ICCJ. Decizia nr. 3963/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3963/2006
Dosar nr. 3102/2/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1019 din 10 mai 2006, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005, formulată de reclamanta SC D.D. SRL Piteşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform prevederilor art. 15, care face trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţiile pentru a se dispune măsura suspendării executării unui act administrativ dedus controlului judecătoresc, sunt existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a executării aceleiaşi decizii, întemeiată pe prevederile art. 15, cu raportare la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerere soluţionată la 6 martie 2006, iar în prezenta cauză nu a adus elemente noi, nu a invocat şi nu a făcut dovada unor noi împrejurări sau motive pe care nu ar fi avut posibilitatea să le cunoască la momentul respectiv, împrejurări şi motive care să susţină o nouă cerere de suspendare a executării actului administrativ.
Deşi a invocat în susţinerea cererii greutăţile financiare, reclamanta nu a făcut dovada situaţiei sale la zi şi a iminenţei pagubei, ca, de altfel, nici a cazului bine justificat, invocarea generică a nelegalităţii deciziei emise de pârât nefiind convingătoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC D.D. SRL Piteşti, solicitând modificarea ei în totalitate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005, emisă de Consiliul Concurenţei.
Reclamanta-recurentă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a reiterat greutăţile financiare în raport cu care executarea în acest moment a deciziei ar conduce la o perturbare majoră a activităţii în plan economic şi social, iminenţă pagubei neputând fi contestată.
S-a precizat, totodată, că prin probele ce se vor administra în cadrul judecării pe fond a acţiunii în anulare, se va dovedi nelegalitatea măsurii dispuse, întrucât nu au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1996, nefiind impuse preţurile de vânzare şi nici alocarea teritorială a clienţilor.
În opinia recurentei, măsura suspendării reprezintă o măsură de protecţie ce se impune a fi dispusă, pentru a nu se ajunge în situaţia în care va fi admisă acţiunea în anulare, însă nu-şi va putea adresa activitatea.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, motivul de recurs invocat, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat în speţă nici un alt motiv care să impună casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Bucurându-se de prezumţia de legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumţiile de autenticitate şi veridicitate, actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuşi titlu executoriu.
Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea executării lui în acele situaţii, când este contestat din punct de vedere al legalităţii, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, aşadar, o situaţie de excepţie. Aceasta poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15, cu trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004, corect interpretate de instanţa de fond, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de text, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa pagubei.
În sensul acestor prevederi legale este necesar, aşadar, ca pe lângă iminenta pagubă să se înfăţişeze instanţei şi să se demonstreze existenţa altor împrejurări care să fie de natură a argumenta că este vorba de un caz bine justificat, în primul rând a unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat.
În speţă, nu s-au invocat şi dovedit astfel de împrejurări, care să poată fi circumscrise noţiunii de caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2005, invocarea generică a nelegalităţii deciziei contestate nefiind suficientă sub acest aspect, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Pe de altă parte, reclamanta nu a invocat şi dovedit existenţa unor noi împrejurări sau motive de natură să susţină o nouă cerere de suspendare, în condiţiile în care cererea formulată anterior i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 512 din 6 martie 2006.
Prin urmare, cum reclamanta s-a rezumat la a reitera aceleaşi aspecte circumscrise exclusiv iminentei pagube, fără a dovedi existenţa unor noi împrejurări şi motive care să ateste aparenţa de ilegalitate a actului administrativ contestat, necunoscute la momentul formulării primei cereri, prima instanţă a concluzionat în mod judicios că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de lege pentru admisibilitatea cererii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC D.D. SRL Piteşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.D. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1019 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3962/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3964/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
