ICCJ. Decizia nr. 66/2006. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 66/2006
Dosar nr. 7319/2004
nr. 24616/1/2004
Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 decembrie 2001, reclamanta SC A. SA Bonţida, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul de Interne, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice, solicitând anularea acesteia, precum şi a procesului-verbal încheiat la 21 august 2001, de organele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Călăraşi şi de Inspectoratul Poliţiei judeţului Călăraşi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în cadrul procesului de privatizare a fostelor I.A.S. - uri, Asociaţia Agricolă T.B. Bonţida a cumpărat, prin licitaţii, acţiunile SC A.T. SA Dragalina, în exploatarea căreia se găseau terenuri agricole private a statului. În calitate de câştigătoare a licitaţiei, asociaţia agricolă menţionată a încheiat cu A.D.S., un contract de concesiune cu privire la aceste terenuri, care anterior fuseseră concesionate SC A.T. SA Dragalina, în baza contractului nr. 260 din 22 aprilie 2000.
Urmare a unui control efectuat de reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Călăraşi şi Inspectoratului de Poliţie al judeţului Călăraşi, s-a încheiat proces-verbal de constatare, prin care s-au stabilit obligaţii de plată 5.641.976 lei, cu titlu de redevenţă restantă, aferentă contractului nr. 260/2000.
Reclamanta a susţinut că atât procesul-verbal de constatare, cât şi Decizia emisă în urma contestaţiei adresată Ministerului Finanţelor Publice, sunt neîntemeiate, întrucât suma pentru care s-a constituit titlul de creanţă, nu este o creanţă bugetară, astfel că nu se putea efectua controlul de către organele din cadrul Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 11 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă SC A. SA Bonţida şi s-a anulat Decizia nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal din 21 august 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi - Direcţia de Control Fiscal Călăraşi şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Călăraşi - Serviciul Poliţiei Economico - Financiare.
Sentinţa a fost casată prin Decizia nr. 317 din 29 ianuarie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Rejudecând, prin sentinţa civilă nr. 665 din 19 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Bonţida împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Călăraşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000 s-a încheiat între A.D.S. şi SC A.T. SA, efectele acestuia producându-se de la data de 1 martie 2000 şi încetând de drept la data privatizării, după preluarea recoltelor şi eliberarea terenului.
Acţiunile deţinute de stat, la SC A.T. SA, au fost vândute de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, către Asociaţia Agricolă T.B. Bonţida, conform contractului nr. 31 din 5 septembrie 2000. La art. 8.4 din acest contract este prevăzută obligaţia cumpărătorului de a exploata suprafaţa de teren de 4.324 ha, conform contractului de concesiune încheiat cu A.D.S.
Sub acelaşi număr, respectiv nr. 31 din 5 septembrie 2000, între A.D.S. şi Asociaţia Agricolă T.B. s-a încheiat contract de concesiune, pe toată suprafaţa de teren arătată, pe o perioadă de 49 de ani. Potrivit acestui contract (pct. 5.1.), data scadenţei pentru plata primei rate aferente contractelor semnate în anul 2000, este data de 31 martie 2001.
Urmare a fuzionării prin absorbţie, SC A.T. SA este absorbită de SC A.G. SA, act adiţional autentificat sub nr. 561 din 15 martie 2001, iar societatea absorbantă îşi schimbă denumirea în SC A. SA (reclamantă în acest dosar). Aşa cum rezultă din pct. 3 al actului indicat, „societatea absorbantă preia întregul activ şi pasiv al societăţii absorbante la data fuzionării, pe bază de bilanţ contabil de fuziune încheiat la 30 noiembrie 2000".
Or, în pasivul societăţii absorbite exista la data fuzionării, obligaţia de plată a redevenţei pentru anul 2000, această obligaţie fiind înregistrată în contabilitatea societăţii absorbite, la data de 2 august 2000 şi preluate prin actele de fuziune, iar Asociaţia Agricolă T.B., acţionar la SC A. SA şi parte în contractul de concesiune din 5 septembrie 2000, avea cunoştinţă de obligaţiile aferente anului 2000 şi scadente la 31 martie 2001.
Necuprinderea în certificatul de atestare fiscală nr. 8200 din 6 iunie 2000, a obligaţiei bugetare privind redevenţa aferentă contractului nr. 260/2000, este justificată de împrejurarea că la data emiterii acestui certificat, această obligaţie de plată nu era în administrarea instituţiilor fiscale, fiind scadentă abia la 31 martie 2001. Ca urmare a fost înlăturată, ca neîntemeiată, susţinerea reclamantei privind exonerarea de plată cu privire la obligaţiile bugetare în temeiul art. 14 din OUG nr. 88/1997, cu modificările aduse în 1999.
Întrucât la data încheierii contractului de concesiune nr. 3172000, Asociaţia Agricolă T.B. a preluat obligaţiile aferente contractelor semnate în anul 2000 (art. 5 pct. 1), nu au fost primite nici susţinerile reclamantei privind încetarea de drept a contractului nr. 260 din 22 aprilie 2000. Achitarea obligaţiilor aferente acestui din urmă contract este în sarcina reclamantei, faţă de cele arătate.
În ce priveşte existenţa pe rolul Tribunalului Bucureşti, a dosarului nr. 11.139/2003, având ca obiect acţiunea formulată de A.D.S. împotriva societăţii reclamante privind obligaţiile de plată cu titlu de redevenţă, instanţa a apreciat că aceasta nu are relevanţă în cauza cu care a fost învestită, reclamanta având posibilitatea de a formula contestaţie la executare, în măsura în care A.D.S. ar obţine şi ar pune în executare două titluri executorii.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei susţineri a declarat recurs, reclamanta SC A. SA.
O primă critică adusă de recurentă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că s-a arătat că în mod greşit instanţa a respins excepţia prevăzută de art. 163 şi 164 C. proc. civ., faţă de existenţa pe rolul Tribunalului Bucureşti, a unei cauze cu acelaşi obiect şi între aceleaşi părţi. Este posibil, astfel, că împotriva recurentei-reclamante să se obţină două titluri executorii având acelaşi izvor de obligaţii - contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000.
O a doua critică a vizat fondul cauzei, subliniindu-se că instanţa a reţinut eronat şi confuz starea de fapt şi de drept. Astfel, fără a se sprijini pe probe, instanţa reţine că datoria privind plata redevenţei, a fost preluată de recurentă, ca efect al fuziunii.
Totodată, în mod greşit nu s-a făcut aplicarea art. 14 alin. (6) din OUG nr. 88/1997, modificat prin OUG nr. 150/1999, recurenta-reclamantă fiind exonerată de drept de obligaţia de plată a redevenţei, începând cu data privatizării; datoria SC A.T. SA faţă de A.D.S. nu a fost cuprinsă în certificatul fiscal, la data privatizării şi nici evidenţa în situaţia economică financiară cunoscută de investitor (caierul de sarcini şi contractul de vânzare-cumpărare acţiuni).
Examinând cauza, în raport cu criticile recurentei şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Sub aspectul celui dintâi motiv de recurs, se observă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 163 C. proc. civ., pentru a se dispune întrunirea dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, cu dosarul nr. 11139/2003, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Astfel, excepţia de litispendenţă nu poate fi primită, neexistând tripla identitate prevăzută de art. 163 C. proc. civ., respectiv de părţi (în aceeaşi calitate), de obiect şi de cauză.
În sprijinul acestei concluzii este încheierea de la 21 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 11139/2003.
De altfel, prin această încheiere, instanţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus suspendarea litigiului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile ce formează obiectul recursului de faţă. Aşa fiind, nu se mai poate pune în discuţie incidenţa art. 164 C. proc. civ., pentru conexarea celor două pricini; suspendarea litigiului comercial a fost dispusă tocmai pentru faptul că sorgintea pretenţiilor formulate de A.D.S. se află în contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000.
În ce priveşte fondul cauzei, vizat prin cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa fondului a reţinut corect situaţia de fapt şi în raport cu aceasta a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
Organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Călăraşi au întocmit procesul-verbal nr. 67 din 21 august 2001, privind suma de 5.641.975.000 lei, reprezentând redevenţa cuvenită statului reprezentat de A.D.S. şi majorările de întârziere aferente.
Contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva actului de control a fost respinsă prin Decizia nr. 1978 din 5 decembrie 2001, a Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Ambele acte administrativ-fiscale au fost menţinute ca legale, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza probelor (înscrisuri) administrate cu ocazia judecăţii şi a prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor [art. 4 alin. (1) şi art. 36 lit. g)].
Prin contractul de concesiune nr. 260 din 22 aprilie 2000, încheiat între SC A.T. SA şi A.D.S., s-a stabilit că societatea comercială (concesionar) să exploateze termenul agricol în suprafaţă de 4.340 ha, situat în localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, aflat în patrimoniul A.D.S. (concedent).
Conform art. 10 alin. (1) lit. a) din contract, acesta „încetează la privatizarea societăţii comerciale, după preluarea recoltelor şi eliberarea terenului".
Faţă de aceste prevederi exprese, chiar dacă privatizarea a intervenit la 5 septembrie 2000, redevenţa este datorată pentru anul 2000, ca urmare a exploatării terenului agricol concesionat pe întregul an în discuţie.
Corect, instanţa fondului a reţinut că obligaţia de plată a redevenţei aferente contractului nr. 260/2000 a fost transmisă în patrimoniul recurentei, de la SC A.T. SA Dragalina, în baza actelor juridice încheiate în procesul de privatizare şi a celor privind reorganizarea societăţii comerciale implicate în acest proces. O astfel de concluzie rezultă din aplicarea dispoziţiilor art. 235 şi 244 din Legea nr. 31/1990.
În acest context, atât Ministerul Finanţelor Publice, cât şi instanţa fondului au constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (6) din OUG nr. 88/1997, modificate, pentru exonerarea recurentei de plata redevenţei, conform contractului nr. 260/2000.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bonţida, judeţul Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 665 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 64/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 68/2006. Contencios. Anulare decizie de... → |
|---|
