ICCJ. Decizia nr. 601/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 601/2006
Dosar nr. 1455/2005
nr. 6218/1/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 7 iulie 2003, reclamantul N.V. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună asupra drepturilor ce i-au fost încălcate şi restabilirii situaţiei anterioare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ordinul prin care a fost trecut în rezervă, a fost emis fără a se face cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere disciplinară şi cu depăşirea termenului legal.
Reclamantul a mai invocat încălcarea competenţei materiale a corpului de control al pârâtei, nemotivarea ordinului şi necomunicarea în scris a actului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia puterii lucrului judecat, invocată de pârâta Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport cu sentinţa civilă nr. 1681 din 5 decembrie 2000, a Curţii de Apel Bucureşti, sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ., privind identitatea de obiect, părţi şi cauză, asupra legalităţii actului administrativ contestat, pronunţându-se o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul N.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că în mod greşit s-a reţinut autoritate de lucru judecat, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1681/2000, instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind anularea ordinului de trecere în rezervă, ci doar asupra anulării hotărârii consiliului de judecată constituit la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti.
De asemenea, reclamantul a invocat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra temeiurilor de fapt şi de drept din acţiune, cu privire la viciile actului administrativ atacat, copia aflată la dosarul cauzei neconţinând toate menţiunile cuprinse în originalul înscrisului.
Referitor la împrejurarea că instanţa de fond nu a solicitat prezentarea originalului ordinului de trecere în rezervă, reclamantul a invocat nulitatea absolută a sentinţei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că prin sentinţa civilă nr. 1681/2000, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost respinsă acţiunea prin care reclamantul solicita atât anularea hotărârii Consiliului de judecată constituit la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti din 4 mai 1998, cât şi anularea ordinului de trecere în rezervă nr. 01107/1998, emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Prin cele două hotărâri menţionate a fost examinată atât legalitatea ordinului, cât şi a hotărârii consiliului de judecată, instanţele pronunţându-se şi asupra legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse judecăţii.
În aceste împrejurări, Curtea constată că instanţa de fond a admis în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat, pronunţându-se deja o hotărâre irevocabilă asupra legalităţii ordinului de trecere în rezervă
Apare ca neîntemeiată şi critica privind nepronunţarea instanţei asupra viciilor actului administrativ atacat, precum şi neprezentarea originalului ordinului de trecere în rezervă. În condiţiile în care s-a pronunţat exclusiv asupra excepţiei puterii lucrului judecat, pe care a admis-o, instanţa de fond nu avea obligaţia de a examina susţinerile reclamantului privind nelegalitatea ordinului şi nici de a solicita originalul actului contestat.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinţei civile nr. 142 din 24 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 602/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
