ICCJ. Decizia nr. 4498/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul G.V. a chemat în judecată pe pârâții SC M. SA Ulmeni și Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceștia, să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M nr. 0348176/2003 și a schiței de dezmembrare nr. 549/2003, vizată de O.C.O.T.A. De asemenea, a solicitat radierea din C.F. nr. 750 Ulmeni a înscrierilor efectuate în baza certificatului și restabilirea situației anterioare.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 138 din 8 martie 2006, a respins excepția invocată de reclamantul G.V. privind necompetența materială a instanței de contencios administrativ și a admis excepția invocată de Ministerul Economiei și Comerțului și SC M. SA Ulmeni privind tardivitatea înregistrării acțiunii în contencios administrativ. Drept urmare, a respins ca tardiv formulată, acțiunea reclamantului, potrivit prevederilor din legea contenciosului administrativ.
în raport cu această soluție, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 11 pct. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral, se pot introduce și peste termenul de 6 luni, prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului. Cum în cauză actul contestat s-a emis la 30 martie 1999, iar dreptul de proprietate s-a înscris în C.F. la 29 mai 2003, s-a reținut că termenul de 1 an curge de la data înscrierii în C.F., a dreptului în favoarea pârâtei SC M. SA Ulmeni, acesta fiind, însă, cu mult depășit la data introducerii acțiunii reclamantului, respectiv 22 noiembrie 2005.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, G.V., criticându-o pentru nelegalitate și netemeinice și invocând în drept prevederile art. 304 și, respectiv, 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs s-a susținut de către recurent că în mod greșit acțiunea de față a fost apreciată ca fiind de competența instanței de contencios administrativ, fiind, astfel, aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.
Recurentul a mai arătat că urmare a acestei greșite calificări și aplicări a legii, i-a fost respinsă acțiunea ca tardiv introdusă, deși în cauză a fost contestat un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 2003, Legea 554/2004 fiind ulterioară emiterii acestui act.
în fine, recurentul a mai arătat că instanța de fond a ignorat împrejurarea că temeiul legal indicat, al acțiunii sale îl reprezintă prevederile Legii nr. 247/2005, natura cererii sale fiind pur civilă, situație în raport cu care respingerea pe motiv de tardivitate, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, apare ca fiind nelegală.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041C. proc. civ., ca și prin prisma motivelor de recurs formulate, a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă și legală, ce urmează a fi menținută, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.
Rezultă neîndoielnic din cuprinsul cererii inițiale de chemare în judecată a pârâtei-intimate SC M. SA Ulmeni, formulată de reclamantul G.V., la 22 noiembrie 2005, că s-a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 0348176/2003, emis de Ministerul Industriei și Resurselor în favoarea pârâtei.
Nu se poate reține că instanța a dat o interpretare greșită a actului dedus judecății și nici că a schimbat natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, în condițiile în care, astfel după cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența înaltei Curți, natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis de o autoritate publică centrală, este aceea a unui act administrativ.
Așa fiind, în mod corect cauza a fost soluționată de instanța competentă, de contencios administrativ, care în mod legal a făcut aplicarea dispozițiilor în vigoare, în materia contenciosului administrativ, în raport cu momentul formulării cererii, respectiv pe cele ale Legii nr. 554/2004, în vigoare din 6 ianuarie 2005.
în raport cu cele arătate, rezultă că sunt nefondate criticile recurentului vizând necompetența instanței de contencios administrativ, după cum nefondate sunt și susținerile vizând necesitatea aplicării Legii nr. 247/2005 - Titlul IV care privește exclusiv procedura de emitere a titlurilor de proprietate în baza acestei legi, pe care, instanța de contencios administrativ nu putea, însă, să o aplice, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.
Stabilind că instanța de contencios administrativ corect a procedat la soluționarea cauzei de față, înalta Curte a reținut și faptul că au fost legal aplicate și interpretate prevederile Legii nr. 554/2004, în ceea ce privește tardivitatea formulării cererii.
După cum corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, cererea de anulare a unui act administrativ unilateral nu poate fi introdusă mai târziu de 1 an de la data emiterii actului, acest termen fiind calificat ca fiind de decădere (art. 11 pct. 5 din Legea nr. 554/2004).
Cum, potrivit art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, înscrierea în cartea funciară a certificatului de proprietate marchează data la care dreptul de proprietate asupra respectivului imobil devine opozabil terților, corect a fost avut în vedere de către instanța de fond acest moment, în calculul termenului legal și în aprecierea asupra excepției de tardivitate invocate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4443/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4495/2006. Contencios → |
|---|
