ICCJ. Decizia nr. 3981/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3981/2006
Dosar nr. 4/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1969 din 6 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1295/2004, a respins contestaţia formulată de reclamanta I.A., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că în contestaţie, reclamanta a susţinut că l-a împuternicit pe numitul R.L. să-i aducă din străinătate un vehicul şi să-i îndeplinească formalităţile necesare în vederea înmatriculării sale în circulaţie, cu scutire de taxe vamale.
La data de 7 august 2003, prin comunicarea actului constatator nr. 335 din 29 iulie 2003, emis de Biroul Vamal de Control şi Vămuire de Interior Arad, reclamanta a luat la cunoştinţă de faptul că este înregistrată ca proprietară a unui autoturism R.L. şi că datorează 254.070.994 le, taxe vamale.
Contestaţia pe care a formulat-o, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, care reglementează scutirea de plata taxelor vamale în virtutea calităţii de luptător pentru victoria revoluţiei române, atestată cu certificatul Seria R.T. nr. 2376.
Contestaţia formulată i-a fost respinsă reclamantei, pe motiv că nu figurează în evidenţele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Instanţa de fond a analizat, mai întâi, legalitatea deciziei nr. 18/4336 din 25 iunie 2003, emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Prin această decizie a fost anulată adeverinţa nr. 8695 din 23 august 2001, ce-a fost eliberată reclamantei, în scopul scutirii de plata taxelor vamale angajate de achiziţionarea din import a unui mijloc de transport autonom, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 42/1990.
Adeverinţa nr. 8695 din 23 august 2001 a fost emisă nelegal, pentru că nu s-a făcut dovada acordării gratuită a mijlocului de transport autonom şi în lipsa certificatului de luptător, ce i-a fost emis abia la 3 aprilie 2002.
Pentru că a fost anulată această adeverinţă, reclamantei îi revine obligaţia de plată a taxelor vamale şi a T.V.A. pentru autoturismul importat.
În privinţa angajării răspunderii lui R.L., instanţa de fond a reţinut că, în raport cu actele aflate la dosar rezultă că interesele reclamantei nu au fost reprezentate de R.L., ci de G.A., salariat al SC G.G. SRL Bucureşti, iar autoritatea vamală se îndreaptă împotriva mandatului şi nu a mandatarului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta I.A.
În primul motiv de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea, interpretarea şi aplicarea greşită a art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că reclamanta trebuia să facă dovada că nu a putut să beneficieze de un autoturism autohton acordat gratuit şi apoi să recurgă la aducerea unui autoturism din import.
Mai mult, se susţine că, instanţa de fond a introdus noi reglementări prin aceea că autoturismul trebuia adus gratuit, şi nu achiziţionat, aşa cum cere textul de lege.
Al doilea motiv de recurs vizează nepronunţarea instanţei de fond asupra unui mijloc de probă şi o greşită apreciere a probelor, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Mijlocul de probă la care se face referire, este solicitarea de a se depune anexa la Decizia nr. 15 a Curţii de Conturi, care ar cuprinde două recomandări, aceea de a se anula unele adeverinţe şi de a completa cu acte alte dosare.
Reclamanta-recurentă susţine că se încadrează în cea de-a doua categorie, fiind necesară depunerea de acte medicale.
Referitor la certificatul emis la 3 aprilie 2002, se susţine că acesta este un duplicat, pentru că originalul, emis înainte de obţinerea adeverinţei de scutire de taxe vamale, a fost pierdut.
Autoritatea Naţională a Vămilor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a spus că art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990 a fost interpretat corect de instanţa de fond, iar în privinţa celui de-al doilea motiv de recurs nu s-a făcut dovada că mijlocul de apărare ar fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
S-a depus la dosar o copie a plângerii penale formulate de recurenta-reclamantă împotriva numitului R.I., iar Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a depus copia deciziei nr. 15 din 20 mai 2003 a Curţii de Conturi şi Decizia nr. 18/4336 din 25 iunie 2003, emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Din examinarea actelor şi probelor aflate la dosar, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În legătură cu primul motiv de recurs, ce vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, se constată că acesta este nefondat, pentru că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale şi a constatat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea condiţiile pentru scutirea de taxe vamale, în vederea achiziţionării din import a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaţionale.
Din interpretarea textului, art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, nu rezultă că răniţii din revoluţia din decembrie 1989 pot achiziţiona un autoturism din import, cu scutirea de taxe vamale în orice condiţii.
Mai întâi, că prima parte a textului se referă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la acordarea gratuită a unui mijloc de transport autonom şi numai teza a II-a a art. 10 alin. (1) lit. n) se referă la scutire de taxe vamale.
Apoi, se poate observa că nu toţi răniţii din luptele pentru victoria revoluţiei din 1989 pot beneficia de scutirea de taxe vamale, ci numai cei care se încadrează în criteriile medicale în vigoare.
O altă problemă care trebuie analizată, este şi aceea că textul se referă la mijloc de transport autonom şi nu la orice autoturism, aşa cum se susţine de către recurenta-reclamantă, pentru că mijloacele de transport autonome sunt adaptate la invaliditatea solicitantului, în funcţie de deficienţele locomotorii stabilite, excepţie făcând invalizii de gradul I pentru mijlocul de transport poate fi condus de însoţitor, aşa cum prevede art. 2 din Metodologia de aplicare a art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, aprobată prin HG nr. 1197/2000.
Deci, pentru a putea beneficia de prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, în sensul de scutire de plata taxelor vamale se impune ca achiziţionarea din import să vizeze un mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaţionale şi persoana care a importat acest mijloc de transport să fie rănită în Revoluţie şi să se încadreze în criteriile medicale în vigoare.
Pentru că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a fost anulată, în mod legal, adeverinţa nr. 8965 din 23 august 2000.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, şi acesta este nefondat.
A fost invocat faptul că instanţa de fond nu a solicitat depunerea Anexei nr. 5 la Decizia nr. 15 a Curţii de Conturi.
Pentru că art. 304 pct. 10 C. proc. civ., aşa cum era în vigoare la momentul introducerii recursului, stabilea că hotărârea este nelegală, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Din actele aflate la dosar rezultă că nu era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ataşarea Anexei nr. 5 la Decizia nr. 15/2003 a Curţii de Conturi, pentru că instanţa de fond a analizat dacă anularea adeverinţei nr. 8965 din 23 august 2000 a fost sau nu legală.
În privinţa susţinerii că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că certificatul de luptător a fost eliberat la 3 aprilie 2002, aceasta nu are nicio relevanţă, pentru că, aşa cum am arătat anterior, anularea adeverinţei nr. 8695 din 23 august 2001, nu a avut în vedere faptul că reclamanta-recurentă nu ar fi avut calitatea de luptător.
Certificatele medicale emise pe numele recurentei-reclamante au stabilit grade diferite de invaliditate, şi chiar dacă instanţa de fond a reţinut că certificatul din 1998 este „asimilabil" gradului I de invaliditate, referirile din recurs privind actele medicale, vor fi respinse ca nefondate.
Adeverinţa nr. 8695 din 23 august 2001 a fost emisă când gradul de invaliditate al recurentei-reclamante era II, cu menţiunea că nu necesită însoţitor permanent, astfel că gradul I de invaliditate stabilit în 1998 se referea numai la perioada 22 decembrie 1998 - 22 decembrie 1999.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta I.A. împotriva sentinţei civile nr. 1969 din 6 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3980/2006. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 3982/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
