ICCJ. Decizia nr. 3914/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3914/2006
Dosar nr. 8151/1/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, la data de 20 ianuarie 2006, reclamanta B.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4460 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 78/F din 27 martie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 18 septembrie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti de la data de 1 noiembrie 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, cetăţean român de etnie maghiară, a fost obligată să se refugieze din localitatea Lunca Ozun, în localităţile Sânzieni, Cernatu de Jos şi Ozun, judeţul Covasna, ca urmare a persecuţiei etnice suferite din partea autorităţilor, astfel cum a dovedit cu declaraţiile autentificate ale martorilor J.G. şi K.I., aceasta din urmă fiind audiată şi în faţa instanţei. S-a făcut şi menţiunea că persecuţiile exercitate au constat în injurii, bătăi şi incendierea casei, familia reclamantei fiind singura de naţionalitate maghiară din satul Lunca Ozun.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât dispoziţiile legale se referă la persoane persecutate etnic de către regimurile instaurate în România, iar în speţă, rezultă din declaraţiile de martori aflate la dosar, că plecarea intimatei-reclamante împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, s-a datorat presiunilor exercitate de membrii comunităţii locale.
S-a mai susţinut de către recurentă, că localitatea de domiciliu a intimatei, comuna Lunca Ozunului, se afla, după Dictatul de la Viena, pe teritoriul ocupat de administraţia maghiară, motiv pentru care nu poate fi primită susţinerea intimatei, cu privire la persecuţia etnică suferită.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada acestor împrejurări se poate face conform art. 4 din HG nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declaraţii de martori.
Intimata-reclamantă a depus în probaţiune declaraţia autentificată a martorilor J.G. şi K.I., ale căror afirmaţii referitoare la perioada refugiului şi a rolului autorităţilor române în exercitarea persecuţiei etnice ce a determinat plecarea intimatei şi a familiei sale din localitatea de domiciliu, sunt în contradicţie cu susţinerile făcute, ulterior, cu ocazia audierii în instanţă, de către martora K.I. care a indicat o altă perioadă de refugiu, mult mai scurtă şi a susţinut că plecarea intimatei s-a datorat incidentelor cu comunitatea românească din sat.
Coroborând aceste declaraţii contradictorii, cu faptul istoric de notorietate că Ardealul de Nord a fost ocupat de administraţia maghiară în septembrie 1940 şi a fost retrocedat în august 1944, rezultă că instanţa de fond nu a avut temei să admită acţiunea reclamantei, probele administrate în cauză nefiind concludente.
Faţă de aceste considerente Curtea, în baza dispoziţiilor art. 314, raportate art. 312 C. proc. civ., admite recursul declarat în cauză, casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 78/F din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de B.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3913/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3915/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
