ICCJ. Decizia nr. 4404/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată sub nr. 1674 din 17 aprilie 2006, la Curtea de Apel Bacău, reclamantul V.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratului Școlar al județului Neamț, anularea Ordinului nr. 3282 din 16 februarie 2006, emis de Ministerul Educației și Cercetării și deciziei nr. 2846 din 23 decembrie 2005, emisă de cel de al doilea pârât.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 125 din 3 iulie 2006, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al județului Neamț, în favoarea Tribunalului Neamț, în temeiul art. 158 C. proc. civ.
în motivarea soluției s-a reținut că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind măsurile și eliberările din funcții de conducere, iar în măsura în care legea specială nu dispune, potrivit art. 295 alin. (2) C. muncii, prevederile acestui act normativ se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, în speță executării atribuțiilor reclamantului, îndeplinindu-se în baza unui contract de management educațional.
împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recurs, reclamantul V.L., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a pronunțat-o cu încălcarea prevederilor legale și cu nerespectarea probatoriilor administrate.
Astfel că litigiul este de natură administrativă, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004, întrucât fiind vorba despre anularea unui act administrativ, nu privește un raport de muncă în sensul dispozițiilor Codului muncii.
Recursul este fondat și va fi admis.
Recurentul a solicitat anularea unui ordin al Ministerului Educației și Cercetării, privind eliberarea sa din funcția de director.
Actul supus judecății este fără dubiu un act administrativ emis de o autoritate publică centrală și vizează un drept al recurentului proteguit de lege, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
în speță, este vorba despre un act unilateral, emis de o autoritate în vederea executării legii.
Codul muncii prevede expres care din categoria de acte intrate sub incidența sa, în cauză nefiind vorba despre un raport de muncă tipic, ci despre contestarea unui act esențialmente administrativ, prin care cel ce se plânge, a fost vătămat într-un drept al său prevăzut de lege, de către un organ al administrației publice.
în speță, se poate vorbi ca o caracteristică a acestui act, de un exces de putere din partea autorității administrative, care aduce atingere unui drept subiectiv și previzibil al recurentului.
Desigur, acesta în cadrul procesului, trebuie să facă dovada nelegalității acestui ordin, însă fără posibilitatea de tăgadă, acțiunea este un litigiu de drept administrativ și nu de dreptul muncii.
Față de aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de V.L., a casat sentința atacată și a trimis cauza, pentru continuarea judecății, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4399/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4397/2006. Contencios → |
|---|
