ICCJ. Decizia nr. 489/2006. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 489/2006
Dosar nr. 3827/2005
nr. 15677/1/2005
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5196 din 27 octombrie 2005, a admis recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 801 din 26 aprilie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi pe fond, a respins acţiunea reclamantului A.A., pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 23 septembrie 2002, nu de la data de 1 februarie 2005, cum s-a stabilit.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că pârâta a acordat în mod corect drepturile pretinse de reclamant, numai începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii înregistrată sub nr. 1167 din 31 ianuarie 2005, astfel cum se prevede prin art. 5 din Legea nr. 309/2002, instanţa de fond hotărând în mod greşit acordarea acestor drepturi începând cu data de 1 octombrie 2002, în considerarea unei cereri anterioare, respinsă de pârâtă şi necontestată de reclamant.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat prezenta contestaţie în anulare, întemeiată generic, în preambulul său, pe prevederile art. 317 şi urm. C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa supremă ar fi trebuit să aibă un rol activ, conform legii şi să fie imparţială, în sensul de a examina cu aceeaşi competenţă, şi întâmpinarea depusă la 18 august 2005, ca, de altfel, şi precizările ulterioare, cu privire la motivul pentru care prima hotărâre nu a fost contestată, constând în necomunicarea acesteia, aspecte ce au fot trecute sub tăcere, pronunţându-se, astfel, o soluţie nelegală şi inumană.
Au fost supuse atenţiei Înaltei Curţi, datele identice consemnate în livretul militar şi fişa de evidenţă militară, solicitându-se a se constata că instanţa de recurs nu a examinat toate aspectele, pentru a împărţi dreptatea între un biet pensionar şi o instituţie.
Faţă de motivele astfel prezentate, în finalul contestaţiei s-a apreciat că instanţa de recurs a comis o greşeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., text în baza căruia s-a solicitat admiterea acesteia.
Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile, date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greşite, din cauza unor inadvertenţe de ordin formal, putând fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare obişnuită se exercită împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti irevocabilă, pentru oricare din cele două motive prevăzute de art. 317, care nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac, respectiv când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, aspecte ce nu au fost invocate în speţă.
Contestaţia în anulare specială se exercită, potrivit art. 318 C. proc. civ., numai împotriva hotărârilor instanţelor de recurs, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Motivele invocate în prezenta contestaţie în anulare exced cadrului legal astfel instituit, neputând fi circumscrise nici cazurilor expres şi limitativ prevăzute de acest din urmă text, indicat în partea finală a contestaţiei, ele vizând în mod evident o pretinsă greşeală de judecată grefată pe încălcarea dispoziţiilor art. 129 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., ca urmare a lipsei rolului activ al instanţei pentru stabilirea adevărului în cauză, pe baza stabilirii unei reale stări de fapt şi prin aplicarea corectă a legii.
Noţiunea de „greşeală materială" utilizată pentru prima ipoteză prevăzută de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., la care a făcut referire contestatorul, nu poate fi interpretată extinctiv, dat fiind caracterul de excepţie al acestui text. Legea are în vedere numai greşelile materiale cu caracter procedural, pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care au fost esenţiale, determinând soluţia eronată, şi nu pe cele care, eventual, sunt rezultatul modului în care instanţa a interpretat un text de lege ori a stabilit situaţia de fapt, în urma aprecierii probelor, situaţie în care s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Prin urmare, constatând neîndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare, Înalta Curte va adopta soluţia de respingere a acesteia, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.A. împotriva deciziei nr. 5196 din 27 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 485/2006. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 493/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
|---|
