ICCJ. Decizia nr. 529/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 529/2006
Dosar nr. 2168/2005
nr. 9058/1/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2005, la Curtea de Apel Bacău, Ministerul Administraţiei şi Internelor a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 34 din 22 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în sensul că nu s-au solicitat autorităţii, actele ce au stat la baza nerezolvării cererii reclamantei, analizându-şi cauza numai din punctul de vedere al reclamantului.
S-a mai susţinut că pricina s-a judecat la primul termen de judecată, deşi recurenta a solicitat termen, pentru a lua cunoştinţă de cererea de chemare în judecată.
Recurenta a precizat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluţia nr. 215/2003, de neîncepere a urmăririi penale pronunţată la 9 decembrie 2003, s-a pronunţat numai în ceea ce-l pe priveşte numitul P.L., dar nu a stabilit şi ce statut juridic are autoturismul. Mai mult, Parchetul a obligat la înmatricularea autoturismului aflat în litigiu, conform art. 22 - 27 din HG nr. 85/2003, fapta neconfirmându-se, fără a verifica dacă este legal faţă de faptul că autoturismul figurează în baza de date a Inspectoratului General al Poliţiei, ca fiind furat din Italia, fiind dat în urmărire prin Interpol, la 30 octombrie 2001, prin adresa nr. 255544 (această menţiune nefiind revocată până la data formulării recursului).
Recurentul a precizat că înmatricularea nu se putea dispune în conformitate cu art. 28 pct. 4 din HG nr. 85/2003.
Cât priveşte obligarea la daune materiale, recurentul consideră sentinţa recurată, ca nefiind legală, întrucât fundamentul juridic al obligării la plată îl reprezintă culpa procesuală care în cauză nu există. Acesta, întrucât refuzul înmatriculării este bazat pe dispoziţiile art. 28 alin. (3) din HG nr. 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede expres că „autovehiculele şi remorcile reclamante ca fiind furate în România sau străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei, nu se înmatriculează".
Sentinţa a fost recurată şi de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bacău care a susţinut că trebuia să se pronunţe scoaterea sa din cauză, întrucât toată corespondenţa în cauză s-a făcut între SC M. SRL Comăneşti şi Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Compartimentul de permise auto şi certificate de înmatriculare. Aceasta a susţinut că recurenta este o autoritate locală, fără personalitate juridică şi care se subordonează numai Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca autoritate centrală.
SC M. SRL Comăneşti a formulat întâmpinare, susţinând că recursurile sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse, întrucât, deşi Parchetul şi Direcţia de Combatere a Crimei Organizate au făcut comunicări pentru înmatricularea autoturismului recurentei, cu „rea-credinţă" au refuzat înmatricularea autoturismului, în condiţiile în care prin rezoluţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din 9 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 215/P/2003, s-a dispus înmatricularea autoturismului.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 34 din 22 martie 2005, Curtea de Apel Bacău a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SRL Comăneşti împotriva pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bacău, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Certificate de Înmatriculare şi a obligat Inspectoratul de Poliţie Bacău - Serviciul regim de permise de conducere şi înmatriculare vehicule, reprezentat legal prin Direcţia Regim Permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, să înmatriculeze autoturismul marca „BMW 320", culoare gri metalizat.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău a fost obligat la 200 milioane lei daune materiale către reclamantă.
Instanţa a reţinut că în condiţiile în care printr-o rezoluţie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus înmatricularea autoturismului, cererea de înmatriculare formulată ulterior de către proprietară, este legală, iar refuzul autorităţii competente (ca succesoare în atribuţii a Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei), reprezintă un abuz care a adus o vătămare a unui drept legitim sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Instanţa de fond a mai reţinut că autoritatea cu atribuţii de înmatriculare a luat cunoştinţă de obligaţia sa de a înmatricula autoturismul, prin comunicarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în luna decembrie 2003, precum şi prin comunicarea făcută de Inspectoratul General al Poliţiei - Centrul zonal Bacău de combatere a crimei organizate şi antidrog, în luna ianuarie 2004. În consecinţă, instanţa reţinând refuzul nelegal de înmatriculare, l-a lezat pe proprietar de folosinţa autovehiculului pe perioada ianuarie - august 2004, perioadă în care, închiriind autovehiculul (în condiţii similare altor închirieri practicate cu alţi clienţi în aceiaşi perioadă), ar fi putut realiza venituri de 200 milioane lei.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate şi urmează a fi admise, întrucât hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 28 alin. (3) din HG nr. 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, „autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române, nu se înmatriculează".
În cauză este vorba de un autovehicul ce figurează în baza de date a Inspectoratului General al Poliţiei Române, ca fiind furat din Italia, fiind dat în urmărire prin Interpol, la 30 octombrie 2001, dispoziţia nefiind revocată până la data judecării recursului de faţă.
Aşa fiind, nu se poate considera că recurentele au fost abuzive în neînmatricularea autoturismului în cauză, cât timp dispoziţiile legale interzic acest lucru şi nici nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care să oblige la înmatriculare.
Împrejurarea că prin rezoluţia Parchetului nr. 215/2003, de neîncepere a urmăririi penale din 9 decembrie 2003, în privinţa lui P.L., s-a dispus şi înmatricularea, este nerelevantă cauzei, pe de o parte întrucât N.U.P. - ul, l-a privit pe P.L., dar nu a modificat statutul autoturismului, ca „maşină furată" (chiar dacă nu P.L. este responsabil de furt) şi pe de altă parte, întrucât autoturismul fiind menţinut în baza de date a Interpol şi a Poliţiei Române, ca „autoturism furat", numai o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă poate dispune înmatricularea. Pe de altă parte, era de apreciat şi dacă se impunea eventuala „înmatriculare cu menţiuni", iar nu fără menţiuni, aşa cum rezultă din Regulamentul la HG nr. 85/2003.
În privinţa daunelor erau, de asemenea, de administrat probe, din care să rezulte dacă sunt datorate şi în ce sumă, dar acesta în raport cu faptul că refuzul de înmatriculare nu este abuziv.
Aşa fiind, în vederea administrării de probe de ambele părţi, pentru un proces echitabil şi în limitele legii, sentinţa se va casa, cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Certificate de Înmatriculare şi de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bacău împotriva sentinţei civile nr. 34 din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 528/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 530/2006. Contencios → |
|---|
