ICCJ. Decizia nr. 686/2006. Contencios. Suspendare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 686/2006
Dosar nr. 2620/2005
nr. 10863/1/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 1704/CA/2005, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta U.N.C.A.L.P. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi A.R.R., solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să dispună suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) teza a IV-a din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că la data de 4 februarie 2005 a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ nr. 2691/2005, emis de A.R.R., prin care s-a refuzat vizarea licenţei taxi seria TX nr. 010398 şi a licenţei de execuţie pentru vehiculul seria VTX nr. 0022278 aparţinând lui D.D., considerându-se că Uniunea nu este reprezentativă şi nu poate elibera recomandări pentru membrii săi.
Refuzul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (2) teza a IV-a din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003, act care încalcă Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, Legea nr. 105/2000, cât şi art. 53 din Constituţia României şi OG nr. 26/2000.
Se arată că este necesară suspendarea aplicării acestui text de lege, până la pronunţarea instanţei de fond, pentru a preveni paguba iminentă reprezentată de imposibilitatea reclamantei, ca asociaţie nepatrimonială, de a-şi reprezenta membrii în relaţiile cu autorităţile publice, caz în care vor fi puşi în situaţia de a nu-şi mai putea realiza obiectivele prevăzute în statut, creându-se, astfel, şi pagube majore pentru membrii asociaţiei, care nu-şi vor mai putea obţine viza pentru licenţele de taxi şi de execuţie pentru vehicul.
Pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a formulat întâmpinare, invocând excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a prescripţiei dreptului la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 997/2005, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1113/2005, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Pârâta A.R.R. a formulat întâmpinare, invocând pe lângă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, a inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi a lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii.
Pe fondul cererii, s-a arătat că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 939 din 18 mai 2005, prin care a respins excepţiile privind inadmisibilitatea cererii, a tardivităţii şi a prescrierii dreptului la acţiune, precum şi a lipsei de interes a reclamantei.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R., dispunând scoaterea ei din cauză.
Totodată, a dispus respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ - art. 16 alin. (2) teza a IV-a din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, ca neîntemeiate, excepţiile invocate, mai puţin excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R., actul a cărei suspendare se cere fiind emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că A.R.R. nu are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind autoritatea cu atribuţii în domeniul acordării şi retragerii licenţelor, şi nu Ministerul Transporturilor.
Pe fondul cauzei se critică sentinţa, prin aceea că în mod greşit se reţine de prima instanţă că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ, deoarece paguba iminentă despre care face vorbire, se referă la membrii asociaţiei care nu pot obţine licenţa taxi şi nu îşi pot desfăşura activitatea, pentru că reclamanta nu-şi mai poate recomanda membrii care, nemaiputând munci, nu-şi mai pot câştiga existenţa.
A depus întâmpinare, intimata A.R.R., solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei instanţei de fond.
Intimatul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a depus note scrise, solicitând, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs, referitor la calitatea procesuală pasivă a A.R.R., este nefondat.
Calitatea procesuală a părţilor dintr-un proces este determinată de specificul raportului dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă aparţinând titularului obligaţiei corelative dreptului dedus judecăţii, în speţă, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitatea sa de emitent al Ordinului nr. 1170/2003, a cărui suspendare se cere.
În mod corect, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R., în raport cu obiectul dedus judecăţii, şi anume, suspendarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) teza a IV-a din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003.
Cea de-a doua critică, ce se referă la fondul cauzei, este, de asemenea, nefondată.
Art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe care-şi întemeiază cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă, cere întrunirea mai multor condiţii pentru suspendarea unui act administrativ: să existe un caz bine justificat, iminenţa producerii unei pagube, partea să fi suferit o vătămare prin actul administrativ respectiv şi să existe dovada că s-a solicitat instanţei, anularea actului administrativ a cărei suspendare se cere.
Nici una din aceste condiţii nu au fost dovedite de către recurentă, astfel încât în mod just instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reprezentat de dispoziţiile art. 16 alin. (2) teza a IV-a din Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1170/2003.
Cum corect a reţinut prima instanţă, „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă" nu au fost probate, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezentând prejudiciul material viitor, dar previzibil.
Or, recurenta este o societate cu caracter nepatrimonial şi ca urmare a nerealizării obiectivelor, aşa cum pretinde, nu poate suferi o pagubă materială, astfel că nu se poate prevala de dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cât priveşte, promovarea unei acţiuni pe fondul cauzei, reclamanta nu a făcut dovezi, astfel că nici suspendarea actului administrativ nu poate fi promovată în lipsa acestei dovezi.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare conform art. 304 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, în baza art. 312 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.N.C.A.L.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 939 din 18 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 688/2006. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
