ICCJ. Decizia nr. 498/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 498/2006
Dosar nr. 1616/2005
nr. 6861/1/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 109 din 17 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2116/A/2004, a respins acţiunea reclamantului G.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, pentru anularea Ordinului nr. 536 din 23 iunie 1997, prin care s-au aprobat Normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei, constatându-se că a fost formulată tardiv, fiind înregistrată numai la data de 1 noiembrie 2004, după împlinirea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 29/1990.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia de tardivitate invocată de pârât este întemeiată, deoarece acţiunea a fost formulată după expirarea celor 30 zile de la data publicării ordinului atacat în M. Of. nr. 140/3.07.1997 şi a termenului limită prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 - 3 iulie 1998.
S-a apreciat că apărarea reclamantului, în sensul că acţiunea a fost introdusă în termen, raportat la data finalizării litigiilor pe care le-a avut cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Consiliul Local Craiova, este lipsită de relevanţă, deoarece nu s-a dovedit că depăşirea termenului s-a datorat unor împrejurări mai presus de voinţa sa, astfel încât nu este în drept să beneficieze de prevederile legale cu privire la repunerea în termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ, impunându-se admiterea excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G.E., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, motivat de faptul că s-a reţinut în mod greşit tardivitatea introducerii acţiunii prin raportare la data publicării actului administrativ normativ atacat, şi nu la momentul când a avut loc vătămarea drepturilor şi intereselor sale, definit, ca atare, prin art. 1 al Legii nr. 29/1990.
În opinia recurentului, exprimată prin scriptele depuse ulterior la dosar, chiar şi în regimul Legii nr. 29/1990, termenul trebuie calculat, în cazul atacării actelor normative, nu de la momentul intrării în vigoare, ci din acela când au intrat în conflict cu interesele legitime ale unei persoane, de natură să-i aducă o vătămare a drepturilor subiective recunoscute de lege, problema tardivităţii fiind eliminată din procedura de contestare a acestora la această dată, prin adoptarea Legii nr. 554/2004.
S-a apreciat că soluţia primei instanţe este greşită, şi pe fond, aspectele învederate neputând fi analizate, însă, de către instanţa de control judiciar, în considerarea dispoziţiilor art. 312 pct. 3 şi 5 şi art. 313 C. proc. civ., raportat la modalitatea în care a fost soluţionat procesul, respectiv fără a se intra în cercetarea fondului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, susţinerile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Excepţia de tardivitate a acţiunii a fost corect admisă de către instanţa de fond, întrucât acţiunea a fost formulată la mult timp după împlinirea termenului limită de 1 an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.
Potrivit acestui text de lege, introducerea cererii la instanţă nu se va putea face, în toate cazurile, mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cerere.
Procedura şi termenele instituite prin art. 5, pentru exercitarea recursului graţios şi a acţiunii în contencios administrativ sunt aplicabile şi în situaţia atacării unui act normativ, soluţia legislativă privind imprescriptibilitatea unor astfel de acţiuni consacrată pentru prima dată prin Legea nr. 554/2004, neputând fi reţinută în speţă, în considerarea dispoziţiilor exprese ale art. 27, potrivit cărora cauzele aflate pe rolul instanţelor, la data intrării ei în vigoare, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.
Evident, dispoziţia privind curgerea termenului de la data comunicării actului administrativ atacat este aplicabilă numai în cazul actelor administrative cu caracter individual care se comunică părţilor faţă de care produc efecte juridice. Actele administrative cu caracter normativ sunt aduse la cunoştinţa celor interesaţi, prin publicare, termenul începând să curgă de la această dată.
Termenul prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, este un termen de decădere, iar prin art. 1 al respectivei legi nu este definit momentul de la care acesta începe să curgă, cum pretinde reclamantul-recurent.
În speţă, ordinul atacat a fost publicat în M. Of. nr. 140/3.07.1997, iar acţiunea a fost formulată numai la data de 1 noiembrie 2004, fără a se invoca şi dovedi existenţa unor împrejurări de natura celor prevăzute de art. 103 C. proc. civ., care să justifice eventuala repunere în termen.
Prin urmare, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.E. împotriva sentinţei civile nr. 109 din 17 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 503/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
