ICCJ. Decizia nr. 3904/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3904/2006
Dosar nr. 2300/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub dosar nr. 12327/2005, la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea deciziei de impunere nr. 6336 din 21 noiembrie 2005 şi a dispoziţiei de măsuri nr. 6336 din 21 noiembrie 2005, privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din cadrul pârâtei, până la soluţionarea pe fond a contestaţiilor formulate împotriva celor două acte administrative.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că există îndoieli asupra legalităţii actelor administrative atacate, având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale, care ar genera imposibilitatea continuării activităţii de producţie şi disponibilizarea forţei de muncă.
Prin sentinţa nr. 3 din 10 ianuarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C. SRL şi a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 6336 din 21 noiembrie 2005 şi a dispoziţiei de măsuri nr. 6336 din 21 noiembrie 2005, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cele două acte administrative a căror suspendare se solicită, s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii fiscale în cuantum ridicat, de natură să perturbe activitatea societăţii, putând avea drept consecinţă disponibilizarea personalului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt inaplicabile în raport cu prevederile art. 185 C. proCod Fiscal
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea organului administrativ emitent cu plângere prealabilă, potrivit art. 7, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
Dar, dispoziţiile art. 185 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reglementare care în materia suspendării executării actelor administrative, are caracter special în raport cu prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, prevăd că, după introducerea contestaţiei fiscale, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ-fiscal atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificată a contestatorului.
Or, în cauză, societatea comercială reclamantă, după ce a formulat contestaţia împotriva actului administrativ fiscal, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Cap. 1 din Titlul IX al Codului de procedură fiscală, în loc să se conformeze prevederilor art. 185, s-a adresat cu cerere de suspendare a executării actului administrativ-fiscal direct instanţei de contencios administrativ, ceea ce face ca cererea să fie inadmisibilă.
Este adevărat că, prin Legea nr. 158/2006 (M. Of. nr. 444/23.05.2006), prevederile art. 185 C. proCod Fiscal au fost modificate, în sensul că, în cazul introducerii contestaţiei fiscale la organul fiscal competent, contribuabilul are dreptul să ceară suspendarea executării actului administrativ-fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, dar această modificare a reglementării legale demonstrează că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2006 (conform art. 2, legea a intrat în vigoare în 30 de zile de la publicare), cererea de suspendare adresată direct instanţei de contencios administrativ era inadmisibilă.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, rejudecând cauza, cererea de suspendare va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 3 din 10 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3905/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
