ICCJ. Decizia nr. 513/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 513/2006

Dosar nr. 3994/2005

nr. 16346/1/2005

Şedinţa publică din 14 februarie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data 29 martie 2005, reclamantul I.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, anularea Ordinului nr. 73 din data de 26 ianuarie 2005, prin care a fost reîncadrat într-o funcţie publică inferioară celei pe care o avusese până la acea dată şi obligarea pârâtei, la emiterea unui nou ordin prin care să fie reîncadrat pe funcţia de consilier superior.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este angajat la Direcţia Regională Vamală Craiova, iar prin Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a fost încadrat în funcţia publică de execuţie, de „consilier superior", decizie confirmată prin Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 1519 din 29 noiembrie 2004.

A mai arătat reclamantul, că după intrarea în vigoare a OUG nr. 92/2004 s-a emis Ordinul nr. 73 din 26 ianuarie 2005, fiind reîncadrat în funcţia de execuţie „inspector principal", ordin pe care-l consideră nelegal, deoarece încalcă prevederile art. 10 din OUG nr. 92/2004.

În apărare, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a arătat că acţiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece reîncadrarea efectuată este corectă, cu motivarea că potrivit art. 45 lit. c) din OUG nr. 92/2004, la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe, orice alte dispoziţii contrare acesteia se abrogă, inclusiv dispoziţiile Legii nr. 161/2003, în baza căreia s-a făcut încadrarea reclamantului în funcţia de „consilier superior".

Prin sentinţa civilă nr. 379 din data de 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.T., a anulat Ordinul nr. 73 din 26 ianuarie 2005, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, în ceea ce-l privea pe reclamant, iar pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a fost obligată să emită un nou ordin privind încadrarea reclamantului în funcţia de consilier superior.

Instanţa de fond a reţinut că în baza Legii nr. 161/2003 şi a Ordinului nr. 218/2003, Autoritatea Naţională a Vămilor a procedat la reîncadrarea funcţionarilor publici din sistemul vamal, pe noile funcţii publice stabilite prin cele două acte normative. Pentru punerea în executare a dispoziţiilor menţionate s-a emis Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, a Directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor, reclamantul fiind încadrat în funcţia de „consilier superior".

În motivarea sentinţei, Curtea de Apel Craiova a considerat că reîncadrarea reclamantului în funcţia de „inspector", conform Ordinului nr. 73 din 26 ianuarie 2005, s-a efectuat în mod nelegal, printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 6 din OUG nr. 92/2004. Astfel, s-a reţinut că OUG nr. 92/2004 se referă la drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005 şi nu conţine criterii de evaluare şi nici nu prevede un sistem de punctaj în baza cărora să se procedeze la reîncadrarea funcţionarilor publici, singurul act normativ aplicabil din acest punct de vedere fiind Legea nr. 161/2003. S-a mai reţinut că reîncadrarea prevăzută de art. 6 din OUG nr. 92/2004, se referă la grilele de salarizare, nu la funcţia publică deţinută, astfel încât schimbarea încadrării reclamantului într-o funcţie publică inferioară celei avute în baza Legii nr. 161/2003, s-a realizat printr-o modificare unilaterală a funcţiei publice, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 75 şi urm. şi art. 65 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Regională Vamală Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fără a fi analizate temeinic apărările sale, în fapt şi în drept, referitoare la încadrarea reclamantului-intimat în funcţia publică contestată, respectiv cea de inspector, clasa I, grad profesional principal, treapta 2, ce s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 92/2004, act normativ care a dispus o normă de reîncadrare pentru toţi funcţionarii publici salarizaţi potrivit OUG nr. 82/2004, şi care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.

S-a mai susţinut de către recurentă, că instanţa de fond a ignorat cuprinsul art. 6 din OUG nr. 92/2004, care se referă expres la reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie, stabilind, raportat la această nouă încadrare, şi sistemul de salarizare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate şi raportate la prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul formulat este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele consideraţiuni.

Prin OUG nr. 92/2004 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, urmărindu-se crearea premiselor pentru aplicarea din anul 2006, a sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici, crearea unei ierarhizări pe categorii, clase şi grade profesionale şi salarizarea în raport cu activitatea depusă, importanţa şi complexitatea atribuţiilor din fişa postului.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) - (9) din OUG nr. 92/2004, reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie în grade profesionale şi trepte de salarizare se efectuează în raport cu salarizarea pe care o aveau conform OUG nr. 82/2004.

Art. 7 din acelaşi act normativ, respectiv OUG nr. 92/2004, a prevăzut salarizarea funcţionarilor publici de conducere, în raport cu salarizarea pe care o aveau potrivit OUG nr. 82/2004 şi cu gradele profesionale şi treptele de salarizare corespunzătoare funcţiilor de conducere, la care se adaugă indemnizaţiile de conducere.

Prin Ordinul nr. 73 din 26 ianuarie 2005, al Autorităţii Naţionale a Vămilor, s-a dispus reîncadrarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Craiova şi Birourile vamale subordonate, ceea ce concret pentru reclamantul-intimat a determinat reîncadrarea ca „inspector principal", cu o creştere salarială corespunzător anexelor la ordinul contestat.

Înalta Curte reţine că prin Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 72/2005 nu s-au încălcat prevederile legale incidente, dimpotrivă, acesta a fost emis cu respectarea şi în aplicarea prevederilor art. 6 alin. (3) din OUG nr. 92/2004.

Totodată, este de menţionat că ordinul atacat nu aduce atingere principiului stabilităţii funcţiei publice, după cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, în condiţiile în care reîncadrarea s-a dispus şi a fost rezultatul aplicării OUG nr. 92/2004, ale cărei prevederi nu au fost declarate neconstituţionale, în urma sesizării Curţii Constituţionale pe acest aspect.

Mai mult, este de precizat şi faptul că în deciziile emise, Curtea Constituţională a indicat, în ceea ce priveşte art. 6 din OUG nr. 92/2004, că atât încadrarea, prin lege, a diferiţilor funcţionari publici în anumite categorii, clase şi grade profesionale, cât şi salarizarea conform acestei încadrări, nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege, după cum s-a întâmplat în cazul OUG nr. 92/2004, încadrarea în categorii, clase şi grade profesionale a funcţionarilor publici fiind, de altfel, opţiunea liberă a legiuitorului, fără a reprezenta o retrogradare.

În fine, lipsită de temei, în opinia Înaltei Curţi, este şi concluzia instanţei de fond, în sensul că ordinul atacat ar retroactiva, indicarea datei de 1 ianuarie 2005 fiind conformă cu dispoziţiile legale, iar reîncadrarea şi salarizarea prevăzute de OUG nr. 92/2004, fiind pentru anul 2005.

Faţă de cele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în tot, urmând a se respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului-intimat I.T., pentru consideraţiunile mai sus expuse, Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 73 din 26 ianuarie 2005 fiind emis în concordanţă cu dispoziţiile OUG nr. 92/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 379 din 22 septembrie 2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot, sentinţa atacată şi pe fond respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului I.T.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 513/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs