ICCJ. Decizia nr. 390/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 390/2006
Dosar nr. 2562/2005
nr. 10631/1/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 februarie 2003, SC C.E.T. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - Direcţia Generală de Control Contribuţii pentru Asigurări Sociale şi Fondul pentru Plata Ajutorului de Şomaj, precum şi cu Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Vâlcea, să se dispună anularea deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2003, emisă de prima pârâtă, precum şi a măsurilor înscrise în procesul-verbal de control nr. 4831 din 29 noiembrie 2002, încheiat de funcţionari ai pârâtei secunde, ca nelegale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi actul de control privind aceeaşi perioadă, a fost desfiinţat de către autoritatea publicată competentă, prin cea de-a doua decizie s-au stabilit în sarcina sa, aceleaşi obligaţii, şi chiar mai împovărătoare.
În opinia ei, s-a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor cuprinse în HG nr. 858/2001, privind acordarea unor înlesniri la plata unor obligaţii bugetare, aplicându-se acele norme cu începere de la data de 30 aprilie 2001, şi nu cu data de 1 octombrie 2001. Ca atare, reclamanta a contestat suma de 20.734.149.465 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate în plus, suma de 1.294.564.641 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, suma de 488.088.387 lei, majorări de întârziere, suma de 8.134.322.969 lei, majorări aferente ajutorului de şomaj şi în sfârşit, suma de 263.584.066 lei, penalităţi de întârziere".
S-a precizat, totodată, că, deşi prin Decizia nr. 5943 din 24 septembrie 2001, a fost acordată societăţii, eşalonarea debitului în valoare de 8.086.000.091 lei şi scutire de plata majorărilor de întârziere, lunar, pe măsura achitării ratelor eşalonate, în sumă de 12.939.284.721 lei, organul administrativ-jurisdicţional nu a analizat în fond acest capăt de cerere, mulţumindu-se să menţioneze că au fost încălcate dispoziţiile Ordinului nr. 198/2001, ceea ce nu corespunde realităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 50/F-C din 6 iunie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea cauzei, după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a admis în parte acţiunea.
În consecinţă, au fost anulate parţial Decizia nr. 3/2003, emisă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi procesul-verbal de control nr. 4831/2002, încheiat de lucrători ai Direcţiei Generale de Muncă şi Solidaritate Socială Vâlcea, constatându-se că reclamanta datorează sumele de:
- 10.603.666.268 lei, cu titlu de majorări de întârziere;
- 810.278.467 lei, penalităţi de întârziere;
- 626.238.578 lei, penalităţi de stopaj la sursă, potrivit variantei I din raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul A.M.
Instanţa de fond a reţinut că această soluţie se impune, în raport cu reglementarea conţinută în HG nr. 858/2001, precum şi cu constatările expertului contabil, formulate în cadrul variantei I.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice.
Recurenta a susţinut că prima instanţă s-a limitat la omologarea unei variante de soluţie propusă de expertul contabil, fără a verifica dacă acesta a avut în vedere actele normative incidente în cauză şi obiecţiunile formulate la raportul de expertiză contabilă.
Că în realitate, concluziile expertului sunt lipsite de relevanţă juridică şi instanţa de trimitere era datoare să stabilească dacă dispoziţiile HG nr. 858/2001 au fost sau nu respectate, ţinând seama şi de reglementarea ce formează obiectul unor acte normative cu caracter special, adoptate în materia acordării înlesnirilor la plată a unor obligaţii bugetare.
Critica este întemeiată.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, inclusiv cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri poate fi cerută, atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În speţă, cum deja s-a arătat, întreaga motivare a sentinţei recurate se limitează la omologarea uneia din cele două variante de soluţii propuse de expertul contabil A.M., precum şi la trimiterea făcută la HG nr. 858/2001.
Instanţa de fond şi-a însuşit concluziile expertului, fără a analiza câtuşi de puţin apărările formulate de pârâţi pe parcursul judecăţii şi normele juridice invocate, altele decât cele enunţate mai sus.
Este vorba de OUG nr. 43/2001 pentru modificarea OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare şi de Ordinul nr. 198/2001, emis de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală care, practic, este nemotivată şi face imposibil controlul judiciar exercitat de instanţa superioară în calea de atac a recursului.
În plus, se cuvine menţionat faptul că, deşi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea a formulat obiecţiuni scrise la raportul de expertiză contabilă, instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel asupra lor şi nu a arătat considerentele pentru care nu a cerut expertului să răspundă la obiecţiunile respective.
De aceea, pentru corecta soluţionare a litigiului, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va examina, sub forma unor apărări, şi celelalte susţineri din motivele de casare scrise, a căror analiză în această fază procesuală, devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 50/FC din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 393/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
