ICCJ. Decizia nr. 547/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 547/2006
Dosar nr. 4098/2005
nr. 30195/1/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC K.S. SA Sebeş a chemat în judecată Consiliul Concurenţei, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu acesta, să dispună anularea deciziei nr. 329 din 22 decembrie 2004, pronunţată de Plenul Consiliului Concurenţei, precum şi suspendarea acestei decizii, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
La data de 13 septembrie 2005, reclamanta a invocat excepţiile de nelegalitate a Ordinului nr. 204 din 25 august 2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, prin care s-a declanşat investigaţia privind posibila încălcare de către reclamantă, a art. 6 din Legea nr. 21/1996 şi a Instrucţiunilor din 10 mai 2004, privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 56 din Legea concurenţei nr. 21/1996 (M. Of. nr. 439/17.05.2004).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din şedinţa de la 25 octombrie 2005, a dispus următoarele:
- respinge excepţia privind inadmisibilitatea invocării nelegalităţii Ordinului nr. 204 din 25 august 2004, emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei;
- admite excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 204 din 25 august 2004, emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei;
- respinge excepţia de nelegalitate a Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 56 din Legea Concurenţei nr. 21/1996, emise la 10 mai 2004, de către Consiliul Concurenţei, invocată de către reclamanta SC K.S. SA Sebeş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că:
Excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 204 din 25 august 2004, este întemeiată. Ordinul a cărui nelegalitate a fost invocată, a fost emis în temeiul art. 21 alin. (3) şi art. 40 lit. a) din Legea Concurenţei nr. 21/1996, avându-se în vedere şi Nota nr. GM/1469 din 25 august 2005 a Direcţiei Industrie şi Energie din cadrul Consiliului Concurenţei.
Aceste texte legale stabilesc că Decizia în privinţa declanşării investigării aparţine Consiliului Concurenţei, iar nu preşedintelui acestui organism. Cererea formulată de Asociaţia P.M. constituie o sesizare formulată de una din organizaţiile prevăzute în art. 30 lit. d) din Legea nr. 21/1996, sesizare care ar fi trebuit să fie tratată potrivit art. 15 alin. (7) din Regulament, pentru declanşarea investigaţiei fiind necesar acordul Plenului Consiliului Concurenţei.
În concluzie, s-a reţinut că Ordinul nr. 204/2004 încalcă prevederile art. 27 lit. a) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 15 alin. (2) lit. c) din Regulamentul adoptat de Consiliul Concurenţei, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Instrucţiunilor din 10 mai 2004, privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute în art. 56 din Legea concurenţei nr. 21/1996, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât se constată că instrucţiunile prevăd tranşe stabilite în funcţie de gravitatea şi durata faptei. Faptul că nu sunt prevăzute în mod distinct tranşe de sancţionare, având în vedere criteriul consecinţelor faptei contravenţionale, nu poate conduce la concluzia că Instrucţiunile sunt în neconcordanţă cu prevederile art. 57 din Legea nr. 21/1996, cu atât mai mult, cu cât acest criteriu este menţionat la pct. II lit. a) şi b) din Instrucţiuni.
Împotriva încheierii de şedinţă din 25 octombrie 2005 a declarat recurs, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Consiliul Concurenţei şi a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale în materie.
Verificând recursul formulat şi cauza de faţă, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., rezultă că soluţia este nelegală, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Este necontestat că instanţa de fond a constatat incidenţa în cauză a prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a admis excepţia invocată privind nelegalitatea Ordinului nr. 204 din 25 august 2004, emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei şi a stabilit că acest act administrativ este nelegal, în raport cu prevederile art. 27 lit. a) din Legea nr. 21/1996 şi cu art. 15 alin. (2) lit. c) din Regulamentul din 26 martie 2004, adoptat de Consiliul Concurenţei, în temeiul art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza".
De asemenea, la alin. (2) şi (3) au fost instituite reguli privind procedura de judecare, calea de atac, modul de soluţionare a recursului, etc.
Deci, prin aceste prevederi legale a fost instituită o nouă procedură privind excepţia de nelegalitate, în raport cu prevederile anterioare ale Legii nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ şi derogatoriu de la principiul general consacrat prin art. 17 C. proc. civ.
În cauză, este necontestat că Ordinul nr. 204 din 25 august 2004 fusese emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 (M. Of. nr. 1154/7.12.2004), intrată în vigoare la data de 7 ianuarie 2004, potrivit art. 31 din lege.
Or, potrivit principiului general consacrat prin art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Astfel fiind, procedura specială privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, reglementată prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este aplicabilă numai actelor administrative care au fost adoptate sau emise, după caz, după intrarea în vigoare a acestei legi.
Că este aşa, rezultă şi dintr-un alt principiu fundamental al contenciosului administrativ, potrivit căruia legalitatea/nelegalitatea unui act administrativ se verifică şi se apreciază în raport cu prevederile legale în vigoare la data adoptării sau emiterii actului administrativ respectiv.
Or, potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 204/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa instanţei competente să judece cererea principală.
Deci, în cazul actelor administrative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate se soluţionează de instanţa arătată, la art. 17 C. proc. civ., odată cu soluţionarea cererii principale, excepţia de nelegalitate fiind o cerere incidentală.
Dar, cercetarea legalităţii Ordinului nr. 204 din 25 august 2004, pe calea excepţiei reglementate la art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă şi dintr-un alt motiv.
Astfel, prin acţiunea adresată curţii de apel, reclamanta a cerut anularea deciziei nr. 329 din 22 decembrie 2004, adoptată de Plenul Consiliului Concurenţei, prin care a constatat că reclamanta a încălcat prevederile art. 6 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, aceasta fiind sancţionată contravenţional în baza art. 60 alin. (31) din aceeaşi lege.
Din preambulul acestui act administrativ rezultă că în faza premergătoare adoptării acestuia, a fost efectuată o investigaţie pentru o eventuală încălcare a art. 6 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, care a fost declanşată prin Ordinul nr. 204 din 25 august 2004. emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Deci, în raport cu Ordinul nr. 329 din 22 decembrie 2004, prin care Plenul Consiliului Concurenţei şi-a însuşit constatările şi propunerile raportului de investigaţie, constatând încălcarea art. 6 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi aplicând reclamantei, o sancţiune contravenţională, raportul de investigaţie şi ordinul prin care a fost declanşată aceasta, au caracterul unor acte premergătoare.
Este evident că actul administrativ care a produs efecte juridice, este Decizia nr. 329 din 22 decembrie 2004, adoptată de Plenul Consiliului Concurenţei, astfel că raportul de investigaţie şi ordinul de declanşare a acesteia, fiind premergătoare adoptării actului administrativ contestat, au natura juridică a unor operaţiuni administrative care au stat la baza adoptării actului administrativ şi care nu sunt susceptibile să producă efecte juridice prin ele însele.
Or, excepţia reglementată la art. 4 din Legea nr. 554/2004, vizează legalitatea unui act administrativ apt să produsă efecte juridice de sine stătătoare, iar nu actele prin care organele administraţiei publice realizează operaţiuni administrative.
De altfel, în această privinţă, Legea nr. 554/2004 are reglementări neechivoce, la art. 18 alin. (2) prevăzându-se că instanţa competentă să judece nelegalitatea unui act administrativ, are căderea să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Pentru aceste considerente, soluţia instanţei de fond, dată prin încheierea din 25 octombrie 2005, cu privire la Ordinul nr. 204/2004, este nelegală, urmând ca recursul să fie admis, iar excepţia de nelegalitate, întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva încheierii din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Casează încheierea atacată şi respinge excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 204 din 25 august 2004, emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 553/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
