ICCJ. Decizia nr. 636/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.636/2006
Dosar nr. 1827/2005
nr. 7700/1/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 februarie 2005, reclamanta Asociaţia U.N.C.A.L.P. Bucureşti, în contradictoriu cu A.R.R. şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 20 alin. (1) lit. d) şi f) din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003, dat în executarea Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi de închiriere, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 11 ianuarie 2005, a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ cu nr. 28496 din 29 decembrie 2004, emis de A.R.R., prin care s-a dispus suspendarea licenţei de execuţie pentru activitatea de dispecerat taxi seria DX nr. 956, aparţinând reclamantei, pe o perioadă de o lună, începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi împotriva art. 20 alin. (1) lit. d) şi f) din Ordinul nr. 1170/2003 (act normativ pe dispoziţiile căruia se întemeiază măsura suspendării licenţei). În opinia reclamantei, actul normativ a cărui suspendare îl solicită până la pronunţarea instanţei de fond, încalcă cadrul legal stabilit prin Legea nr. 38/2003, Legea nr. 24/2000, Legea nr. 105/2000, art. 53 C. pen. şi OG nr. 26/2000 şi este de natură să creeze pagube majore, atât reclamantei, cât şi membrilor asociaţiei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 996 din 7 martie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâţi şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 695 din 13 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi pe aceea a excepţiei lipsei de interes la acţiune. Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R. Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins cererea reclamantei, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, de suspendare a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) lit. d) şi f) din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că, în raport cu obiectul cererii, precum şi cu sfera atribuţiilor ce alcătuiesc competenţele celor două autorităţi, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, s-a reţinut că reclamanta, asociaţie nepatrimonială, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nici pentru sine şi nici pentru membrii săi.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta Asociaţia U.N.C.A.L.P. Bucureşti, fără, însă, a-şi încadra motivele de recurs, conform dispoziţiilor art. 3021 şi 304 C. proc. civ.
Totuşi, prin dezvoltarea criticilor aduse soluţiei instanţei de fond, se susţine pe de o parte, că în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.R.R., respectiv fără a avea în vedere dispoziţiile art. 1 din HG nr. 625/1998, potrivit cărora A.R.R. este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, care acordă licenţele de transport rutier, inclusiv licenţe de execuţie pentru activitatea de dispecerat taxi, sens în care sunt şi prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al A.R.R. Recurenta-reclamantă susţine că în această situaţie există identitate între pârâta A.R.R. şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Aceasta, întrucât în virtutea legitimării sale procesuale, ea urmăreşte prevenirea producerii unui prejudiciu material membrilor săi, iar nu valorificarea unor drepturi substanţiale proprii. În condiţiile în care, arată recurenta-reclamantă, nu ar mai exista dispecerat taxi în cadrul asociaţiei, fiecare membru ar plăti unor societăţi comerciale, sume mult mai mari, pentru a îndeplini condiţiile de obţinere a licenţelor de taxi, pagubă iminentă în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, fiind dovedită cu referire la membrii asociaţiei.
Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, întregul material probatoriu, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condiţiile art. 7 din lege, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
Este, însă, de necontestat că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ, reglementată prin textul de lege arătat mai sus, reprezintă o excepţie de la regula executării din oficiu a actului administrativ.
În acest sens, legea prevede de fapt întrunirea a trei condiţii, pentru ca instanţa să poată suspenda executarea actului: existenţa cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi dovada că persoana vătămată a formulat recursul prealabil (graţios) la autoritatea emitentă a actului.
Din înscrisurile existente la dosar, rezultă fără putere de tăgadă că recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării art. 20 alin. (1) lit. d) şi f) din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003, precum şi faptul că aceasta s-a adresat emitentului actului, la data de 11 ianuarie 2005, iar instanţei, abia la 24 februarie 2005, deci nu odată cu sesizarea emitentului. De altfel, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ulterior ar fi atacat la instanţa de fond, actul a cărui suspendare s-a solicitat. Prin urmare, chiar acest comportament procesual al recurentei-reclamante este de natură a naşte îndoieli cu privire la existenţa prejudiciului invocat, nefiind dovedit nici cazul bine justificat.
În plus, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu s-au făcut dovezi concludente, în sensul susţinerilor recurentei-reclamante, cu privire la prevenirea unei pagube iminente, nici direct acesteia, ca asociaţie, având caracter nepatrimonial, dar nici membrilor asociaţiei.
Referitor la motivul de recurs ce vizează admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R., se constată legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de fond. Aceasta, întrucât ordinul a cărui suspendare se solicită, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) pct. 6 şi pct. 12 din HG nr. 412/2004, care conferă Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, această atribuţie în cadrul competenţei sale stabilite de respectivul act normativ.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 14 şi 28 ale Legii contenciosului administrativ şi celor ale art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia U.N.C.A.L.P. împotriva sentinţei civile nr. 695 din 13 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 641/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
