ICCJ. Decizia nr. 527/2006. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 527/2006
Dosar nr. 1298/2005
nr. 5602/1/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 4301/2004, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.F.S. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea în parte a deciziei emise de Plenul Consiliului Concurenţei sub nr. 270 din 29 septembrie 2004, respectiv art. 1, 2 şi 4 din decizie şi pe cale de consecinţă, anularea sancţiunii contravenţionale aplicate societăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta precizează că Decizia pe care o contestă, a avut la bază un raport asupra investigaţiei dispusă de Preşedintele Consiliului Concurenţei, ale cărei concluzii sunt total eronate cu privire la faptul că ar fi existat o înţelegere încheiată la 30 martie 2004, între societăţile emitente de tichete de masă, printre care şi reclamanta, în sensul stabilirii unui comision de minim 2% din valoarea tichetului de masă, ce urma să fie aplicat angajatorilor începând cu 1 aprilie 2004, încălcându-se, astfel, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările ulterioare.
Susţine reclamanta, că înţelege să conteste această decizie, deoarece nu a existat nici o înţelegere între această societate şi celelalte societăţii emitente de tichete de masă cu privire la stabilirea unui preţ, înţelegere care să cadă sub incidenţa Legii concurenţei nr. 21/1996, cu ocazia întrunirii de la Ministerul Finanţelor Publice, nefăcând altceva decât să-şi exprime ferm părerea cu privire la stabilirea preţului tichetului în mod liber, în funcţie de cerere şi ofertă, conform Legii concurenţei nr. 21/1996, în acest sens făcând opinie separată faţă de propunerea celorlalte societăţii de a se stabili un preţ minim de 2%.
Contestă, de asemenea, şi amenda contravenţională, în cuantum de 720.404.000 lei, ce i-a fost aplicată pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, ca fiind nelegală, atâta timp, cât nu a încheiat nici o înţelegere cu celelalte societăţi emitente de tichete de masă în privinţa preţului imprimatelor, neparticipând la întâlniri repetate care să vizeze această problemă, Ministerul Finanţelor fiind cel care a iniţiat-o cu scopul formulării unor propuneri pentru stabilirea unui tarif la aceste tichete de masă.
Pârâtul Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
S-au administrat probatorii cu înscrisuri şi în urma analizării acestora, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 316 din 23 februarie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că din actele dosarului a rezultat că reclamanta a participat la întâlniri care au avut loc între societăţile emitente de tichete de masă, unde s-a discutat şi aspectul comisionului minim, prin semnarea minutei din 30 martie 2004, alături de celelalte societăţi, reclamanta achiesând la înţelegea anticoncurenţială de stabilire a comisionului de 2%, opinia separată exprimată de aceasta, nefiind de natură a înlătura culpa sa.
Această înţelegere, concretizată în minuta din 30 martie 2004, reţine instanţa de fond, intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, legea concurenţei, text de lege în baza căruia i s-a aplicat sancţiunea amenzii.
Apărarea formulată de reclamantă, în sensul că, chiar Ministerul Finanţelor Publice a intervenit în relaţiile comerciale dintre emitenţii de tichete de masă, fiind iniţiatorul întâlnirii acestora, a fost înlăturată de instanţa de fond, reţinându-se că Ministerul Finanţelor Publice a intervenit în limitele competenţelor legale, nu şi pentru stabilirea nivelului comisionului perceput de la angajatori.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că soluţia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Legea concurenţei nr. 21/1996 fiind interpretată greşit de instanţă în dezlegarea pricinii.
Se susţine că în mod eronat s-a reţinut că ar fi existat o înţelegere între societatea reclamantă şi celelalte societăţi emitente de tichete de masă, înţelegere care să cadă sub incidenţa Legii concurenţei nr. 21/1996, cu ocazia întrunirii de la Ministerul Finanţelor, societatea manifestându-şi în mod ferm părerea ca preţul tichetului să se stabilească în mod liber, în funcţie de cerere şi ofertă, conform legilor concurenţei. Nu şi-a exprimat, deci, consimţământul cu privire la propunerea celorlalte societăţi de instituire a unui preţ minim de 2% din tarifare.
Întrunirea iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi considerată o înţelegere anticoncurenţială, pentru că nu acesta a fost scopul ei, iar faptul că reclamanta a semnat parţial nota înregistrată de Ministerul Finanţelor Publice, sub nr. 1568 din 30 martie 2004, în condiţiile în care a făcut opinie separată, nu conduce automat la ideea că a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei.
Cu privire la minuta încheiată la sediul Ministerul Finanţelor Publice, tot în data de 30 martie 2004, se precizează că aceasta nu poate fi caracterizată ca o convenţie, ea fiind semnată doar de un singur reprezentant al societăţii şi, deci, nu poate fi interpretată ca o aderare la o înţelegere anticoncurenţială.
Întrunirile de la Ministerul Finanţelor Publice au fost iniţiate de acesta şi ele au avut ca scop efectuarea de propuneri de modificare a cadrului legislativ în domeniul tichetelor de masă, Ministerul Finanţelor Publice având atribuţii în privinţa autorizării şi controlului activităţii de emitere a tichetelor de masă.
Recurenta critică şi faptul că a fost sancţionată cu amendă contravenţională, deoarece nu se poate reţine în sarcina sa că ar fi încălcat dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996, iar la stabilirea cuantumului acesteia nu s-a avut în vedere faptul că a fost singura societate care a susţinut ca preţul pieţei să fie stabilit conform legilor concurenţei, în funcţie de cerere şi ofertă.
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prima motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.
Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat că este legală Decizia emisă de Plenul Consiliului Concurenţei, cu nr. 270/2004, prin care s-a constatat faptul că societăţile emitente de tichete de masă, prin semnarea „Minutei" din data de 30 martie 2004, au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin fixarea unui nivel minim de 2% la comisionul perceput angajatorilor, fiind sancţionate cu amendă contravenţională, societăţile participante.
În acelaşi sens a statuat şi instanţa de fond, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică.
Legea concurenţei nr. 21/1996, în art. 4 alin. (1), prevede în mod expres că preţurile produselor şi tarifele serviciilor se determină în mod liber prin concurenţă în baza cererii şi ofertei.
Aşadar, comisionul care reprezintă tariful serviciului de tipărire şi distribuire a tichetelor de masă, trebuie să urmeze regula stabilirii în mod liber, prin concurenţă.
Comisionul reprezintă elementul concurenţial, pe care fiecare emitent de tichete de masă are dreptul de a-l stabili în mod liber în relaţiile sale cu angajatorii.
În cuprinsul „Minutei" din data de 30 martie 2004, întocmite la sediul Ministerul Finanţelor Publice, este consemnată înţelegerea dintre cele opt societăţi emitente de a practica un comision minim de 2% în relaţia cu angajatorii.
Este adevărat că în „nota" ce a fost întocmită în dimineaţa aceleiaşi zile de 30 martie 2004, de aceleaşi societăţi emitente de tichete de masă, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice, cu nr. 1568 din 30 martie 2004, este consemnată propunerea recurentei-reclamante de a se aplica legile concurenţei cu privire la stabilirea preţului (comisionului) pe care societăţile emitente îl percep de la angajatori.
Propunerea recurentei, menţionată în această „notă", este invocată în sprijinul apărărilor sale, în sensul că nu şi-a dat consimţământul, cu privire la practicarea unui comision de minim 2% în relaţiile contractuale cu angajatorii.
Nu se mai poate vorbi, însă de lipsa consimţământului, atunci când se face referire la „minuta" încheiată între cele opt societăţi emitente de tichete de masă, minută pe care reclamanta-recurentă a semnat-o prin reprezentantul său Z.O., alături de celelalte societăţii şi în care se stipulează acordul acestora de a practica un nivel minim de 2%, pentru comisionul perceput angajatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Recurenta susţine că Decizia Plenului Consiliului Concurenţei pe care o atacă, a fost rezultatul întrunirii societăţilor emitente de tichete de masă, care a avut loc la sediul Ministerul Finanţelor Publice, la 30 martie 2004, ca urmare a convocării lor de către Direcţia de Autorizări din Minister.
Or, recurenta, ca şi celelalte societăţii emitente, părţi la înţelegerea anticoncurenţială, era în deplină cunoştinţă de cauză, în ceea ce priveşte limitele competenţelor Ministerului Finanţelor Publice, acestea vizând exclusiv componenţa reglementată a pieţei tichetelor de masă, printre care nu se enumeră şi stabilirea nivelului comisionului perceput de la angajatori.
Cert este, însă, faptul că prin semnarea „minutei", Decizia de a fixa comisionul minim de 2% a aparţinut în exclusivitate societăţilor emitente.
Mai mult decât atât, în minută se precizează şi propunerea societăţilor emitente de a nu se mai încheia acte adiţionale sau de a se prelungi termenele la contractele deja încheiate cu angajatorii care au comisioane mai mici de 2%.
Aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, la dosar sunt dovezi din care rezultă că recurenta a participat la mai multe întâlniri cu societăţile emitente de tichete de masă, unde s-a discutat şi problema comisionului minim, pentru întâlnirea din data de 29 ianuarie 2004, fiind chiar iniţiatoarea acesteia, potrivit invitaţiilor adresate tuturor unităţilor emitente.
Critica referitoare la sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate, în sensul că aceasta ar fi nelegală şi într-un cuantum disproporţionat faţă de fapta ce i s-a reţinut în sarcină, nu poate fi primită de instanţa de control judiciar.
Este cert că recurenta a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin fapta săvârşită, iar consecinţa legală a acestei încălcări nu este alta decât aplicarea unei amenzi contravenţionale a cărei individualizare s-a făcut corect, conform criteriilor prevăzute de art. 57 din lege, raportat la gravitatea faptei şi la durata acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală şi temeinică, neexistând motive de modificare sau casare, în sensul art. 304 C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 312 din acelaşi cod, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.F.S. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 316 din 23 februarie 2005. a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 526/2006. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 532/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
