ICCJ. Decizia nr. 534/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 534/2006
Dosar nr. 3279/2005
nr. 13497/1/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 201/C.A/2005, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă, reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să-l oblige a-i rezolva cererea înregistrată sub nr. 337033 din 10 decembrie 2004.
Reclamantul, precizează în motivarea acţiunii sale, că pârâtul refuză să-i răspundă la cererea sa având ca obiect scutirea de la plata abonamentului telefonic.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, dat fiind că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu o instituţie de nivel central.
Prin sentinţa civilă nr. 543 din 7 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 947/2005, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul precizându-şi acţiunea, în sensul că în temeiul art. 2 din Legea 29/1990, solicită obligarea pârâtului la modificarea prevederilor convenţiei nr. 204/06/4304 din 2 octombrie 2004, încheiată cu R. SA şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi completarea acesteia cu menţiunea că plata abonamentului telefonic se poate acorda şi retroactiv datei de intrare în vigoare a Convenţiei, pentru cazul când titularul contractului cu R. este soţul persoanei care beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză a tuturor semnatarilor Convenţiei - act contestat, în calitate de pârâţi, şi anume, R. SA, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
A formulat întâmpinare, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocând excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
R. SA a formulat şi el întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi-a completat întâmpinarea formulată anterior, în sensul că a invocat excepţia lipsei procedurii administrative prealabile acţiunii în anulare şi modificare parţială a actului contestat, excepţie pe care a invocat-o şi faţă de capătul de cerere privind refuzul de rezolvare a cererii.
Prin încheierea de la termenul din 1 iunie 2005, instanţa a respins excepţia lipsei procedurii administrative prealabile introducerii acţiunii împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a cererii cu nr. 337033 din 10 decembrie 2004, invocate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
S-au administrat probatorii cu înscrisuri şi prin sentinţa civilă nr. 1146 din 15 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, respingând capătul de cerere privind modificarea prevederilor art. 2 din Convenţia nr. 204/06/4305 din 11 octombrie 2004, ca inadmisibilă.
A respins şi capătul de cerere formulat de reclamant, privind refuzul nejustificat de soluţionare a cererii nr. 337033 din 10 decembrie 2004, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că actul contestat, Convenţia încheiată între R. SA, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, a fost înregistrată la fiecare parte semnatară, la 30 septembrie 2004, 1 octombrie 2004 şi 11 octombrie 2004, astfel că raportat la aceste date, plângerea din 18 august 2004, adresată de reclamant, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, nu poate fi apreciată ca dovadă a îndeplinirii procedurii administrative prealabile, întrucât la acea dată nu exista actul contestat.
Referitor la refuzul nejustificat al Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei de rezolvare a cererii înregistrate sub nr. 337033 din 10 decembrie 2004, prima instanţă a considerat că este neîntemeiat, întrucât soţia reclamantului este beneficiara drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000, printre aceste drepturi fiind şi scutirea de la plata taxei de abonament telefonic, care în mod justificat nu i s-a acordat, postul telefonic fiind înregistrat pe numele reclamantului.
Reţine instanţa de fond, că prin adresa nr. 577 din 21 ianuarie 2005, pârâtul a răspuns reclamantului, în sensul că soluţia pentru rezolvarea cererii de scutire de la plate abonamentului telefonic este aceea de a trece postul telefonic pe numele soţiei, aceasta fiind beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/20000, răspunsul fiind legal în conformitate cu art. 5 din lege.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că la pronunţarea sentinţei, instanţa de fond nu a ţinut seamă de prevederile art. 35 C. fam., soţia sa fiind beneficiara abonamentului telefonic, postul telefonic fiind bun comun, astfel că ambii soţi beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, chiar dacă reclamantul este titularul postului telefonic. Susţine, astfel, că i s-a vătămat interesul legitim privind încălcarea drepturilor prevăzute de art. 35 C. fam.
Cei trei pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.
Acţiunea formulată de reclamant are două capete de cerere, primul constând în modificarea prevederilor art. 2 din Convenţia nr. 204/06/4305 din 11 octombrie 2004, încheiată între cei trei pârâţi-intimaţi, acest articol fiind în „contradicţie cu art. 5 din Legea nr. 189/2000 şi a competenţelor acordate privind stabilirea şi aplicarea scutirilor pentru serviciile publice, precum şi a Codului familiei, care stabileşte prezumţia de comunitate a bunurilor soţilor".
Cel de-al doilea capăt de cerere se referă la refuzul nejustificat al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, de rezolvare a cererii înregistrate sub nr. 337033 din 10 decembrie 2004.
Rezolvarea dată de instanţa de fond, primului capăt de cerere, în sensul respingerii acestuia pentru lipsa procedurii administrative prealabile, excepţie invocată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, este în acord cu Legea nr. 29/1990, aplicabilă speţei în cauză, art. 5 din lege menţionând că „înainte de a cere instanţei, anularea actului sau obligarea la elaborarea lui, cel ce se consideră vătămat, se va adresa autorităţii emitente, pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul".
În mod corect a reţinut instanţa de fond, că plângerea adresată de reclamant, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, la 18 august 2004, nu poate fi considerat ca o dovadă a îndeplinirii procedurii administrative prealabile, deoarece actul contestat (convenţia) a fost ulterior acestei date înregistrat la fiecare parte semnatară.
Şi în ce priveşte cel de-al doilea capăt de acţiune, prima instanţă a dat o rezolvare legală, de această dată pronunţându-se pe fondul cauzei.
Drepturile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999, pentru modificarea şi completarea Decretului - lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, inclusiv dreptul privind prioritatea la instalarea unui post telefonic şi scutirea de la plata abonamentului telefonic, se acordă exclusiv persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 1 şi 3 din lege.
Aceste drepturi sunt individuale, personale şi netransmisibile, pentru a beneficia de ele persoana respectivă, trebuind să facă dovada că personal a suferit cel puţin una din persecuţiile prevăzute de art. 1 sau că au calitatea de soţ supravieţuitor.
Recurentul-reclamant este titularul postului telefonic, pentru care se solicită a fi scutit de plata abonamentului telefonic, dar nu are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi nici pe cea de „soţ supravieţuitor", astfel încât nu poate beneficia de prevederile art. 5 lit. g) din lege, respectiv de scutire la plata taxei de abonament.
Susţinerea reclamantului, în sensul că ar fi încălcate prevederile art. 35 C. fam., este eronată, acest text de lege referindu-se la regimul bunurilor comune ale soţilor, şi nu la modalitatea de dobândire a unor drepturi de către fiecare soţ în parte.
Drepturile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000, nu sunt supuse regulilor art. 35 C. fam., ele fiind drepturi personale, exclusive ale persoanei ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, şi nu bunuri comune ale soţilor.
Prin urmare, poate beneficia de scutire de la plata abonamentului telefonic, numai soţia reclamantului-recurent, aceasta, prin hotărâre a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, fiind încadrată într-una din categoriile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest sens, i s-a răspuns recurentului, prin adresa nr. 577 din 21 ianuarie 2005, de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, astfel încât este neîntemeiată susţinerea sa că în mod nejustificat i s-a refuzat rezolvarea cererii, şi ca o consecinţă, ar fi fost vătămat într-un drept al său.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei instanţei de fond, în sensul art. 304 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat, făcându-se şi aplicaţia art. 312 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 1146 din l5 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 532/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 540/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
