalităţile de 30.305.069 ROL;
- impozitul pe clădiri pe anul 2004, în sumă de 447.017.000 ROL, dobânzile de 60.816.663 ROL şi penalităţile de 17.321.909 ROL;
- taxa de concesiune şi lipsă de folosinţă a terenului ocupat fără forme legale, stabilită pentru anul 2005, în sumă de 8.144.700.000 ROL.
A stabilit că pentru terenul aflat în folosinţa reclamantei, aceasta datorează impozit, conform art. 256 alin. (3) Cod Fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003.
A respins, ca nefondat, capătul de acţiune referitor la impozitul de 32.313.862 ROL datorat pentru clădirile având numerele de inventar 100677, nr. 202482 şi nr. 202483.
A respins, ca nefondată, excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă.
A dispus restituirea către reclamantă a sumei executate în baza titlului executoriu anulat în parte, în limita anulării şi a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 8,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:
Pentru anul 2003, reclamanta nu a datorat impozit pentru clădirea aflată în construcţie, întrucât aceasta nu era încă dobândită în sensul art. 8 din OG nr. 36/2002 şi nu era împlinit nici termenul reglementat de art. 33 (respectiv 39) din Legea nr. 50/1991, întrucât autorizaţia de construire nr. 90 din 11 aprilie 2003 avea valabilitatea până la 11 aprilie 2004.
Pentru anul 2004, deşi autorizaţia nr. 90 expira la data de 11 aprilie 2004, dată dobândirii clădirii nu era aceasta, întrucât, deşi reclamanta a solicitat prelungirea autorizaţiei, până la data de 11 aprilie 2005, procesul-verbal de recepţie a fost întocmit la data de 20 decembrie 2004, de unde a rezultat că reclamanta nu a datorat impozit pe clădirea nou construită pentru anii 2003 şi 2004.
În ceea ce priveşte impozitarea unor clădiri trecute eronat de reclamantă ca fiind impozabile, s-a reţinut că eroarea săvârşită a fost din culpa exclusivă a reclamantei, iar corectarea ei se putea face în baza unor declaraţii rectificative, declaraţii pe care reclamanta nu le-a depus.
Pentru taxa de concesiune şi pentru lipsa de folosinţă s-a reţinut că pârâtul nu a precizat prin Decizia nr. 54/2005, modalitatea de calcul şi suprafaţa pentru care aceasta a fost stabilită, cu atât mai mult, cu cât o astfel de taxă nu se regăseşte între cele prevăzute de art. 248 din Legea nr. 571/2003.
Pentru terenul în suprafaţă de 11.289 mp, proprietatea reclamantei potrivit Anexei nr. 1 la declaraţia sa de impunere pe anul 2005, reclamanta datorează impozit conform art. 256 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003
Terenul în suprafaţă de 50.560 mp, ocupat de stâlpii reţelelor electrice aeriene şi de liniile electrice subterane sunt, potrivit art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, în proprietatea publică a statului, iar potrivit art. 16 din Legea nr. 318/2003, reclamanta având drept de uz şi servitute asupra acestui teren, datorează impozit potrivit dispoziţiilor 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, şi nu taxă de concesiune ori pentru lipsă de folosinţă. Astfel, s-a reţinut că taxa stabilită de pârât, în sensul arătat se impune a fi anulată, fiind stabilită cu încălcarea dispoziţiilor art. 248 şi art. 256 alin. (3) Cod Fiscal
Referitor la excepţia inadmisibilităţii (unită de instanţă cu fondul), s-a reţinut a fi nefondată, întrucât sumele din Decizia de impunere şi Decizia nr. 54/2005, indiferent dacă au fost executate sau nu, au fost corect contestate potrivit dispoziţiilor art. 176 şi art. 188 alin. (2) C. proCod Fiscal
În consecinţă, s-a stabilit că restituirea sumelor reţinute prin poprire se poate dispune în condiţiile dreptului comun potrivit art. 4041 şi 4042 C. proc. civ., dispunându-se, astfel, restituirea sumei de 3.250.188.333 virată deja pârâtei, astfel cum rezultă din adresa nr. S1-10086 din 5 iulie 2005 a B.C.R., iar pentru celelalte sume pentru care nu s-a făcut o astfel de dovadă, reclamanta are calea unei acţiuni separate, în limita sumelor pentru care s-a anulat titlul executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Consiliul Local - Direcţia Taxe şi Impozite a municipiului Piatra Neamţ.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că instanţa a analizat superficial excepţia inadmisibilităţii cererii privind suma deja executată prin poprire, precum şi obiectul acţiunii, stabilind pe baza unei situaţii de faţă incomplete şi cu ignorarea prevederilor Codului fiscal, că intimata-reclamantă nu datorează impozit pe clădiri pe anii 2003 şi 2004 şi taxă pentru folosinţă teren pentru suprafaţa ocupată de 50.560 mp. Totodată, printr-o greşită aplicare a Legii nr. 146/1997, instanţa a obligat recurentul-pârât la plata către reclamantă a sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Examinând cauza, prin prisma aspectelor enunţate în cererea de recurs, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei recurate.
Învestită prin declinator de competenţă de către Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dat o dezlegare corectă acţiunii formulate de reclamanta SC F.D.F.E.E. şi continuată de SC E.O.N. SA Bacău, pe baza unui amplu material probator şi prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în raport cu categoriile de obligaţii fiscale stabilite prin actele a căror anulare s-a cerut.
Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere, privind suma deja executată prin poprire, a fost respinsă în mod corect, reţinându-se că sumele din Decizia de impunere şi Decizia nr. 54/2004, indiferent dacă au fost executate sau nu, au fost corect contestate în condiţiile art. 176 şi, respectiv, art. 188 alin. (2) C. proCod Fiscal
Au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 169 alin. (3) C. proCod Fiscal, contestaţia la executare împotriva celor două acte contestate prin acţiune fiind inadmisibilă. S-a dispus, în consecinţă, restituirea sumei deja virate recurentului-pârât (respectiv 3.250.188.333 lei ROL), în raport cu adresa nr. S1-10086 din 5 iulie 2005 a B.C.R., urmând ca sumele pentru care nu există o astfel de dovadă, să fie recuperate, în limitele anulării titlului executoriu, pe calea unei acţiuni separate.
În privinţa impozitului pe clădiri, instanţa fondului a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, anume dispoziţiile OG nr. 36/2002, pentru impozitul pentru anul 2003 şi cele ale Codului fiscal, pentru impozitul pe clădiri începând cu 1 ianuarie 2004.
Prevederile legale amintite au fost raportate în mod concret la situaţia de fapt dovedită în speţă, critica recurentului privind superficiala analiză a pricinii fiind combătută de expunerea detailată făcută în considerentele sentinţei atacate.
Având în vedere că au fost încălcate dispoziţiile art. 248 şi cele ale art. 256 alin. (3) Cod Fiscal, s-a constatat a fi nelegală şi ca urmare, anulată taxa stabilită în sarcina reclamantei pentru terenul de 50.560 mp ocupat de stâlpii reţelelor electrice aeriene şi de liniile electrice subterane, stabilindu-se, însă, că, potrivit celui din urmă text legal mai înainte amintit, reclamanta datorează impozit.
Sub acest aspect, în mod clar, în dispozitivul hotărârii judecătoreşti atacate se arată că reclamanta datorează impozit conform art. 256 alin. (3) Cod Fiscal
În fine, instanţa fondului a aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 146/1997, republicată, privind taxa judiciară de timbru şi la dispoziţiile OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, obligând pe emitentul actelor administrative anulate, la restituirea acestor cheltuieli suportate de reclamantă.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local - Direcţia Taxe şi Impozite a municipiului Piatra Neamţ, împotriva sentinţei civile nr. 73 din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3871/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3883/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
