ICCJ. Decizia nr. 3967/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3967/2006
Dosar nr. 10067/1/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul A.G. a chemat în judecată Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii nr. 582 din 8 decembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, de a înainta Preşedintelui României, propunerea sa de numire pe un post de procuror.
Pe calea excepţiei de nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a mai solicitat reclamantul, constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 337/1996, emis de Ministerul Public - Procurorul General, respectiv a măsurii de eliberare a sa din funcţia de procuror, începând cu data de 20 martie 1996 şi de transfer în interes de serviciu, în afara corpului magistraţilor, pe post de consilier juridic la SC O. SA Oradea, cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 92/1992 şi repunerea în situaţia anterioară eliberării din funcţia de procuror, cu toate consecinţele juridice pe care le implică, prin recunoaşterea vechimii în magistratură de la data eliberării din funcţie şi plata drepturilor salariale aferente.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 72/CA/2006 din 12 aprilie 2006, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de Ministerul Public - Procurorul General şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că în cauză este vorba de o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, vizând cariera şi drepturile magistraţilor, iar în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, competenţa de soluţionare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamantul A.G., care a susţinut că toate capetele de cerere sunt de competenţa Curţii de Apel Oradea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1759 din 16 mai 2006, a respins recursul declarat şi pe fond, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de A.G.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a Ordinului Ministerului Public nr. 337/1996, pe calea excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia poate fi ridicată, numai cu privire la acte administrative emise după intrarea în vigoare a noii legi, ceea ce înseamnă că până la data respectivă rămân aplicabile principiile generale de drept, consacrate de doctrină şi jurisprudenţa.
Referitor la competenţa materială de soluţionare a pricinii, întrucât hotărârea atacată priveşte cariera şi drepturile judecătorului, potrivit art. 29 pct. (5), coroborat cu pct. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a reţinut că aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de a soluţiona în fond cererea reclamantului.
În fine, s-a mai arătat în decizie că cererea de numire fără concurs în funcţia de judecător sau procuror a fost respinsă în mod corect de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 33 pct. 5 din Legea nr. 303/2004, persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs, în funcţia de procuror sau judecător, or, reclamantul a îndeplinit funcţia de procuror doar 2 ani şi 5 luni, astfel că va putea fi numit numai pe bază de concurs potrivit art. 33 pct. 1 al Legii nr. 317/2004.
Împotriva deciziei nr. 1759 din 16 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire A.G., invocând în drept prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 şi 8 C. proc. civ.
Revizuentul, reiterând situaţia de fapt prezentată şi în acţiunea introductivă, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa anulării Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005, prin care toate solicitările sale au fost nelegal respinse.
Revizuentul a arătat că a promovat în primăvara anului 1997, examenul de intrare în magistratură, validat, astfel că a dobândit atât vocaţia, cât şi dreptul recunoscut de lege, pentru a ocupa funcţia de judecător, potrivit Legii nr. 92/1992, a Legii nr. 303/2004 şi a Legii nr. 317/2004.
În fine, s-a mai invocat soluţionarea recursului declarat, prin Decizia atacată pe calea revizuirii de faţă, în lipsa recurentului-revizuent de la şedinţa de judecată şi fără citarea legală, ocazie cu care Înalta Curte, soluţionând în fond acţiunea, nu a dat ceea ce s-a cerut, a dat mai mult decât s-a cerut şi astfel, în mod nelegal a respins cererile formulate.
Prin precizări ulterioare depuse la dosar, revizuentul A.G. a menţionat că procedura de citare efectuată de instanţa de recurs, prin afişare la uşa instanţei, nu a fost legală şi corespunzătoare, astfel că i-au fost suprimate toate drepturile procesuale, incluzând dreptul de a propune probe şi de a invoca eventuale excepţii.
Cererea de revizuire formulată nu este fondată şi urmează a fi respinsă, pentru următoarele consideraţiuni.
Potrivit temeiului legal invocat, respectiv prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 şi art. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de instanţa de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere (i) în cazul în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, (ii) dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, respectiv (iii) în situaţia în care partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Analizând motivele de fapt expuse de revizuent, în raport cu temeiurile de drept sus menţionate, Înalta Curte reţine că nici unul dintre acestea nu întruneşte cerinţele legale, pentru a putea conduce la admiterea cererii de faţă.
Astfel, respingerea acţiunii reclamantului, prin Decizia atacată pe calea revizuirii de faţă, nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., neputându-se invoca acest text de lege, întrucât cele trei ipoteze ale textului vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a reţinut, nici una aplicabilă în cauză, în condiţiile în care Înalta Curte, în mod corect şi motivat, a respins acţiunea reclamantului, raportat la toate capetele de acţiune formulate.
Nici motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reţinut, în condiţiile în care revizuentul, deşi a menţionat în cererea sa acest temei legal, nu l-a motivat şi nu l-a susţinut cu nici un pretins nou înscris doveditor care să întrunească condiţiile legale prevăzute.
În fine, Înalta Curte reţine că nefondată este şi invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, necitarea recurentului-revizuent pentru termenul de judecată acordat, pretins nelegală, în cauză la data pronunţării deciziei s-au aplicat dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la excepţia de nelegalitate, nu îndeplineşte cumulativ cele două condiţii cuprinse în textul menţionat, mai sus prezentate.
Faţă de toate cele învederate, în baza art. 326-328 C. proc. civ., cererea de revizuire de faţă va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.G. împotriva deciziei nr. 1759 din 16 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3966/2006. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3969/2006. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
