ICCJ. Decizia nr. 472/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 472/2006
Dosar nr. 3234/2005
nr. 13315/1/2005
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 aprilie 2005, la Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta C.N. şi Partida Rromilor Social Democrată din România, intervenientă în interesul reclamantei, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, au solicitat anularea hotărârii nr. 1636 din 25 februarie 2005 şi să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia sa, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 şi până în toamna anului 1945.
În motivarea acţiunii, precum şi a cererii de intervenţie în interesul reclamantei, s-a arătat că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, în Transnistria, în primăvara anului 1942 şi până în toamna anului 1945, când a revenit în România şi că, deşi au depus toate demersurile, Direcţia Arhivelor Naţionale a comunicat faptul că reclamanta nu se găseşte în lista persoanelor refugiate sau deportate în Raionul Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situaţiei (de persoană deportată) să se facă cu declaraţii autentificate din partea unor martori care s-au aflat în aceeaşi situaţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea nr. 319/2002.
Reclamanta, precum şi intervenienta au solicitat admiterea acţiunii şi a cererii de intervenţie, cu consecinţa anulării hotărârii nr. 1636 din 25 februarie 2005, recunoaşterea calităţii de persoană deportată a reclamantei şi acordarea drepturilor recunoscute de lege.
Prin sentinţa nr. 321 din 24 mai 2005, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 3 pct. 2 şi art. 158 - 159 C. proc. civ.
Curtea de Apel Suceava, învestită cu soluţionarea cauzei, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.N., precum şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, a anulat hotărârea nr. 1636 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, stabilind că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada persecuţiilor etnice la care a fost supusă împreună cu familia sa, prin declaraţia autentificată a martorei depusă la dosar, iar în ceea ce priveşte perioada deportării, aceasta a apreciat intervalul de la 1 octombrie 1942, astfel cum a declarat martorul, prin declaraţia autentificată, depusă la dosar, şi până la 1 septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată şi de intervenientă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului s-a susţinut că în speţă, în înţelesul art. 4 din HG nr. 127/2002 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, calitatea de persoană refugiată sau deportată, prevăzută la art. 1 din prezentul act normativ, se dovedeşte cu acte oficiale eliberate de persoanele competente.
De asemenea, s-a mai menţionat că, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei se poate face prin declaraţie de martori, fiind necesar, însă, ca cel puţin unul dintre aceştia să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu solicitantul.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului şi normele legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie de martori.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorilor D.I. şi B.I., care au fost şi ei victime ale deportării, rezultă că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, în U.R.S.S., raionul Transnistria, satul Varvaroka, comuna Koronika.
Reclamanta a făcut, deci, dovada, în condiţiile legii, că îndeplineşte cerinţele pentru a beneficia, în perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, de altfel, necontestate de recurenta-pârâtă.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei nr. 312 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 471/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 474/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
