ICCJ. Decizia nr. 683/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 683/2006
Dosar nr. 2731/2005
nr. 11.305/1/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 14 decembrie 2004, L.G., cetăţean chinez, a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru străini - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând obligarea acestei autorităţi publice centrale să-i acorde regimul de tolerare în România, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitate de prelungire, până la încetarea motivelor care îl împiedică să se întoarcă în China.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la 3 noiembrie 2004 a solicitat Autorităţii pentru Străini, acordarea regimului de tolerare a şederii sale pe teritoriul României, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire, până la încetarea motivelor care îl împiedică să se întoarcă în ţara respectivă.
Faţă de refuzul pârâtei de a da curs cererii, comunicat cu adresa nr. 664337/T.V./1 din 22 noiembrie 2004, a formulat plângere prealabilă, după care a sesizat instanţa de judecată, cu prezenta acţiune.
A precizat că principalul motiv, de ordin umanitar, care îl împiedică să se reîntoarcă în China, este acela că duce o viaţă de familie în România, împreună cu soţia sa G.W., solicitantă a recunoaşterii statutului de refugiat, având un copil minor născut la data de 2 octombrie 2004.
A precizat că mai are o fiică în China şi întrucât nici el, nici soţia sa nu au paşapoarte, li s-a refuzat cererea de eliberare a certificatului de naştere al minorei născută în România.
De asemenea, nu au putut obţine nici paşaportul necesar acelei minore.
În opinia reclamantului, sunt incidente în cauză prevederile art. 99 - 100 din OUG nr. 194/2002, coroborate cu prevederile art. 89 lit. e) şi f) din acelaşi act normativ, modificat prin Legea nr. 482/2004, raportat la cele cuprinse în art. 3 şi art. 8 alin. (1) şi (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin obligarea sa de a părăsi România i-ar fi încălcat dreptul la respectarea vieţii de familie, drept protejat şi garantat atât de Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeană a Dreptului Omului, care face parte din dreptul intern şi se aplică direct.
Prin sentinţa civilă nr. 860 din 9 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că soluţia respectivă se impune, deoarece reclamantul L.G. a făcut dovada faptului că îşi întreţine familia, precum şi a împrejurării că soţia sa se află în procedura de acordare a statutului de refugiat şi până în prezent ea nu a putut obţine certificat de naştere pentru copilul născut în România.
În consecinţă, s-a apreciat că reclamantul nu poate fi îndepărtat din România, până la reglementarea situaţiei soţiei şi a copilului lor născut la data de 2 octombrie 2004.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini.
Recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a luat în considerare actele de stare civilă depuse de reclamante, care, pentru a fi opozabile autorităţilor române, trebuiau depuse în copii supralegalizate. Este vorba despre certificatele de naştere ale celor doi copii minori şi certificatul de căsătorie, prezentate în traducere legalizată.
Pe de altă parte, s-a apreciat greşit că reclamantul se află în imposibilitate obiectivă de a părăsi România, deoarece în realitate el s-a sustras controlului autorităţilor până la data depistării.
De asemenea, deşi a fost obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, prin hotărâre judecătorească, conform art. 16 alin. (1) din OG nr. 102/2002, reclamantul a ignorat dispoziţiile instanţei.
În fine, faptul că voinţa reclamantului este de a locui în această ţară, împreună cu soţia sa, nu reprezintă un motiv obiectiv de natură a-l împiedica să părăsească teritoriul României sau să justifice acordarea tolerării.
Recursul este nefondat.
Cât priveşte actele de stare civilă înfăţişate de reclamant, ele nu puteau fi înlăturate de prima instanţă, din moment ce prin Tratatul bilateral de asistenţă juridică în materie civilă şi penală încheiat între România şi Republica Populară Chineză şi ratificat prin Legea nr. 12/1992, s-a stipulat că documentele întocmite sau certificate ale autorităţilor competente ale uneia din părţi nu vor fi supuse cerinţelor supralegalizării.
O comunicare în acest sens a fost făcută, de altfel, şi de către Ambasada României la Beijing, prin adresa F.N. din 12 octombrie 2005, anexată ca act nou în recurs.
Curtea de apel a reţinut corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 99 lit. c) şi f) din OUG nr. 194/2002, precum şi cele ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din probele cu înscrisuri administrate, rezultă fără echivoc că din căsătoria reclamantului L.G., cu G.W., s-au născut doi copii minori. Cel de al doilea copil, născut în România, nu are certificat de naştere şi în vederea eliberării acestui document, a fost sesizată Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, cu o cerere având ca obiect înregistrarea tardivă a naşterii minorului (conform certificatului nr. 2283/300/2006).
S-a dovedit, totodată, faptul că soţia reclamantului se află în derularea procedurii administrative de recunoaştere a statutului de refugiat în România şi că, după respingerea solicitării protecţiei, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, L.G. este îndreptăţit să obţină reglementarea şederii în România, în temeiul art. 16 alin. (2) din OG nr. 102/2002, republicată şi în condiţiile prevăzute de OUG nr. 194/2002, la rândul ei, republicată.
Deşi nu a contestat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pârâta a respins cererile reclamantului pentru acordarea tolerării în România, considerând în mod nejustificat că acesta a manifestat pasivitate în demersul necesar pentru obţinerea certificatului de naştere al celui de al doilea copil.
Declaraţia martorului G.W. şi certificatul eliberat de judecătoria menţionată mai sus, infirmă. însă, categoric, justeţea răspunsului dat de pârâtă.
Este, aşadar, evident că refuzul pârâtei de a acorda reclamantului, regimul tolerării, pentru motive de încălcare a ordinii publice, prin nepărăsirea teritoriului României la expirarea dreptului de şedere aprobat, este disproporţionat faţă de consecinţele pe care le-ar implica o separare a sa de copilul minor de numai 1 an pe care îl îngrijeşte împreună cu soţia, în România.
Apreciind că există împrejurări independente de voinţa reclamantului şi de neînlăturat, care constituie motive obiective în sensul art. 99 alin. (1) lit. c) şi art. 99 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă guvernamentală şi admiţând acţiunea, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Faţă de considerentele expuse şi în lipsa unor motive de casare, de ordine publică, urmează a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Străini împotriva sentinţei civile nr. 860 din 9 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2006. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 685/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
