ICCJ. Decizia nr. 393/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 393/2006
Dosar nr. 3217/2005
nr. 13248/1/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 28 iunie 2005, reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 16114 din 14 februarie 2005, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi, pentru perioada octombrie 1941 - noiembrie 1944.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă după cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena, a fost nevoită să se refugieze, împreună cu familia, din satul Visag, comuna Săcuieu, în satul Rogojel, aparţinând aceleiaşi comune.
Prin sentinţa civilă nr. 503 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei P.A., a anulat hotărârea nr. 16114 din 14 februarie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 1 octombrie 1941 - 30 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2005.
Pentru a se pronunţa acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că acţiunea este fondată, iar reclamantul îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că este de esenţa acestei reglementări, să se stabilească dacă persoanele care s-au refugiat, au fost persecutate etnic. Împrejurarea că localitatea de unde s-au refugiat cei în cauză, se afla sub autoritatea Statului român, este lipsită de relevanţă, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, deoarece reclamanta nu îndeplinea condiţiile pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât refugierea s-a făcut de pe un teritoriu aflat sub autoritatea Statului român - localitatea Visag, judeţul Cluj, în teritoriul ocupat de trupele hortyste şi nu s-a datorat persecuţiei etnice.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente, care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei menţionate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice la care a fost supusă după ocuparea Ardealului de Nord, de către trupele hortyste, după Dictatul de la Viena din 1940. Declaraţiile martorilor T.T. şi P.T. confirmă această împrejurare.
Nu poate fi primită critica formulată de recurentă, cu privire la faptul că refugierea s-a făcut dintr-un teritoriu aflat sub autoritatea Statului român, deoarece o asemenea condiţie nu este prevăzută de lege.
Rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile. Pe cale de consecinţă, recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 503 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 390/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 40/2006. Contencios → |
|---|
