ICCJ. Decizia nr. 407/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 407/2006
Dosar nr. 3432/2005
nr. 14105/1/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 4 iulie 2005, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Timiş, să se dispună anularea hotărârii nr. 9614 din 31 mai 2005, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta a refuzat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinţilor, în urma Dictatului de la Viena.
Prin sentinţa civilă nr. 253/PI din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului B.N., a anulat hotărârea nr. 9614 din 30 mai 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pe care a obligat-o să emită hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1941 - 6 martie 1945.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinţilor săi, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940 şi a dobândit acelaşi statut de refugiat, ca şi aceştia, datorită vexaţiunilor morale şi materiale pe care le-a suferit, fiind îndreptăţit să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de Statul român.
Totodată, instanţa de fond a înlăturat precizările Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, potrivit cărora pot beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, doar copii născuţi în timpul călătoriei spre localităţile de refugiu sau concepuţi înainte sau în timpul strămutării şi născuţi după strămutarea părinţilor. Instanţa a apreciat că aceste precizări reprezintă o interpretare eronată a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi constituie o opinie fără caracter obligatoriu, exprimată de menţionata instituţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, deoarece reclamantul s-a născut la un interval de 13 luni de la data strămutării părinţilor săi, dată la care nu era nici măcar conceput.
În susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Timiş a invocat precizările Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3233 din 12 septembrie 2002 şi nr. 3423 din 26 septembrie 2002, potrivit cărora de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 beneficiază şi copiii născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuţi înainte sau în timpul strămutării şi născuţi după strămutarea părinţilor în acea localitate, adică acei copii care s-au născut la un interval de maximum 300 de zile de la începerea strămutării părinţilor, cunoscut fiind că, potrivit Codului familiei, perioada legală de concepţie a copilului este cuprinsă între a 180-a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii.
În cauză, recurenta susţine că reclamantul nu poate beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, întrucât s-a născut după 390 zile la începerea refugiului părinţilor săi.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul s-a născut la data de 1 octombrie 1941, în municipiul Braşov, pe timpul refugiului părinţilor săi, din judeţul Sălaj, ca urmare a aplicării Dictatului de Viena din 1940.
Instanţa nu poate avea în vedere motivul de recurs privind naşterea reclamantului la un interval de 390 zile de la începerea refugiului părinţilor săi.
Din interpretarea teologică a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţelese atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a îndurat familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile. Pe cale de consecinţă, recursul declarat este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 253/PI din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 409/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
