ICCJ. Decizia nr. 4495/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 425 din 31 mai 2006, emis de pârât, până la pronunțarea în cauză a unei hotărâri definitive și irevocabile, invocând în drept prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 544/2004.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1543 din 26 iunie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență, că în speță nu subzistă cazul bine justificat, întrucât Ordinul nr. 425 a fost emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în exercitarea atribuțiilor sale statuate de art. 16 din H.G. nr. 412/2005, cu scopul de a se realiza protecția socială a forței de muncă plasată în străinătate, fără să transpară o vădită ilegalitate a acesteia.
înlăturarea exclusivității I.N.M.L. de a elibera certificate de sănătate pentru lucrătorii români în străinătate, ca și a selecției de societăți sau instituții ce Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă o realiza prin intermediul I.N.M.L., nu constituie motiv de suspendare a actului administrativ atacat, reclamanta nedovedind nici paguba iminentă față de art. 8 din Protocolul din 26 februarie 2002.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut că ordinul contestat a fost emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în exercitarea atribuțiilor sale, temeiul legal invocat în acest sens fiind greșit, domeniul în cauză nefiind în competența și de atributul acestui minister.
Astfel, Ordinul nr. 425 din 31 mai 2006 modifică prevederile unei înțelegeri bilaterale între două țări, aprobată prin H.G. nr. 363/2005, respectiv Germania și România și, totodată, încalcă prevederile art. 73 și 74 din Legea nr. 24/2000.
în fine, analizând conținutul ordinului pentru care s-a solicitat suspendarea executării, recurentul a mai arătat că sunt făcute confuzii și sunt unificate categorii diferite de persoane, cum ar fi "lucrătorii" și "solicitanții", fiind prevăzute necorespunzător și condițiile stabilite pentru fiecare dintre acestea.
Toate aceste ilegalități apreciate de recurent reprezintă un caz bine justificat, contrar celor reținute de instanța de fond, principalul prejudiciu fiind cel al nerespectării legii și al adoptării unor acte ce nu țin cont de legislația și interesele României.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente și prin prisma criticilor recurentului, a apreciat că hotărârea instanței de fond, de respingere a solicitării de suspendare a executării Ordinul nr. 425 din 31 mai 2006, este legală și temeinică și urmează a fi menținută, pentru următoarele considerațiuni.
Potrivit art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ, reglementată ca o situație de excepție, poate fi dispusă în limitele și condițiile anume reglementate, respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
în cauza de față, recurentul-reclamant a solicitat instanței de fond, suspendarea executării actului administrativ indicat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind dovedită la data acestei solicitări împrejurarea că se formulase și cererea adresată instanței de fond competente, pentru anularea actului atacat.
înalta Curte a apreciat, însă, că recurentul-reclamant nu a reușit, ca prin motivele invocate, să răstoarne prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ, astfel că instanța de fond în mod corect a apreciat că pentru a fi îndeplinită condiția "cazului bine justificat", ilegalitatea trebuie să transpară cu evidență din palparea fondului cauzei, ceea ce în speță nu s-a realizat.
în intervalul de timp scurs până la soluționarea recursului de față, motivat, de altfel, numai pe aspecte legate de fondul cauzei, s-a judecat în primă instanță și cererea principală a recurentului în anularea Ordinului nr. 425/2006, cerere respinsă, după cum rezultă din copia sentinței civile nr. 1785 din 7 septembrie 2006 a Curții de Apel București depusă la dosar de intimată.
Această nouă împrejurare, de fapt și de drept vine să întărească convingerea că prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, nu a fost răsturnată, cel puțin până la acest moment.
Nici condiția pagubei iminente nu a fost dovedită în cauză, prejudiciul pretins a fi fost suferit de recurentul-reclamant nefiind demonstrat și probat, în sensul cerințelor art. 1169 C. civ., astfel cum a stabilit corect instanța de fond.
Față de cele sus arătate, conform art. 312 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul de față.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4498/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4476/2006. Contencios → |
|---|
