ICCJ. Decizia nr. 3977/2006. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3977/2006

Dosar nr. 1379/33/2006

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 15 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea introdusă de reclamantul L.C. şi în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 6760 din 7 septembrie 2005, emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, ca nelegal.

De asemenea, a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului, suma de 72 lei, reţinută în baza actului administrativ desfiinţat şi a respins cererea de suspendare a executării ordinului.

Cu cererea înregistrată la nr. 1379 din 2 martie 2006, L.C. a solicitat învestirea cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti menţionate mai sus.

Prin încheierea nr. 56 din 3 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de învestire ca neîntemeiată, reţinând că sentinţa civilă nr. 51 din 15/2006 nu este irevocabilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 374 alin. (2), art. 376 alin. (1), art. 377 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei încheieri, L.C. a declarat recurs.

Recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins cererea sa pentru învestire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 51/2001, deoarece în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 1 şi nu cele cuprinse în art. 377 alin. (1) C. proc. civ. Că, întrucât la data depunerii cererii nu era înregistrată nici o cerere de recurs împotriva acelei sentinţe, iar termenul pentru exercitarea căii de atac a expirat, soluţia de respingere a cererii nu se justifică.

Recursul este nefondat.

Din xerocopia anexată la dosarul rezultă că sentinţa civilă nr. 51 din 25 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în litigiul dintre reclamantul L.C. şi Autoritatea Naţională a Vămilor, nu rămăsese definitivă şi nici irevocabilă la data înregistrării cererii de învestire cu formulă executorie.

Dimpotrivă, ca urmare a exercitării căii de atac a recursului de către pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, hotărârea respectivă a fost modificată, în sensul respingerii acţiunii, prin Decizia civilă nr. 2351 din 21 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (anexată ca act nou în dosarul de recurs).

Rezultă, deci, că, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., invocate de L.C., în mod corect curtea de apel a respins cererea de învestire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 51/2006.

Faţă de considerentele expuse în cele ce preced şi în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care pot fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de L.C. împotriva încheierii civile nr. 56 din 3 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3977/2006. Contencios