ICCJ. Decizia nr. 4319/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu A.N.R.C., reclamanta SC C. SA Galați a solicitat anularea deciziei A.N.R.C. nr. 1372/EI din 5 octombrie 2005, prin care s-au dispus următoarele:
- sancționarea societății cu retragerea dreptului de a mai furniza rețele sau servicii de comunicații electronice pe baza autorizației generale;
- retragerea beneficiului dreptului de a furniza rețele publice de comunicații electronice și servicii de comunicații electronice, altele decât telefonie și linii închiriate;
- societatea va putea furniza tipurile de rețele sau servicii de comunicații electronice sus-menționate, în urma unei notificări, după expirarea unui termen de 5 ani de la data comunicării deciziei.
în preambulul deciziei contestate, sunt prevăzute motivele care au determinat dispunerea măsurilor respective, și anume, neplata de către SC C. SA Galați a tarifului de monitorizare pentru anul 2004, în cuantum de 356.652.565 lei (ROL), stabilit prin decizia președintelui A.N.R.C. nr. 1696 din 6 decembrie 2004 și a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2004, în cuantum de 1.296.394.000 lei (ROL), stabilit prin decizia președintelui A.N.R.C. nr. 1308 din 17 noiembrie 2004. Totodată, se menționează că A.N.R.C. a transmis societății comerciale, notificarea nr. 2151 din 16 august 2005, stabilind un termen de 30 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor de plată sus-menționate, neîndeplinite de către SC C. SA Galați, nici la împlinirea termen.
Reclamanta susține că decizia A.N.R.C. este nelegală, fiind emisă cu încălcarea art. 57 alin. (2), coroborat cu art. 59 alin. (4) lit. a), raportat la art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002.
Astfel, se arată că, prin decizia nr. 1696 din 6 decembrie 2004, comunicată la data de 3 martie 2005, A.N.R.C. a comunicat tariful de monitorizare datorat, în cuantum de 356.652.565 lei (ROL).
Potrivit art. 47 din O.U.G. nr. 79/2002, societatea avea obligația de a achita tariful în două tranșe: prima tranșă în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei, respectiv până la data de 18 aprilie 2005, iar a doua tranșă până la data de 31 decembrie 2005.
Se susține de către societate că, anterior comunicării deciziei respective, în luna ianuarie 2005, a achitat suma de 187.082.565 lei (ROL), care este mai mare decât prima tranșă datorată din tariful de monitorizare stabilit de A.N.R.C., prin decizia nr. 1696 din 6 decembrie 2004, urmând ca a doua tranșă să o plătească până la sfârșitul anului 2005.
Se arată că, încălcând art. 47 din O.U.G. nr. 47/1992, A.N.R.C. a emis notificări și somații de plată, stabilind scadența pentru plata celei de-a doua tranșe la data de 18 aprilie 2005.
Față de aceste aspecte, SC C. SA Galați susține că sancționarea sa a fost abuzivă, întrucât:
- nu există o încălcare a obligației de plată, în sensul art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002, în condițiile în care a achitat prima tranșă, iar a doua o poate achita până la sfârșitul anului 2005;
- sancțiunea retragerii sau suspendării unor drepturi se poate aplica numai dacă se constată o încălcare gravă și repetată, ori în speță nu există nicio încălcare cu privire la plata celei de-a doua tranșe din tariful de monitorizare;
- că art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002 și art. 32 din Legea nr. 304/2003 prevăd sancțiuni alternative, constând în suspendarea sau retragerea unor drepturi, iar O.U.G. nr. 79/2002 nu stabilește criterii pe baza cărora să se determine sancțiunea aplicabilă, astfel că sancțiunea aplicată - retragerea dreptului de furnizare, coroborată cu consecința gravă a blocării activității pe o perioadă de 5 ani, este disproporționată față de obligația considerată ca neîndeplinită.
Reclamanta a solicitat și suspendarea executării deciziei, capăt de cerere care nu a mai fost susținut, întrucât a făcut obiectul unei alte cereri de chemare în judecată care a format dosarul nr. 3369/2005 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Prin întâmpinare, A.N.R.C. a susținut că decizia contestată este legală, fiind emisă în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002 și ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 304/2003.
în acest sens, A.N.R.C. a arătat că tariful de monitorizare pentru anul 2004 a fost stabilit prin decizia nr. 395 din 23 iunie 2004, în cuantum de 374.156.030 lei (ROL), reclamanta având obligația de a achita prima tranșă în termen de 45 de zile, iar a doua tranșă până la sfârșitul anului 2004, dar reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a acestor tranșe, până la data de 31 decembrie 2004, fapt de natură a atrage plata dobânzilor și penalităților aferente.
A mai arătat A.N.R.C. că, prin decizia nr. 1696 din 6 decembrie 2004, a fost desființată decizia nr. 395 din 23 iunie 2004, realizându-se o regularizare a tarifului datorat, la suma de 356.652.565 lei (ROL), creându-se societății o situație mai favorabilă, prin stabilirea unui cuantum mai mic și ștergerea dobânzilor și penalităților calculate ca urmare a neplății celor două tranșe în cursul anului 2004.
Pârâta a mai susținut că, întrucât societatea nu a respectat termenele de scadență a tranșelor, la data de 19 august 2005, a notificat-o cu privire la intenția de aplicare a sancțiunii suspendării sau retragerii dreptului de a mai furniza rețele sau servicii de comunicații electronice pe baza autorizației generale, în situația în care nu achită debitele restante în termen de 30 de zile, or societatea nu s-a conformat nici acestui nou termen acordat.
A.N.R.C. a arătat că prevederile art. 57 alin. (2) și art. 59 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 79/2002 sunt de strictă interpretare, că obligația de plată a tarifului anual de monitorizare este deosebit de importantă, iar în motivarea individualizării sancțiunii au fost menționate aspectele luate în considerare, respectiv nerespectarea termenului de plată a celor două tranșe și cuantumul mare al sumelor datorate.
Prin sentința civilă nr. 2004 din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC C. SA Galați, a anulat decizia nr. 1372/EI din 5 octombrie 2005, emisă de pârâtă și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
în motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin decizia A.N.R.C. nr. 1696 din 6 decembrie 2004 a fost desființată decizia A.N.R.C. nr. 395 din 23 iunie 2004, s-a stabilit că SC C. SA Galați datorează tariful de monitorizare pentru anul 2004 în cuantum 356.652.565 (ROL), fără a se prevedea obligația de plată a acestuia în două tranșe egale.
Potrivit dovezilor depuse la dosar, cu Ordinul de plată nr. 105 din 25 ianuarie 2005, SC C. SA Galați a achitat suma de 187.082.565 lei (ROL), ca o primă tranșă din tariful stabilit prin decizia nr. 1696 din 6 decembrie 2004. Astfel, reclamanta a achitat prima tranșă anterior datei scadenței, reținută de instanță, în raport cu prevederile aplicabile, ca fiind data de 31 decembrie 2005. S-a reținut că, astfel, societatea a depus diligențele necesare pentru respectarea obligației de plată, aspect care nu a fost luat în considerare de A.N.R.C. la individualizarea sancțiunii aplicate, cu atât mai mult, cu cât prevederile supletive ale art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002 lasă la aprecierea autorității de reglementare, individualizarea sancțiunii, iar măsura dispusă efectiv, cu consecința imposibilității societății de a desfășura activitate pe o perioadă de 5 ani, reprezintă o măsură luată cu exces de putere publică, ceea ce califică măsura ca fiind nelegală.
A mai reținut Curtea de apel că prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 stabilesc sancțiuni alternative pentru neîndeplinirea obligației de plată și nu cuprind criterii pe baza cărora se determină care dintre cele două sancțiuni alternative se aplică. Raportat la aceste dispoziții, instanța de fond a apreciat că A.N.R.C. nu ar fi analizat circumstanțele încălcării obligației de plată pentru a stabili dacă sancțiunea aplicată este proporțională cu abaterea săvârșită, cu atât mai mult, cu cât autoritatea avea la dispoziție, ca mijloc de despăgubire, aplicarea de penalități și sancțiuni.
în final, Curtea de apel a reținut că instituirea popririi pe conturile societății, rezultând din actele depuse la dosar, pune societatea în imposibilitatea de a achita restul de plată din contribuția pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor, astfel că nu se poate reține culpa societății în privința neîndeplinirii acestei obligații.
împotriva sentinței civile nr. 2004 din 30 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.R.C., invocând, în drept, dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale O.U.G. nr. 79/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 591/2002 și ale Legii nr. 304/2003.
A susținut recurenta că a făcut o analiză atentă o situație de fapt, considerând că societatea comercială a dat dovadă de rea credință, nerespectând obligațiile pe care le avea conform prevederilor legale în materie.
întrucât intimata, arată recurenta, nu și-a exercitat dreptul de a o contesta pe calea contenciosului administrativ, legalitatea deciziei președințiale A.N.R.C. nr. 1696/2004, legalitatea acesteia nu mai poate fi discutată, astfel că în mod greșit instanța nu a ținut seama de prevederile art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2002.
Privitor la aprecierile instanței de fond, potrivit cărora A.N.R.C. nu a făcut o individualizare corectă a sancțiunii aplicate pentru neachitarea în termen de 90 de zile de la scadență a tarifului de monitorizare pentru anul 2004, se arată că s-au avut în vedere următoarele aspecte:
- la data emiterii deciziei intimata figura cu debite restante în cuantum de 96595 RON;
- notificarea sa din 19 august 2005, prin care se aduceau la cunoștința societății debitele restante și intenția aplicării sancțiunii prevăzute de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002, a fost ignorată.
- neachitarea de către furnizorii de rețele sau servicii a tarifului de monitorizare are consecințe deosebit de grave, fiind necesară asigurarea de A.N.R.C. și a surselor de finanțare.
- intimata a dat dovadă de rea credință cu privire la obligațiile sale, încălcând termenele de scadență stabilite prin deciziile președintelui A.N.R.C.
Referitor la pretinsa imposibilitate de efectuare a plăților la termen din cauza popririi, aceasta nu poate fi reținută, de vreme ce plățile au fost efectuate, ulterior, cu toate că anumite conturi erau în continuare poprite.
Recursul declarat de A.N.R.C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1372 din 5 octombrie 2005, emisă de A.N.R.C., s-a aplicat SC C. SA din Galați, sancțiunea retragerii dreptului de a mai furniza rețele sau servicii de comunicații pe baza autorizației generale, urmând ca aceasta să poată furniza astfel de servicii, numai după expirarea unui termen de cinci ani.
S-a apreciat că societatea nu și-a îndeplinit obligația de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004, precum și a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2004. S-a reținut că nu a fost respectat termenul de 30 de zile pentru remedierea încălcării obligației.
Instanța de fond a reținut nelegalitatea deciziei, care încalcă prevederile art. 57 alin. (2), (4) și (5) și art. 48 din O.U.G. nr. 79/2002.
Dispozițiile art. 47 prevăd că plata tarifului de monitorizare se face în 2 tranșe legale, prima tranșă în termen de cel mult 45 de zile de la data comunicării deciziei de plată a tarifului de monitorizare, a doua tranșă până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
Art. 57 alin. (2) din ordonanță prevede că, în cazul neplății în termen de 90 de zile de la data scadenței a tarifului de monitorizare stabilit de A.N.R.C., potrivit art. 47 și penalitățile datorate, A.N.R.C. îi poate suspenda sau retrage dreptul de a mai furniza rețele ori servicii de comunicații electronice pe baza autorizației generale.
Ori, în speță, A.N.R.C. a comunicat societății, decizia nr. 1696, la data de 3 martie 2005, stabilindu-i plata cu titlu de tarif de monitorizare a sumei de 356.652.565 ROL.
Conform art. 47, prima tranșă de 178.326.282 ROL trebuia achitată în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei, adică până la 18 aprilie 2005. A doua tranșă egală cu prima, trebuia plătită până la 31 decembrie a anului curent.
Din actele dosarului rezultă că intimata-reclamantă, în luna ianuarie 2005, deci anterior comunicării deciziei de plată, suma de 187.082.565 ROL urmând ca până la sfârșitul anului să achite tranșa a doua.
Dispozițiile art. 59 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 79/2002 prevăd că în cazul unor încălcări grave și repetate a unei obligații prevăzute în prezenta ordonanță de urgență sau în legislația specială în domeniul comunicațiilor electronice, A.N.R.C. poate suspenda sau retrage dreptul de a mai furniza rețele sau servicii de comunicații electronice pe baza autorizației generale.
Având în vedere argumentele mai sus expuse, recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4397/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4325/2006. Contencios → |
|---|
