ICCJ. Decizia nr. 4446/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 31 ianuarie 2006, reclamanta D.M. a chemat în judecată Tribunalul Bacău, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea pârâților să-i plătească partea din indemnizația pentru creșterea copilului prevăzută la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 care depășește nivelul indemnizației stabilite potrivit O.U.G. nr. 148/2005, pe toată durata acestui concediu.
Ulterior, reclamanta a formulat cererea expediată poștal, la data de 14 martie 2006 și înregistrată la data de 17 martie 2006, prin care a invocat, în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a art. 291din H.G. nr. 1825/2005, astfel cum a fost introdus prin H.G. nr. 53/2006.
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 martie 2006, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., reținând că soluționarea litigiului în fond depinde și de interpretarea și aplicarea dispozițiilor cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate, a suspendat judecarea pricinii și a dispus înaintarea dosarului, Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată.
Prin aceeași încheiere a dispus prorogarea discutării excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, invocată prin întâmpinarea formulată cu privire la fondul cauzei.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1266 din 31 mai 2006, a admis excepția de nelegalitate invocată și a constatat nelegalitatea art. 291din H.G. nr. 1825/2005, introdus prin H.G. nr. 53/2006.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că prin art. 291, introdus prin H.G. nr. 53/2006, în H.G. nr. 1825/2005, se încalcă principiul neretroactivității actelor normative, a principiului dreptului câștigat, fiind, totodată, un text discriminatoriu, aplicabil numai pentru judecători și procurori.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, Guvernul României și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-pârât Guvernul României, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, fără a le structura potrivit dispozițiilor art. 3021și 304 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, susține că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere că prin art. 28 din O.G. nr. 148/2005, la data de 1 ianuarie 2006, au fost abrogate prevederile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, că art. 24 din O.G. nr. 148/2005 nu se referă numai la persoanele care la data de 31 decembrie 2005 se aflau în plata indemnizației pentru creșterea copilului reglementat de Legea nr. 19/2000, ci la o sferă mult mai largă de persoane, inclusiv la categoria căreia îi aparține intimata-reclamantă.
în plus, arată reclamanta-pârâtă, art. 291pune în aplicare prevederile O.G. nr. 148/2005 și este necesar pentru clarificarea unor situații, având un caracter de explicitare metodologică.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., susține că: instanța competentă a soluționa excepția era Curtea de Apel Bacău; că pe lângă faptul că instanța de fond a reținut cât mai superficial cu putință poziția Ministerului de Justiție, motivarea ulterioară a soluției demonstrează că s-au înlăturat apărările Ministerului Justiției în favoarea unor argumente care nu aveau nici o legătură cu litigiul, fără, însă, a arăta motivele pentru care argumentele Ministerului Justiției au fost înlăturate (mai ales cele privind discriminarea).
Printr-un alt motiv de recurs se susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât prin completarea art. 29 prin H.G. nr. 53/2006 nu se adaugă la actul normativ a cărui aplicare o detaliază, dimpotrivă se completează în total acord cu dispozițiile O.U.G. 148/2005, contrar celor reținute de instanța de fond.
Mai mult, arată recurentul-pârât, în cauză este vorba despre o situație juridică în desfășurare și ca atare, nefinalizată, căreia în mod corect i se aplică legea nouă, dându-se, astfel, eficacitatea principiului aplicării imediate a legii noi, nejustificându-se, în acest context, trimiterile la principiul dreptului câștigat făcute de instanța de fond.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, arătând, pe de o parte, că competența în materia contenciosului administrativ este una de favoare, iar nu absolută, reclamantul având posibilitatea alegerii.
Pe de altă parte, se susține în întâmpinare că în cauză nu pot fi primite motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind legală și temeinică, nu conține considerente contradictorii, iar regula cristalizată în dreptul românesc este în sensul că o situație juridică produse acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei (tempus regit actum).
Examinând cauza, în raport cu toate criticile formulate soluției instanței de fond, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este fondat, în sensul și în baza considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la motivul de recurs referitor la competența de soluționare a cauzei, înalta Curte a constatat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, norma procedurală este una de favoare, iar nu absolută.
Cum în cauză intimata-reclamantă nu a atacat încheierea din 21 martie 2006 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal (ca instanță de dreptul muncii), prin care a fost sesizată Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate, înalta Curte constată că aceasta în mod legal s-a pronunțat asupra excepției invocate.
Referitor, însă, la motivele de recurs ce privesc excepția ca atare, înalta Curte constată că acestea sunt fondate.
Astfel, Art. 291din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, norme aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, a fost introdus prin H.G. nr. 53/2006 și are următorul conținut: "Pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice".
Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 "prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, situație în care condiția prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi îndeplinită".
Așadar, înalta Curte a constatat că art. 24 alin. (1) din ordonanță se aplică atât persoanelor care se află încă în plată, cât și celor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000.
Art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 este cadrul general privitor la indemnizația pentru creșterea copilului, iar prin Legea nr. 303/2004 s-a prevăzut un mod de calcul al indemnizației, diferit de al altor categorii de persoane, dar care a fost abrogat implicit prin O.U.G. nr. 148/2005.
Art. 24 alin. (1) din ordonanță face referire la Legea nr. 19/2000, lege cadru în domeniul indemnizației pentru creșterea copilului și care privește toate persoanele beneficiare ale acestui drept, textul respectiv fiind, deci, aplicabil și pentru categoriile de persoane pentru care existau unele dispoziții legale derogatorii de la regulile comune în ce privește modul de calcul al indemnizației pentru creșterea copilului.
De altfel, prin art. 28 alin. (2) din ordonanță s-a dispus abrogarea prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.
Semnificativ este și faptul că prin O.U.G. nr. 44/2006 se reconfirmă voința legiuitorului în sensul mai sus arătat (chiar într-o formă mai explicită decât cea exprimată în O.U.G. nr. 148/2005).
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este nelegală și netemeinică, în baza dispozițiilor art. 312 și 314 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 4 și 28 din Legea nr. 554/2004, au fost admise recursurile declarate în cauză, a fost casată sentința atacată și rejudecându-se cauza, a fost respinsă excepția de nelegalitate a art. 291din H.G. nr. 1825/2005, ca nefondată, pentru considerentele mai sus arătate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4474/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4475/2006. Contencios → |
|---|
