ICCJ. Decizia nr. 3911/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3911/2006
Dosar nr. 7942/1/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, la data de 20 decembrie 2005, reclamanta M.O. a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, revocarea măsurii de suspendare a dreptului reclamantei de a călători în străinătate până la data de 31 august 2006.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că măsura luată de pârâtă împotriva ei este nelegală, întrucât decretul de expulzare emis de autorităţile italiene, în baza căruia i-a fost suspendat dreptul de a călători în străinătate, a fost declarat nul prin dispoziţia nr. 24/09 din 3 septembrie 2005 a judecătorului de pace din Modena.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 40/CA din 27 martie 2006, a admis acţiunea reclamantei M.O. şi a dispus anularea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul până la 31 august 2006, dispusă de pârâtă, prin adresa nr. 213/12326 din 6 ianuarie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în august 2005, reclamanta a fost expulzată din Italia, în România, în baza acordului de readmisie dintre cele două ţări şi ca urmare a decretului de expulzare emis de autorităţile italiene la data de 20 august 2005.
În considerentele sentinţei s-a mai reţinut că prin adresa nr. 213/12326 din 6 ianuarie 2006, pârâta i-a comunicat reclamantei, că a hotărât menţinerea până la 31 august 2006 a măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului său de folosire a paşaportului, dispusă în luna septembrie 2005, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, cu motivarea că pentru reanalizare este necesar să prezinte în original, în limba italiană, hotărârea judecătorului de pace din Modena.
Or, a mai reţinut instanţa de fond, în condiţiile în care prin dispoziţia nr. 24/09 din 3 septembrie 2005 a judecătorului de pace din Modena, decretul de expulzare a fost declarat nul, măsura aplicată de autorităţile române nu mai are justificare legală.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâtă, care a solicitat modificarea ei, în sensul respingerii acţiunii intimatei-reclamante, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea primei instanţei este pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, deoarece măsura dispusă de autorităţile române în privinţa intimatei-reclamante a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, încadrându-se în litera şi spiritul legii.
A mai arătat că libertatea de mişcare nu poate fi absolută, ci trebuie să se exercite în condiţiile prevăzute de lege, iar autoritatea competentă a respectat normele edictate de legiuitorul naţional în apărarea unui interes general al statului român, în baza unei obligaţii asumate prin acorduri internaţionale pentru stoparea migraţiei ilegale.
În ceea ce priveşte anularea decretului de expulzare de către autorităţile italiene, recurenta-pârâtă a arătat că este vorba despre un raport juridic cu un element de extraneitate, constând în faptul juridic care a cauzat aplicarea legii române, prevederile legale interne în vigoare la data returnării intimatei fiind respectate.
Totodată, recurenta-pârâtă a făcut referire la prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, intrată în vigoare la data de 29 ianuarie 2006, potrivit cărora măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulaţie în străinătate.
Examinând cauza, în raport cu motivul de recurs invocat şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin adresa nr. 213/12326/2005 din 6 ianuarie 2006, Direcţia Generală de Paşapoarte, răspunzând unei petiţii formulate de intimata-reclamantă, i-a comunicat că s-a hotărât menţinerea până la data de 31 august 2006 a măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului, dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările ulterioare.
Această măsură a fost urmarea returnării intimatei-reclamante din Italia, conform talonului de returnare întocmit în data de 31 august 2005, la Poliţia de Frontieră, în baza decretului de expulzare emis de Prefectul din Modena în data de 20 august 2005.
Decretul de expulzare a fost, însă, anulat prin dispoziţia nr. 24/09 din 3 septembrie 2005 a judecătorului de pace din Modena, astfel încât Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în raport cu această împrejurare, menţinerea măsurii dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 nu mai are justificare.
Totodată, este de menţionat că la data de 29 ianuarie 2006 a intrat în vigoare Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care în art. 55 alin. (1) lit. c) prevede că măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulaţie în străinătate, perioada de 6 luni împlinindu-se la data de 29 iulie 2006.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 40/CA din 27 martie2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3909/2006. Contencios. Anulare proces verbal... | ICCJ. Decizia nr. 3912/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
