ICCJ. Decizia nr. 627/2006. Contencios. Anulare decizie M.F.P. şi acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 627/2006
Dosar nr. 7628/2004
nr. 25474/1/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 septembrie 2003, reclamanta SC R.R. SRL Lugoj a solicitat anularea deciziei nr. 290 din 29 august 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal de control nr. 14296 din 23 iunie 2003, întocmit de Direcţia Regională Vamală Timiş, pentru suma de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. şi dobânzi aferente celor două taxe.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor OG nr. 70/1997, în sensul că a fost fără temei verificată aceeaşi perioadă şi cu privire la aceleaşi obligaţii fiscale care au făcut obiectul controlului finalizat prin Nota nr. 338 din 1 noiembrie 2000.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susţinut că nu datorează drepturile de import stabilite de pârâţi, pentru că importurile avute în vedere au beneficiat de facilităţile vamale prevăzute de art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997, pentru aportul în natură la capitalul social. În acest sens, reclamanta a precizat că, deşi aportul în natură a fost constituit dintr-o hală industrială, importul s-a efectuat prin mai multe operaţiuni pentru subansamble, ceea ce nu schimbă natura bunurilor importate, cum eronat au considerat pârâţii, stabilind că au fost importate mărfuri pentru care se datorează taxe vamale.
Prin sentinţa civilă nr. 288 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a considerat că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate în acţiune, atât în privinţa condiţiilor de formă, cât şi în privinţa fondului actelor deduse judecăţii.
Instanţa de fond a constatat că pârâţii au respectat dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997, întrucât controlul efectuat este un control vamal ulterior şi a vizat alte obiective, decât cele avute în vedere la întocmirea Notei nr. 338/2000.
Pe fondul cauzei, s-a considerat că reclamanta nu beneficiază de facilităţile prevăzute de art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997, cu motivarea că bunurile nu au fost importate sub formă de componente ale unei hale industriale sau linii de producţie, ca un tot unitar, fiind bunuri de sine stătătoare, dintre care unele au în mod evident o altă destinaţie, decât aceea de componente ale unui mijloc fix.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamanta SC R.R. SRL Lugoj, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi pe fond, admiterea acţiunii şi anularea actelor de control contestate.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a respins nemotivat argumentele sale privind încălcarea de către intimaţi, a OG nr. 70/1997 şi a preluat punctul de vedere exprimat de aceştia, fără a analiza conţinutul Notei nr. 338 din 1 noiembrie 2000, care a fost întocmită pentru aceleaşi operaţiuni de import.
Referitor la fondul litigiului, recurenta a arătat că instanţa de fond a respins greşit acţiunea sa, asimilând importurile de bunuri încorporate în hala industrială, cu importurile de mărfuri.
Recurenta a precizat că destinaţia şi regimul vamal aplicabil bunurilor importate au fost dovedite cu documentele prezentate organelor vamale şi au fost confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ale cărui concluzii au fost înlăturate nejustificat. În drept, recurenta a susţinut că bunurile importate reprezintă mijloace fixe amortizabile, conform prevederilor impuse de Legea nr. 15/1994 şi de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, motiv pentru care încadrarea tarifară s-a efectuat corect la data importului, prin aplicarea Regulii generale nr. 2 din Convenţia Internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor şi prin acordarea facilităţilor prevăzute de art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
În perioada 26 iunie - 11 septembrie 1998, recurenta a efectuat operaţiuni de import definitiv pentru bunuri, reprezentând aportul în natură al investitorului nerezident la capitalul social al societăţii şi care au fost exceptate de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., conform art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe.
O parte din aceste bunuri a constat în maşini şi utilaje de producţie, specifice activităţii desfăşurată de recurentă pentru fabricarea încălţămintei şi înregistrate în evidenţa contabilă, ca mijloace fixe amortizabile.
Celelalte bunuri importate au fost componente de construcţii şi materiale necesare realizării unei hale industriale cu structură din metal, evidenţiată contabil la data aprovizionării elementelor, în contul nr. 231 „Imobilizări corporale în curs".
Cu ocazia vămuirii bunurilor, pe baza actelor autentificate de constituire a aportului în natură şi a facturilor întocmite detaliat pe categorii de bunuri, organele vamale au constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 din OUG nr. 92/1997 şi au exceptat importurile, de la plata taxelor vamale şi a T.V.A. aferente.
În procedura controlului vamal ulterior, s-a considerat, însă, că aceste facilităţi au fost greşit acordate şi prin actele administrative contestate în prezenta cauză a fost stabilită obligaţia recurentei de a plăti drepturile de import în sumă totală de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. şi dobânzile aferente.
Instanţa de fond a constatat corect că actele respective au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează controlul fiscal.
Controlul vamal ulterior a fost efectuat în baza art. 13 alin. (1) lit. d) şi art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 şi în consecinţă, deşi a vizat importurile din aceeaşi perioadă pentru care s-a întocmit actul de control nr. 338 din 1 noiembrie 2002, nu a reprezentat o reverificare, în sensul prevăzut de art. 17 alin. (1) din OG nr. 70/1997, aprobată prin Legea nr. 64/1999.
Din acest motiv, nu poate fi primită apărarea recurentei că importurile efectuate între 26 iunie şi 11 septembrie 1998 au fost nelegal supuse unui nou control faţă de Nota nr. 338 din 1 noiembrie 2000, în care s-a constatat pentru aceeaşi perioadă că nu datorează drepturi de import.
De altfel, la dosarul cauzei nu a fost depusă această notă şi referirea la cuprinsul său într-un proces-verbal ulterior, încheiat de autoritatea vamală, nu este suficientă, pentru a se stabili dacă între actul respectiv şi procesul-verbal nr. 14296 din 23 iunie 2003 există identitate cu privire la obiectivele controlului, la operaţiunile de import şi la obligaţiile fiscale verificate.
Motivele de nelegalitate invocate de recurentă pe fondul pricinii au fost, însă, greşit respinse de instanţa de fond şi hotărârea pronunţată în cauză este nelegală şi netemeinică.
În mod necontestat, bunurile mobile importate în perioada 26 iunie - 11 septembrie 1998 au reprezentat obiectul aportului în natură al investitorului nerezident la majorarea capitalului social al societăţii recurente şi exceptarea lor de la plata taxelor vamale şi a T.V.A. a fost constatată de organele vamale, la data fiecărei operaţiuni de import.
Schimbarea încadrării tarifare şi respectiv, a regimului vamal, nu a fost justificată de intimaţi pe date suplimentare sau necunoscute la data vămuirii, fiind motivată exclusiv pe calificarea dată bunurilor, în sensul că au fost considerate mărfuri, şi nu active corporale aferente capitalului imobilizat.
În hotărârea atacată, au fost preluate argumentele de fapt din actele de control, cu toate că acestea sunt în contradicţie cu situaţia dovedită prin probele administrate şi cu dispoziţiile legale pe care s-au întemeiat actele respective.
În cazul aportului în natură la capitalul social al societăţii, OUG nr. 92/1997 a prevăzut în art. 13 lit. a) şi b) că este exceptat de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., importul de bunuri mobile necesare realizării obiectului de activitate sau de echipamente tehnologice - maşini şi utilaje, constituind active amortizabile, conform Legii nr. 15/1994.
Maşinile şi utilajele de producţie importate de recurentă îndeplinesc condiţiile cumulative prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 15/1994, republicată şi art. 1 lit. a) din HG nr. 94/1998, în definirea activelor imobilizate corporale, întrucât au durată normală de utilizare mai mare de 1 an şi o valoare de intrare mai mare de 1.000.000 lei, suma stabilită prin HG nr. 105/1997 pentru perioada supusă controlului.
Aceste bunuri (maşini de formare, de presare, de copiere, de îndoit feţe încălţăminte, de ascuţit, de tighelit, de prins cleme, de catarame, de fabricat încălţăminte) sunt specifice activităţii desfăşurate de recurentă în industria pielăriei, încălţămintei, de accesorii şi se regăsesc în fluxul tehnologic pentru obţinerea produsului finit.
Celelalte bunuri importate de recurentă au fost părţi componente pentru construcţii şi materiale înglobate în mijlocul fix hala de producţie, dată în folosinţă în aprilie 1999.
Şi aceste bunuri îndeplinesc criteriile de definire a mijloacelor fixe prevăzute în Legea nr. 15/1994 şi în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, aprobat prin HG nr. 704/1993, potrivit cărora, pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau formează un singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set.
Hala de producţie, ca un complex de obiecte care formează un singur corp funcţional, a fost înregistrată după recepţia finală în contul 212.1 Clădiri, corespunzător mijloacelor fixe, cod de clasificare 1.1.1 Clădiri industriale şi are destinaţia de spaţiu de producţie.
Intimaţii nu au contestat destinaţia finală şi caracteristicile bunurilor din cele două categorii menţionate anterior, confirmate şi prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, dar au susţinut că actele lor au fost legal întocmite faţă de faptul că materialele şi componentele de construcţii au fost eronat declarate la vămuire, ca mobile amortizabile, deşi au o funcţiune independentă şi unele sunt chiar consumabile.
Considerând întemeiată această susţinere, instanţa de fond nu a analizat celelalte probe din dosar, cu privire la înregistrarea contabilă şi modul de utilizare ale bunurilor importate, care corespund reglementării legale referitoare la bunurile mobile amortizabile.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că această apărare nu a fost invocată şi cu privire la maşinile şi utilajele de producţie importate care, având o funcţiune de sine stătătoare şi îndeplinind condiţiile legale pentru a fi considerate mijloace fixe, sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., conform art. 13 lit. b) din OUG nr. 92/1997.
În ceea ce priveşte componentele de construcţii importate, se reţine că nu au fost utilizate ca stocuri de mărfuri, materii prime sau materiale consumabile, fiind înglobate în hala de producţie, ca un tot unitar, încadrat în categoria mijloacelor fixe.
Aceste elemente de construcţii importate reprezintă, de asemenea, bunuri corporale amortizabile, conform Regulii generale nr. 2 din Convenţia Internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, care prevede că articolele prezentate pentru vămuire în stare demontată sau nemontată se încadrează în aceeaşi poziţie tarifară, cu articolul montat, complet sau finit.
La data importului, componentele au fost încadrate la codul fiecăreia, şi nu la codul mijlocului fix în care urmau să fie integrate, dar această eroare din declaraţiile vamale de import nu a fost determinantă în stabilirea regimului vamal al bunurilor, întrucât organele vamale au acordat facilitatea întregii documentaţii de import prezentată de recurentă.
Astfel, la aplicarea dispoziţiilor art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997, s-a avut în vedere că hala industrială, ca obiect al aportului în natură, nu poate fi importată decât sub forma părţilor componente, destinate asamblării.
Prin utilizarea şi destinaţia lor finală, elementele de construcţii importate de recurentă se încadrează în categoria bunurilor mobile amortizabile şi în consecinţă, importul lor este exceptat de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., conform art. 13 lit. a) din OUG nr. 92/1997.
Intimaţii au susţinut neîntemeiat că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cazul unei hale industriale, care este un bun imobil.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că această hală, datorită conceptului său modular, poate fi demontată, transportată şi remontată, fiind o construcţie specială, în sensul prevăzut de HG nr. 266/1994, care include în această categorie, atât bunuri imobile, cât şi bunuri mobile.
Prin înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu expertiza de specialitate, ale cărei concluzii nu au fost corect analizate de instanţa de fond, recurenta a dovedit atât dreptul său recunoscut de art. 13 din OUG nr. 92/1997, cât şi vătămarea adusă acestuia, prin actele întocmite de intimaţi.
În consecinţă, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, va admite acţiunea şi va anula Decizia nr. 290 din 29 august 2003 şi procesul-verbal nr. 14296 din 23 iunie 2003, cu privire la suma de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. şi dobânzi aferente taxelor vamale şi T.V.A.
Curtea nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, pentru că nu a precizat cuantumul lor şi în dosarul instanţei de fond sau în prezentul recurs nu a dovedit suportarea lor prin depunerea înscrisurilor originale. În măsura în care vor fi prezentate asemenea dovezi, recurenta are posibilitatea să solicite cheltuielile de judecată pe calea unei acţiuni separate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.R. SRL Lugoj, împotriva sentinţei civile nr. 288 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea.
Anulează Decizia 290 din 29 august 2003, a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal nr. 14296 din 23 iunie 2003, încheiat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, cu privire la suma de 13.922.062.731 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A. şi dobânzi la taxele vamale şi T.V.A.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 621/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 631/2006. Contencios. Refuz nejustificat... → |
|---|
