ICCJ. Decizia nr. 463/2006. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 463/2006
Dosar nr. 7555/2004
nr. 25305/1/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Galaţi, cu consecinţa desfiinţării deciziei nr. 260 din 13 august 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a desfiinţării parţiale a procesului-verbal de control, întocmit de cea de-a doua pârâtă. S-a constatat că datoria vamală a reclamantei a fost de 1.590.240 026 lei şi că această sumă a fost achitată de reclamantă. Pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Galaţi a fost obligată să restituie reclamantei, suma de 1.793.359.973 lei, încasată necuvenit. Au fost obligaţi pârâţii, la plata sumei de 223.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă administrată la cererea reclamantei, reţinându-se următoarele:
Organele vamale au constatat că reclamanta a încheiat cu societatea M.H. din Elveţia, contractul de leasing nr. 2001/003 din 16 martie 2003, prin care finanţatorul se obligă să-i furnizeze utilizatorului, o instalaţie completă de fabricare a plăcilor din aşchii de lemn, o linie completă de melaminare, autostivuitoare, automacarale, utilaje pentru atelierul mecanic, maşini şi utilaje pentru fabrica de mobilă, toate acestea folosite.
Existenţa faptică a acestor echipamente a fost verificată la 24 martie 2003, constatându-se un aspect consemnat şi de reclamantă, şi anume, că au fost sustrase materiale şi echipamente tehnice aferente instalaţiei de fabricare a plăcilor din aşchii de lemn. Pentru aceste mărfuri sustrase, organele vamale au refuzat acordarea regimului de admitere temporară, stabilindu-se în sarcina reclamantei, o datorie vamală de 15.600.159.080 lei, în baza art. 144 din Legea nr. 141/1997.
Valoarea mărfurilor sustrase şi a întregului export a fost determinată de către organele vamale, prin apreciere, fără o evaluare contabilă corectă, stabilindu-se, în acest fel, în sarcina reclamantei, o datorie vamală mai mare decât cea pe care trebuia să o plătească.
Apreciindu-se că dezlegarea litigiului nu este ţinută de aplicarea legii, ci de determinarea în concret a valorii bunurilor importate şi a celor sustrase, au fost însuşite concluziile expertului contabil care a stabilit valori certe, în raport cu care au fost calculate taxe vamale datorate de reclamantă într-un cuantum mai mic decât cel fixat de organele vamale şi menţinut de Ministerul Finanţelor Publice.
Faţă de constatările expertului contabil s-a dispus restituirea către societatea reclamantă, a sumei achitate în plus de reclamantă.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe au declarat recurs, Direcţia Regională Vamală Galaţi, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila.
Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a acordat reclamantei, mai mult decât aceasta a cerut prin acţiune, motivându-şi soluţia doar pe concluziile expertizei contabile, cu ignorarea celorlalte înscrisuri existente la dosar.
Ulterior, respectiv la termenul din 17 noiembrie 2005, prin cerere separată formulată în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., aceeaşi recurentă a criticat instanţa de fond, pentru necitarea în proces a Autorităţii Naţionale a Vămilor, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 3 pct. 18 din HG nr. 764/2003, preluate, de altfel, şi în art. 4 pct. 21 din HG nr. 165/2005, pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.
În motivarea recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa de fond fiind criticată, în principal, pentru încălcarea principiului disponibilităţii prin acordarea a mai mult decât ceea ce s-a cerut, în condiţiile în care însăşi intimata-reclamantă a recunoscut că are o datorie vamală de 1.703.296.793 lei şi, totodată, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 76, 78 şi 144 din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României şi a dispoziţiilor legii speciale privind executarea creanţelor bugetare (art. 124 - 130 din OG nr. 61/2002).
Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este întemeiat motivul de casare de ordine publică invocat de recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin cererea din 17 noiembrie 2005.
Potrivit art. 85 C. proc. civ., „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
În speţă, litigiul având ca obiect drepturi vamale, a fost judecat fără citarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, mai exact cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 18 din HG nr. 764/2003, privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor, în vigoare atât la momentul controlului exercitat de organele vamale, cât şi la momentul pronunţării sentinţei recurate.
Conform reglementării legale enunţate (preluată, de altfel, şi în HG nr. 165/2005, privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor), în cazurile de încălcare a normelor vamale, interesele statului sunt reprezentate de Autoritatea Naţională a Vămilor.
În acest context legal ce nu este acceptabil a fi ocolit şi pentru a nu se aduce atingere principiului disponibilităţii, ce guvernează alături de alte principii, procedura contencioasă, instanţa fondului era datoare ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor, necesitatea citării în proces a Autorităţii Naţionale a Vămilor. Scopul unei astfel de măsuri este evident acela de a se pronunţa o hotărâre judecătorească legală, or, în cauză acesta nu a fost atins sub dimensiunea analizată aici.
Nu pot fi primite susţinerile intimatei-reclamante, în combaterea acestui motiv de casare, în sensul că ar fi operante dispoziţiile art. 67şi 68 C. proc. civ., precum şi cele ale Ordinului Circular nr. 948 din 20 august 2004 ale Directorului General al fostei Direcţii Generale a Vămilor.
Temeiurile amintite privesc în mod exclusiv modul în care Autoritatea Naţională a Vămilor înţelege să îşi exercite drepturile procesuale, putând fi reprezentată de Direcţiile regionale vamale.
Or, în discuţie este citarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, ca reprezentant al Statului, în raport cu natura litigiului care vizează încălcarea unor norme vamale. Cum înţelege această autoritate să îşi exercite drepturile procesuale, este o problemă, desigur, la latitudinea acesteia şi de necontestat că din acest punct de vedere se poate uza de mandatul dat prin ordinul circular amintit mai înainte.
Pentru cele expuse, instanţa de control judiciar constată incidenţa art. 312 alin. (5) C. proc. civ., astfel că recursurile vor fi admise, iar sentinţa recurată va fi casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Galaţi va aborda în analiza sa, şi celelalte aspecte care vizează fondul cauzei şi care au fost subliniate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Regională Vamală Galaţi, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 35 din data de 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 458/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 465/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
