ICCJ. Decizia nr. 39/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 39/2006
Dosar nr. 1644/2005
nr. 6973/1/2005
Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 iulie 2004, reclamantul R.N. a solicitat, în contradictoriu cu Secretariatul de Stat al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ialomiţa, anularea dispoziţiei nr. S/II/7082 din 10 martie 2004, prin care s-a dispus punerea sa la dispoziţia unităţii, repunerea în drepturile băneşti anterioare datei de 10 martie 2004 şi până la 31 mai 2004, când a încetat raportul de serviciu, corespunzătoare funcţiei de şef al Poliţiei municipiului Slobozia şi recalcularea ajutorului prevăzut de OG nr. 38/2003, cu drept de pensie, în raport cu salariul de bază avut potrivit ultimei funcţii.
Printr-o cerere completatoare, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune morale, în sumă de 2 miliarde lei, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că ordinul este nelegal, fiind emis de o autoritate necompetentă, întrucât funcţia de şef al Poliţiei municipiului Slobozia se afla în nomenclatorul Inspectoratului General de Poliţie, şi nu al Secretariatului de Stat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar în acelaşi timp este şi abuziv, dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 360/2004 nefiind aplicabile în speţă.
Prin sentinţa civilă nr. 467 din 17 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, căreia cauza i-a revenit prin declinare, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că prin dispoziţia contestată, reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii, pentru a fi numit în altă funcţie, măsura ca atare având un caracter managerial, şi nicidecum sancţionator, emisă de o autoritate competentă, în conformitate cu Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 330/2002.
Pe fondul pricinii, instanţa a reţinut că este consecinţa firească a raportului negativ întocmit de organele de control în legătură cu activitatea desfăşurată de reclamant, în calitate de prim adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, R.N. care a susţinut, în esenţă, că dispoziţia de „punere la dispoziţie" a fost emisă de un organ necompetent, Ordinul nr. 330/2002 la care face referire instanţa fondului, nefiind reţinut ca temei juridic al acesteia; greşit nu s-a reţinut inexistenţa unui ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care să reglementeze în concret acele „situaţii temeinic justificate" de punere la dispoziţie a poliţistului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 360/2004; greşit s-a apreciat că în calitate de şef al Poliţiei municipiului Slobozia ar fi avut vreo responsabilitate pentru activitatea Poliţiei din Urziceni şi mai ales nu s-a ţinut cont de calificativele foarte bune obţinute în ultimii cinci ani de activitate.
În fine, un ultim motiv de casare a vizat omisiunea de pronunţare asupra cererii sale referitoare la drepturile salariale.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Reclamantul a funcţionat ca prim adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, până la 9 februarie 2004, când a fost numit şef al Poliţiei Slobozia, în baza dispoziţiei Secretariatului de Stat al Ministerului Administraţie şi Internelor nr. S/II/7033 din 9 februarie 2004.
La 10 martie 2004, prin dispoziţia nr. II/S/7082, emisă de aceeaşi autoritate, a fost pus la dispoziţia unităţii, ca urmare a aspectelor negative reţinute prin Raportul Corpului de Control al Ministerului de Interne, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ialomiţa, nr. S/027055. Eliberarea din funcţia de şef al Poliţiei municipiului Slobozia a avut caracterul unei măsuri manageriale, determinată de lipsa de profesionalism cu care reclamantul, în calitate de prim adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa a efectuat controlul de fond în decembrie 2003, la Poliţia Urziceni, unde s-au constatat abateri grave care au determinat măsuri disciplinare severe împotriva unor ofiţeri de poliţie.
Astfel fiind, dispoziţia emisă de Secretariatul de Stat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu numai că se justifică, dar este şi legală, fiind luată în conformitate cu Ordinul nr. 330/2002 privind activitatea de management şi resurse umane ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De altfel, competenţa acestei autorităţi a fost necunoscută de reclamant, în momentul numirii sale ca şef al Poliţiei municipiului Slobozia.
Cum „punerea la dispoziţie" a fost luată pe fondul unei grave carenţe manageriale, fără a fi apreciată nici un moment drept sancţiune disciplinară, lipsa unui ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care să reglementeze cazurile „bine justificate" în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, în mod corect a fost apreciată ca nerelevantă.
Dispoziţia contestată a fost emisă pe baza aspectelor negative constatate în activitatea desfăşurată de reclamant, ca prim adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa şi care l-a făcut incompatibil cu funcţia de comandă, conform competenţelor legale prevăzute de Ordinul Ministerului de Interne nr. 330/2002.
Reţinând aceste aspecte, în mod corect, instanţa fondului a apreciat ca fiind legală şi temeinică, dispoziţia Secretariatului de Stat al Ministerului de Interne.
În ce priveşte drepturile salariale solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, reclamantului-recurent i s-au acordat drepturile băneşti avute, numai pentru indemnizaţia de comandă, iar drepturile de pensie i-au fost calculate conform art. 21 din Legea nr. 164/2001.
Pentru toate aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.N. împotriva sentinţei civile nr. 467 din 17 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 390/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
