ICCJ. Decizia nr. 4440/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1047 din 31 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului Z.S., formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, dispunând anularea deciziei nr. 611493/V.G./SIV din 30 decembrie 2004, emisă de autoritatea pârâtă și obligând-o pe aceasta să emită o nouă decizie, prin care să-i aprobe reclamantului, cererea de stabilire a domiciliului în România.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, inclusiv cea prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II, referitoare la "o ședere temporară legală și continuă de cel puțin 6 luni". A mai reținut instanța de fond, că întârzierea reclamantului în depunerea cererii de prelungire a dreptului de ședere, sancționată contravențional de pârâtă și invocată ca impediment la aprobarea cererii de stabilire a domiciliului în România, nu poate fi interpretată ca fiind o discontinuitate a șederii legale, de vreme ce autoritatea-pârâtă a admis cererea de prelungire a dreptului de ședere, neluând măsuri de îndepărtare a reclamantului de pe teritoriul țării.
împotriva acestei soluții a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor legale și fără să țină cont de probatoriile administrate.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Examinând actele dosarului și cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Fără putință de tăgadă, în mod legal, prima instanță a reținut că recurenta a greșit când a apreciat că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de at.71 din O.U.G. nr. 194/2002, pentru că astfel cum rezultă din actele dosarului, intimatului-reclamant i-a fost prelungit dreptul de ședere în mod succesiv, întârzierea în stabilirea acestui drept fiind de la 10 februarie 2004, la 4 martie 2004.
Această întârziere nu poate fi interpretată ca o discontinuitate, pentru că Autoritatea pentru Străini a admis cererea de prelungire a dreptului de ședere, fără să fi luat în acest timp vreo măsură de îndepărtare a străinului de pe teritoriul României.
Rezultă, de asemenea, din actele dosarului, că intimatul-reclamant are o ședere în țară continuă de 6 ani, perioadă în care nu a fost sancționat în nici un fel de autoritățile statului, astfel încât în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a anulat actul administrativ emis de recurentă în baza art. 74 din O.U.G. nr. 194/2002.
Dacă s-ar fi procedat altfel, intimatul-reclamant nu ar fi beneficiat de un proces echitabil, astfel cum este definit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text de lege care asigură drepturi substanțiale tuturor persoanelor și se concretizează prin garanții cu privire la punerea în valoare a drepturilor și libertăților persoanelor în fața instanțelor de judecată.
Tot Convenția Europeană a Drepturilor Omului definește și noțiunea de "domiciliu" în art. 8, acest drept privind siguranța și bunăstarea persoanei, viața privată care se dezvoltă prin raportare la domiciliul său.
Locul unde o persoană trăiește în mod permanent, este cea ce art. 8 din Convenție înțelege noțiunea de domiciliu, fapt ce rezultă în speță vis-a-vis de intimatul-reclamant, care în mod continuu a avut și are domiciliul pe teritoriul României de-a lungul a 6 ani.
Așa fiind, în raport cu considerentele mai sus expuse, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care a respins, ca nefondat, recursul declarat de Autoritatea pentru Străini, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4458/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4437/2006. Contencios → |
|---|
