ICCJ. Decizia nr. 605/2006. Contencios. Anulare act de control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 605/2006
Dosar nr. 2298/2005
nr. 9576/1/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 iulie 2005, reclamanta SC P.M SRL Constanţa a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând anularea actului administrativ fiscal nr. 1738 din 19 ianuarie 2005, precum şi a titlurilor executorii nr. 1223 - 1236 din 7 februarie 2005, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii, obligaţii fiscale de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente sumelor amânate la plată în baza convenţiilor nr. 24/2002 şi, respectiv, nr. 21/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a respectat întocmai graficele de eşalonare la plată stabilite în baza celor două convenţii, astfel încât urma să beneficieze de reducerea cu 50% şi, respectiv, 75% a majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor restante către bugetul de stat, respectiv către bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum era stabilit în convenţii.
Ca urmare a intrării în vigoare a OG nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, reclamanta îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia, la 31 decembrie 2004, de scutirea la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere amânate la plată prin cele două convenţii, astfel încât actul administrativ fiscal din 19 ianuarie 2005 a fost întocmit printr-o interpretare eronată a prevederilor ordonanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, excepţiile privind prematuritatea actului şi lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a admis în parte acţiunea, în sensul anulării actului administrativ-fiscal nr. 1738 din 19 ianuarie 2005 şi al titlurilor executorii nr. 1223 - 1236 din 7 februarie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport cu norma specială prevăzută de art. 174 alin. (1) C. proCod Fiscal, societatea nu era obligată să epuizeze procedura administrativă de contestare, având dreptul de a se adresa instanţei de judecată, în vederea realizării dreptului său.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a stabilit că şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală trebuie să stea în proces în calitate de pârât şi nu numai organul emitent al actului administrativ contestat, în vederea asigurării opozabilităţii.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a respectat prevederile celor două convenţii încheiate, privind condiţiile de acordare a înlesnirilor şi graficele de eşalonare la plată, astfel încât nu se justifică stabilirea majorărilor şi penalităţilor de întârziere consemnate în actul administrativ fiscal întocmit la 19 ianuarie 2005.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, s-a invocat greşita respingere a excepţiei prematurităţii acţiunii, în raport cu împrejurarea că reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva actului fiscal, după care, fără a aştepta epuizarea căii administrative de atac, prin emiterea unei decizii de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a adresat direct instanţei, care a dispus anularea actului atacat.
Pe de altă parte, s-a arătat că, în lipsa deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative în procedura reglementată de art. 174 şi urm. C. proCod Fiscal, care justifica pentru Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, calitatea procesuală pasivă, în mod greşit a fost respinsă şi cea de-a doua excepţie invocată.
Pe fondul litigiului, recurenţii au invocat netemeinicia sentinţei, în raport cu faptul că adresa nr. 1738 din 19 ianuarie 2005, a cărei anulare s-a dispus, nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată un act administrativ de autoritate.
Prin acea adresă, societatea a fost doar înştiinţată că urmează să achite obligaţiile bugetare restante, constând în diferenţe de majorări şi penalităţi de întârziere, actul fiind doar o înştiinţare de plată, conform art. 136 C. proCod Fiscal, urmată de emiterea titlurilor executorii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi respingerea acţiunii, ca prematur formulată.
Astfel, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite şi pe prevederile art. 174 alin. (1) C. proCod Fiscal, conform cărora contestaţia administrativă împotriva actelor fiscale nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale, în condiţiile legii.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ-fiscale nu are caracter obligatoriu.
În cauză însă, reclamanta a urmat această procedură, formulând contestaţie administrativă, înregistrată sub nr. 11232 din 23 februarie 2005, ce a fost transmisă Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală Soluţionare Contestaţii, ca organ administrativ jurisdicţional competent să emită decizie potrivit art. 178 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal
Reclamanta nu a aşteptat, însă, epuizarea procedurii administrative, adresându-se, ulterior, cu acţiune, instanţei de contencios administrativ, cerere în care a invocat şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Prevederile legii contenciosului administrativ vin în completarea dispoziţiilor Codului de procedură fiscală care reglementează jurisdicţia administrativă specială, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevăzându-se posibilitatea pentru partea care a optat pentru această jurisdicţie, să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională, caz în care va notifica intenţia sa, organului administrativ-jurisdicţional sesizat, ce va emite o decizie care să ateste această împrejurare.
Reclamanta nu s-a conformat, însă, acestor dispoziţii, sesizând instanţa de contencios administrativ, fără a notifica acest fapt Ministerului Finanţelor Publice ce fusese deja sesizat cu soluţionarea procedurii administrative de contestare a actului administrativ-fiscal.
Şi în ipoteza în care reclamanta, prin contestaţia adresată Ministerului Finanţelor Publice, a înţeles să opteze pentru efectuarea recursului administrativ prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, avea dreptul de a sesiza instanţa de judecată, de-abia după primirea răspunsului sau după expirarea termenului de răspuns, ceea ce nu s-a întâmplat.
În consecinţă, apare ca întemeiată critica privind neefectuarea procedurii prealabile, motiv pentru care, Curtea, admiţând recursul declarat de pârâţi, va casa sentinţa şi va admite excepţia prematurităţii acţiunii, pe care o va respinge ca atare.
În raport cu soluţia dată acestei excepţii, Curtea nu va mai analiza şi celelalte critici menţionate în motivele de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 181/CA din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de SC P.M. SRL Constanţa, ca prematur introdusă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 629/2006. Contencios → |
|---|
