ICCJ. Decizia nr. 536/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 536/2006

Dosar nr. 3300/2005

nr. 13578/1/2005

Şedinţa publică din 15 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 3042/CA din 7 iunie 2005, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 11447 din 18 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare a soţului decedat, care are statut de refugiat.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 214/CA/2005 - PI din 5 septembrie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor. A anulat hotărârea nr. 11447 din 18 februarie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, ca soţie supravieţuitoare a defunctului B.I., decedat la 1 octombrie 2002.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, întrucât soţul reclamantei (decedat la 1 octombrie 2002) s-a născut în perioada şi în localitatea în care părinţii săi erau refugiaţi, având calitatea de refugiat, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, soţia sa supravieţuitoare are calitatea de beneficiară a prevederilor art. 3, raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că, întrucât soţul reclamantei nu era născut la data strămutării părinţilor săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice, neavând, deci, calitatea de refugiat din motive etnic; ca atare, nici soţia supravieţuitoare a acestuia nu poate fi beneficiară a prevederilor art. 3, raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza, în raport cu motivul de recurs invocat, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat, însă pentru următoarele considerente:

Este necontestat că soţul reclamantei, B.I., s-a născut în Timişoara, la 22 iunie 1944, în timpul refugiului părinţilor săi, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice, suferind toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie - în cauză, soţul reclamantei B.E., respectiv B.I.

Intimatei-reclamante B.E., în calitate de soţie supravieţuitoare a lui B.I., îi sunt incidente dispoziţiile art. 3 din OG nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit cărora soţia supravieţuitoare beneficiază de indemnizaţie lunară indexată, potrivit art. 4 din ordonanţă.

Instanţa, însă, a omis să stabilească, în baza probelor administrate în cauză, perioada pentru care i se recunosc intimatei-reclamante, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum şi data de la care aceste drepturi urmează a-i fi plătite.

Pentru motivul arătat, se va admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, se va casa hotărârea atacată, trimiţându-se cauza, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 214/CA/2005 - PI din 5 septembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 536/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs