ICCJ. Decizia nr. 3955/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3955/2006
Dosar nr. 9579/1/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 31 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 22/CAF/2006, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de numita P.V., în calitate de curator al reclamantei P.L., având ca obiect anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1355 din 4 aprilie 2005, emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap de pe lângă Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt: că numitei P.L. i s-a emis „ Certificatul de încadrare în grad de handicap" nr. 22059 din 2 martie 2005, de către Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, cu diagnosticul clinic de „demenţă Alzheimer" cu gradul de handicap „grav", iar în urma contestaţiei sale, prin Decizia atacată în cauză s-a menţinut acest grad de handicap, fără asistent personal.
A constatat instanţa că, pentru a stabili acest grad de handicap, Comisia a făcut aplicarea Ordinului Ministrului Sănătăţii Familiei nr. 726/2002, potrivit căruia numai triada simptomatologică „agnozie, apraxie şi afazie" specifică demenţei justifică supravegherea permanentă, iar expertiza L.S.M. din 13 februarie 2006 a stabilit că pacienta nu prezintă această triadă patognomică, iar starea sa s-a concretizat prin acelaşi deficit de atenţie, memorie şi intelect.
Ca urmare, a considerat instanţa că, în raport cu actele medicale emise ca urmare a expertizării reclamantei, s-a dispus în mod corect încadrarea ei în gradul de handicap „grav", gradul I, fiind respectate dispoziţiile art. 8 din Regulamentul din 9 august 2002 şi Cap. II din Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 726/2002.
A apreciat instanţa ca nefondată, critica reclamantei privind neexaminarea sa (medicală), ca urmare a contestaţiei la certificatul emis de Comisia judeţeană.
Cu privire la nerecunoaşterea beneficiului unui asistent personal, pe care solicitanta - pacientă îl reclama ca legal, instanţa a constatat că, potrivit art. 9 din Regulament, este obligatorie ancheta socială care să ateste necesitatea unui asistent personal, iar în speţă ancheta nu stabileşte această necesitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă, reclamanta, cererea fiind legal scutită de plata taxei judiciare de timbru. În motivare sunt invocate în drept dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., iar în fapt recurenta susţine următoarele argumente:
- că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 519/2002, ale OG nr. 14/2003 şi OUG nr. 102/1999 (aprobată prin Legea nr. 512/2002 şi modificată prin Legea nr. 343/2004), precum şi ale Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 726/2002;
- că au fost apreciate greşit şi incomplet probele administrate (înscrisurile din dosar), din care rezultă că la data emiterii celor două acte - certificatul şi Decizia - reclamanta suferea de o deficienţă funcţională gravă, demenţă Alzheimer severă, care îi dădea dreptul la un asistent personal;
- că motivarea instanţei cuprinde susţineri contradictorii: pe de o parte se reţine că este nevoie de supravegherea permanentă a reclamantei, pe de altă parte se respinge cererea de a beneficia de un asistent personal, deşi se recunoaşte că starea pacientei prezintă acelaşi deficit de atenţie, memorie şi intelect;
- că instanţa nu a examinat în concret şi nu a enumerat actele medicale anexate, ci doar s-a referit la ele în mod generic, neobservând că tocmai din ele rezulta deficienţa funcţională gravă a pacientei care justifica beneficiul însoţitorului personal;
- că raportul de evaluare întocmit la data emiterii actelor contestate dovedeşte că reclamanta, la examenul medical, a acumulat doar 6 puncte din totalul de 30, sub punctajul de 9 puncte care dădea dreptul la un însoţitor personal;
- că pe baza aceloraşi acte medicale pe care instanţa a respins acţiunea, comisia de evaluare medicală a stabilit ulterior, la 19 aprilie 2006, deficienţa funcţională gravă a reclamantei şi dreptul ei la un însoţitor personal;
- că pârâtele nu au contestat actele medicale şi ancheta socială depuse în cauză, din care rezultă că reclamanta necesită supraveghere permanentă, astfel încât soluţia instanţei, de respingere a cererii de recunoaştere a dreptului la un însoţitor personal, nu se justifică.
Recursul nu se fondează.
1. Actele contestate în speţă, deşi sunt acte administrative de autoritate cu caracter individual, fiind, astfel, supuse controlului de legalitate întemeiat pe Legea nr. 554/2004, sunt emise de autorităţi specializate: comisii medicale care, în exerciţiul atribuţiilor lor legale, efectuează o evaluare medicală.
Aşa fiind, instanţa, în exerciţiul controlului de validitate a unor asemenea acte, are competenţa de a verifica numai: emiterea actului de către autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale; respectarea condiţiilor de formă şi a procedurii prevăzute de lege; conformitatea actului cu conţinutul legii şi conformitatea sa cu scopul legii.
Este evident, aşadar, că instanţa nu se poate substitui comisiilor medicale în aprecierea actelor medicale pe baza cărora acestea au stabilit un diagnostic şi, ca urmare, nici nu poate efectua controlul de fond al diagnosticelor stabilite de comisii.
2. Ceea ce putea verifica instanţa, iar în speţă a şi verificat, era existenţa în conţinutul anchetei sociale a recomandării unui asistent personal pentru adultul cu handicap grav, conform Secţiunii a II-a art. 19 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 794/2002.
Or, în ancheta socială efectuată în speţă o asemenea recomandare nu există.
3. Situaţia că, ulterior primei decizii, comisia medicală, pe baza aceloraşi acte medicale avute în vedere la emiterea ei, a stabilit printr-o nouă decizie dreptul reclamantei la un însoţitor personal reprezintă o inconsecvenţă de substanţă care nu putea fi supusă controlului primei instanţe şi nici sancţionată de către aceasta, pentru motivele mai sus arătate (v. pct. 1).
4. Din aceleaşi motive de ordin principial privind limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, nu este relevantă în speţă nici situaţia că pârâtele nu ar fi contestat actele depuse de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.L., prin curator P.V., împotriva sentinţei civile nr. 113 din 31 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3954/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3957/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
