ICCJ. Decizia nr. 405/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 405/2006
Dosar nr. 3414/2005
nr. 14033/1/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 24 iunie 2005, reclamanta V.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 16791 din 14 martie 2005, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în urma aplicării Dictatului de la Viena, în perioada septembrie 1940 - martie 1945 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, părăsind oraşul Simeria şi stabilindu-se în oraşul Cluj.
Prin sentinţa nr. 526 din 14 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei V.I., a anulat hotărârea nr. 16791 din 14 martie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2005.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că familia reclamantei s-a aflat în refugiu, iar reclamanta a împărtăşit situaţia familiei şi consecinţele nefavorabile ale acesteia, îndeplinind condiţiile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, deoarece reclamanta nu îndeplinea condiţiile pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât refugierea s-a făcut de pe un teritoriu aflat sub administraţia Statului român - oraşul Simeria, judeţul Hunedoara, în teritoriul ocupat de trupele hortyste şi nu s-a datorat persecuţiei etnice.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei menţionate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena. Declaraţia martorei W.E. confirmă această împrejurare.
Nu poate fi primită critica formulată de recurentă, cu privire la faptul că refugierea s-a făcut dintr-un teritoriu aflat sub autoritatea Statului român, deoarece o asemenea condiţie nu este prevăzută de lege.
Rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile.
Pe cale de consecinţă, recursul declarat este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 526 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 407/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
