ICCJ. Decizia nr. 3905/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3905/2006
Dosar nr. 2265/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2004, reclamanta SC R.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Comerţului şi Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor, obligarea acesteia să-i aprobe prelungirea autorizaţiei de valorificare a deşeurilor metalice feroase seria AV nr. 251/11 din 25 iulie 2001 şi suspendarea adresei nr. 1432/249932, emisă de pârât, prin care i s-a respins nejustificat cererea de prelungire a autorizaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de OG nr. 16/2001 privind menţinerea valabilităţii autorizaţiei iniţiale, aspect reţinut prin sentinţa civilă nr. 4326/2002, rămasă definitivă şi irevocabilă, de Judecătoria Reşiţa.
Prin sentinţa civilă nr. 438 din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că adresa nr. 1432/249932/2004, contestată, nu constituie un act administrativ de refuz, ci doar o corespondenţă purtată între reclamantă şi pârât.
Hotărârea a fost atacată cu recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2430 din 12 aprilie 2005, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă. Cu ocazia rejudecării, instanţa va verifica, prin suplimentare de probatoriu, dacă reclamanta întruneşte cerinţele în vederea prelungirii autorizaţiei.
În rejudecare, reclamanta a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat anularea adresei nr. 1432/249932/2004 şi a normelor referitoare la procedura privind valorificarea deşeurilor industriale, aprobate prin Ordinul nr. 265/503/2001.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului a invocat excepţia tardivităţii contestării ordinului mai sus menţionat şi a prematurităţii acestui capăt de cerere.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 349/PI din 22 noiembrie 2005, în dosarul nr. 659/CA/2005, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.S. SRL Reşiţa.
Instanţa, pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut, în esenţă următoarele:
Faţă de excepţia de prematuritate a capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 265/503/2001, instanţa a apreciat că este întemeiată, şi pe cale de consecinţă a admis-o, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, instanţa a reţinut că prelungirea autorizaţiei se realizează conform art. 10 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 265/503/2001, cu respectarea condiţiilor cerute pentru acordarea unei astfel de autorizaţii. Pentru a obţine prelungirea autorizaţiei, reclamanta trebuie să deţină la Teregova o platformă betonată de minim 5000 mp sau să facă dovada cu certificatul constatator că la Teregova a fost declarat punct de lucru, autorizaţia de mediu, extrasul de balanţă a mijloacelor fixe pentru punctul de lucru unde trebuie avut în proprietate un cântar de minim 10 tone şi un încărcător-descărcător, condiţii în care reclamanta nu de încadrează.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC M.S. SRL Reşiţa, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele:
- hotărârea cuprinde considerente străine de natura cauzei, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluţiei pronunţate.
- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, interpretând în mod greşit prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admiţând excepţia de prematuritate a capătului de cerere care viza anularea Ordinului nr. 265/503/2001, din moment ce în cauză se invocase excepţia de nelegalitate a ordinului respectiv.
Acest ultim motiv de recurs a fost dezvoltat de societatea comercială recurentă şi în notele de şedinţă depuse cu ocazia dezbaterilor asupra recursului.
A mai susţinut că hotărârea este şi netemeinică, instanţa de fond reţinând în mod greşit că nu ar îndeplini condiţiile legale pentru prelungirea autorizaţiei.
Recursul este neîntemeiat şi va fi respins ca atare.
Verificând hotărârea instanţei de fond, prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că soluţia atacată a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., considerentele acesteia cuprinzând motivele de fapt şi temeiul de drept care au fundamentat adoptarea acesteia, corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.
Astfel, instanţa de fond a stabilit şi a motivat în mod corespunzător că obiectul acţiunii îl constituie cererea recurentei-reclamante, de prelungire a autorizaţiei A.V. nr. 251/11 din 25 iulie 2001, eliberată de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul fostului Minister al Industriei şi Resurselor, precum şi că respingerea cererii de către autoritatea competentă este justificată de neîndeplinirea condiţiilor expres cerute de Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 265/503/2001, emis de ministrul industriei şi resurselor şi ministrul administraţiei publice.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă depunând la dosarul instanţei de fond o precizare de acţiune prin care a solicitat anularea Normelor aprobate prin Ordinul nr. 265/503/2001, iar nu invocând o excepţie de nelegalitate a Normelor respective, aşa cum a susţinut ulterior în motivele de recurs şi în notele de şedinţă.
Or, în raport cu acest capăt de cerere, aşa cum a fost precizat de recurenta-reclamantă, în mod corect instanţa de fond a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind parcursă procedura recursului administrativ.
Într-adevăr, prin Ordinul comun nr. 265/503 din 20 august 2001, emis în baza prevederilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, au fost aprobate Normele privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizaţiei de colectare a deşeurilor industriale reciclabile de la persoanele fizice şi a Normelor privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizaţiei de valorificare a deşeurilor industriale, ordin care constituie un act administrativ ce poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ fie pe calea unei acţiuni, fie pe calea excepţiei de nelegalitate.
Or, în cauza de faţă, societatea comercială recurentă, aşa cum rezultă din precizarea de acţiune, a atacat actul administrativ pe calea unei acţiuni vizând anularea acestuia, astfel că în mod legal a verificat îndeplinirea condiţiei parcurgerii procedurii plângerii prealabile.
Astfel fiind, cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, pentru considerentele arătate mai sus.
Cel de-al treilea motiv de recurs este, la rândul său, neîntemeiat.
Astfel, societatea comercială a cerut autorităţii competente prelungirea autorizaţiei de valorificare a deşeurilor metalice feroase Seria AV nr. 251/11 din 25 iulie 2001, cu valabilitate până la 25 iulie 2004, ceea ce impunea îndeplinirea condiţiilor minime prevăzute în Anexa nr. 2 la Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 265/503/2001.
Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, societatea comercială recurentă nu îndeplinea aceste condiţii în privinţa punctului de lucru din localitatea Teregova, judeţul Caraş-Severin, ceea ce confirmă caracterul legal al refuzului autorităţii competente de a prelungi valabilitatea autorizaţiei respective.
În concluzie, pentru motivele prezentate mai sus, recursul va fi respins ca nefondat, soluţia curţii de apel fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.S. SRL Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 349/PI din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3904/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3908/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
