ICCJ. Decizia nr. 3961/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3961/2006
Dosar nr. 998/2/2005
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 512 din 6 martie 2006, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 24 din 19 decembrie 2005, formulată de reclamanta SC D.D. SRL Piteşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005 a fost emisă de Consiliul Concurenţei, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din lege.
Pentru faptele săvârşite, amenda aplicată a fost stabilită la suma de 294.983,36 RON.
Actele administrative sunt executorii din oficiu prin ele însele. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalităţii şi când, prin executarea lor, ar putea provoca o pagubă persoanelor fizice sau juridice protejate prin instituţia contenciosului administrativ.
În speţă, reclamanta şi-a întemeiat cererea, pe prevederile art. 15, cu trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând suspendarea deciziei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a acesteia.
Potrivit acestor texte de lege, suspendarea executării poate fi dispusă în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, fiind de datoria instanţei de contencios a aprecia cu obiectivitate asupra aparenţei de ilegalitate a actului administrativ atacat.
Or, reclamanta a probat doar existenţa pagubei iminente, în sensul definit de art. 2 lit. s) din Legea contenciosului administrativ, fără a demonstra cazul bine justificat, în sensul cerut de art. 14 alin. (1), cele două condiţii cumulative nefiind, astfel, îndeplinite.
Aparenţa de ilegalitate a deciziei atacate nu a fost dovedită, reclamanta rezumându-se exclusiv la a fi probat greutăţile financiare împovărătoare, create de plata creditelor la care s-a angajat şi la imposibilitatea plăţii amenzii pe care nu o critică sub aspectul legalităţii ei şi al temeiului juridic aplicabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.D. SRL Piteşti, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005 a Consiliului Concurenţei.
S-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au fost reiterate greutăţile financiare şi caracterul mult prea oneros al amenzii de natură a conduce la iminenţa pagubei, precizându-se, totodată, sub aspectul îndeplinirii condiţiei existenţei unui caz bine justificat, că prin probele ce se vor administra în cadrul judecării pe fond a acţiunii în anulare se va dovedi nelegalitatea măsurii dispuse, întrucât nu au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1996, nefiind impuse preţurile de vânzare şi nici alocarea teritorială a clienţilor.
S-a apreciat, de asemenea, că măsura suspendării reprezintă o măsură de protecţie pentru reclamantă, pentru a nu fi pusă în situaţia în care va fi admisă acţiunea în anulare, însă nu-şi va putea redresa activitatea, impunându-se a fi dispusă, întrucât există premisele producerii unei pagube iminente.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, motivul de recurs invocat, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat în speţă nici un alt motiv care să impună casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Bucurându-se de prezumţia de legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumţiile de autenticitate şi veridicitate, actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuşi titlu executoriu.
Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea executării lui, atunci când este contestat din punct de vedere al legalităţii, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, aşadar, o situaţie de excepţie. Aceasta poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15, cu trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004, corect interpretate de instanţa de fond, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de text, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa pagubei.
În sensul acestor prevederi legale este necesar, aşadar, ca pe lângă iminenţa pagubei să se înfăţişeze instanţei şi să se demonstreze existenţa altor împrejurări care să fie de natură a argumenta că este vorba de un caz bine justificat, în primul rând a unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat.
Cum reclamanta nu a invocat şi dovedit existenţa unor astfel de împrejurări care să ateste aparenţa de ilegalitate a actului administrativ contestat, rezumându-se la a fi probat exclusiv aspectele circumscrise iminenţei pagubei, prima instanţă a concluzionat în mod corect că nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative impuse de lege pentru admisibilitatea cererii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Prin urmare, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.D. SRL Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 512 din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3960/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3962/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
