ICCJ. Decizia nr. 4405/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, urmare a declinării competenței de către Tribunalul Botoșani, reclamanta I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1647 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 327 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interesul reclamantei și a anulat hotărârea nr. 1647/2005, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiat pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, cu acordarea drepturilor compensatorii legale corespunzătoare, reținând că, prin declarațiile celor 2 martori, reclamanta a făcut dovada că, împreună cu familia sa, a fost obligată să-și schimbe domiciliul din România, în Transnistria (Bug), fiind deportată din motive etnice.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 669 din 28 februarie 2006, a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor și a prezentării de către martori a dovezilor că ei înșiși au calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999.
Rejudecând cauza, în fond după casare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 172 din 28 iunie 2006, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani și intervenienta Partida Romilor Social Democrată din România. A anulat hotărârea nr. 1647 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă. A stabilit că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 decembrie 1943 - 1 septembrie 1944. în motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, urmare a audierii martorilor și față de împrejurarea că deportarea romilor a fost un fapt istoric, notoriu, că reclamanta are statutul de refugiată, beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că nici unul dintre martorii reclamantei nu a fost în măsură să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta, iar Arhivele Naționale - Direcția Județeană Botoșani au comunicat lipsa evidențelor privind deportarea romilor din Botoșani și Dorohoi în Transnistria, în perioada anilor 1940 - 1945.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Botoșani, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, "beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind "deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate", iar potrivit art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, "în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori".
într-adevăr, din înscrisul eliberat de Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale rezultă că I.G. nu se regăsește în fondurile de arhivă deținute de această instituție cu privire la deportarea în Transnistria a romilor din județele Botoșani și Dorohoi.
Cum rezultă din dispozițiile sus citate, însă, "în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori", astfel că nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că inexistența unor evidențe în fondurile de arhivă cu privire la solicitantul drepturilor compensatorii, conduce la neacordarea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999.
Astfel, Curtea a reținut că instanța de rejudecare, analizând probatoriul administrat suplimentar prin înscrisurile depuse la dosarul nr. 14206/1/2005 al Curții de Apel Suceava și prin audierea martorilor D.E. și M.M. a realizat o corectă apreciere a probelor, stabilind că în raport cu noile depoziții, conforme cu art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002 și în acord cu cerințele cuprinse în adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, reclamanta a făcut dovada faptului că are calitatea de persoană deportată în sensul art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999.
Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte referitoare la dovedirea de către martori a calității de persoană refugiată și la vârsta pe care persoana care depune ca martor trebuia să o aibă la momentul când s-au petrecut evenimentele relatate.
Astfel, Curtea a constatat că martorii D.E. și M.M. au calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât și aceștia au fost deportați în Transnistria.
în ceea ce privește vârsta martorilor D.E. și M.M., la momentul evenimentelor relatate, Curtea a reținut că nu există nici un text de lege care să condiționeze instanța în aprecierea declarațiilor martorilor.
în concluzie, curtea de apel, în mod legal și întemeiat, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, a reținut că reclamanta se încadrează în situația reglementată de art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele arătate, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4437/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4450/2006. Contencios → |
|---|
