ICCJ. Decizia nr. 728/2006. Contencios. Excepţie de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin.1 din H.G. 769/2004. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 728/2006
Dosar nr. 3774/2005
nr. 15469/1/2005
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, S.R.Tv. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1720 din 20 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 769/2004, ridicată de pârâta S.R.Tv., în contradictoriu cu reclamanta U.C.M.R. - Asociaţia D.A.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că excepţia este inadmisibilă.
S.R.Tv. a invocat excepţia de nelegalitate a art. 5 din HG nr. 769/1999, întrucât prin stabilirea bazei de calcul a remuneraţiei care trebuie plătită către U.C.M.R. - Asociaţia D.A. (organism de gestiune colectivă asupra operelor muzicale), ca totalitate a veniturilor brute lunare, se încalcă prevederile art. 43, 71, 131, 133 şi 134 din Legea nr. 8/1996, care stabilesc că remuneraţia se calculează asupra încasărilor brute provenite din exploatarea operei.
Recurenta a precizat că Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia invocată, pe motiv că art. 43 şi 71 din Legea nr. 8/1996 nu au legătură cu obiectul cauzei - remuneraţia datorată către organismele de gestiune colectivă, iar art. 131, 133 şi 134 din lege, aplicabile în speţă, prevăd că remuneraţia se stabileşte în funcţie de încasările brute, şi nu de încasările prevăzute din exploatarea operei.
A mai menţionat recurenta, că prin hotărârea atacată, instanţa a precizat că pentru justa calculare a remuneraţiei este necesară modificarea Legii nr. 8/1996, în acord cu legislaţia europeană, aspect ce nu intră în competenţa instanţei judecătoreşti.
Recurenta a invocat faptul că metodologia, anexă la HG nr. 769/1999 şi care face parte din hotărârea de guvern, nu reprezintă un act normativ emis de legiuitor şi nici măcar de executiv, ci o convenţie a părţilor, respectiv a utilizatorilor şi organismului de gestiune colectivă a operelor muzicale, convenţie intervenită în urma negocierilor care au avut loc conform art. 131 alin. (1) - (4) din Legea nr. 8/1996 (aşa cum prevede chiar preambulul hotărâri de guvern menţionată) şi care, potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, a fost aprobată de guvern, prin această hotărâre.
S-a invocat în sprijinul excepţiei de nelegalitate a HG nr. 769/1999, faptul că metodologia sus citată contravine principiului proporţionalităţii între remuneraţia cuvenită titularului drepturilor de autor asupra operelor muzicale şi veniturile obţinute ca urmare a utilizării operelor muzicale de către organismele de televiziune, prin utilizarea operelor lor, la totalitatea veniturilor brute lunare ale utilizatorilor şi nu, cum este firesc, „doar la cele obţinute din utilizarea operelor muzicale care constituie repertoriul organismului de gestiune colectivă".
Este relevant a se avea în vedere că, anterior emiterii HG nr. 769/1999, S.R.Tv. nu a fost consultată. Procedura de negociere prevăzută de art. 131 din Legea nr. 8/1996, în forma sa dinaintea modificării aduse de Legea nr. 285/2004, impunea o negociere prealabilă a metodologiilor de stabilire a drepturilor organismelor de gestiune colectivă, iar dacă nu ajungeau la un acord (situaţie în cauză), O.R.D.A. este aceea ce analizează punctele de vedere ale părţilor şi stabileşte o metodologie pe care o supune Guvernului, spre aprobare, hotărârea de guvern fiind obligatorie, inclusiv pentru părţile ce nu au participat la negociere. Deci, hotărârea de guvern nu este urmarea voinţei părţilor.
Recurenta a mai susţinut că în mod greşit în soluţionarea excepţiei invocate în cauză, instanţa nu a făcut o interpretare sistematică - teleologică a Legii nr. 8/1996.
Astfel, nu s-a avut în vedere că obiectul reglementării în Legea nr. 8/1996 privind plata drepturilor patrimoniale cuvenite către titularii de drepturi de autor, în speţă autorii de opere muzicale, pot încasa sumele cuvenite pentru utilizarea operelor muzicale create fie în temeiul unor contracte încheiate în mod individual cu utilizatorii, fie în baza mandatului dat unui organism de gestiune colectivă care colectează aceste drepturi.
Deci, se conturează un mod de calcul al remuneraţiei diferit, în raport cu valorificarea operelor, fie individual, fie prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, valoarea prestaţiei rămânând nemodificată, deci nu se schimbă valoarea patrimonială a dreptului de autor.
Recurentul a invocat art. 43 din Legea nr. 8/1996, ce stabileşte principiul proporţionalităţii remuneraţiei cuvenite autorilor de opere muzicale, cu încasările obţinute de cesionarul astfel autorizat din utilizarea operei.
Se subliniază, de asemenea, principiul proporţionalităţii, al echilibrului între contraprestaţii, aşa cum rezultă şi din dreptul civil, fiind instituite chiar mecanisme, ca plată nedatorată sau îmbogăţirea fără justă cauză, prin care se pot înlătura consecinţele sporirii patrimoniului unei alte persoane, pe seama micşorării patrimoniului alteia, fără să existe o justă legătură juridică între acestea.
Se invocă art. 71 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, care reglementează remuneraţia cuvenită producătorilor de opere audiovizuale, ca titulari de drepturi patrimoniale de autor, şi care prevede că: „în lipsa unei convenţii contrare, remuneraţia pentru fiecare mod de exploatare a operei audiovizuale este proporţională cu încasările brute rezultate din exploatare".
S-a mai invocat şi art. 133 din Legea nr. 8/1996 şi s-a susţinut că ar fi complet inechitabil ca remuneraţia plătită de organismul de televiziune să includă o parte din veniturile acestuia obţinute din radiodifuzarea unor emisiuni - programe (buletine informative, emisiuni sportive, politice, talk-show-uri), la care autorii de opere muzicale din repertoriul gestionat colectiv nu au contribuit cu nimic, pentru motivul că acestea nu includ ca aport aceste opere muzicale protejate.
Recurenta a invocat şi comunicatul C.N.A. nr. 8403 din 30 iunie 2005, în care se precizează că nu este echitabil ca o parte importantă din veniturile realizate de televiziuni, radiouri şi societăţi de cablu, prin difuzarea de programe care nu conţin opere purtătoare de drept de autor aflate în repertoriul societăţilor de gestiune colectivă (talk-show-uri, emisiuni informative, dezbateri, transmisiuni sportive) să fie dirijată către societăţi de gestiune colectivă.
De asemenea, s-a invocat adresa nr. C/4917 din 18 iulie 2005, ce precizează că veniturile obţinute de utilizatori în activitatea care utilizează repertoriul de la alin. (2) al art. 1311 al Legii nr. 8/1996, sunt: „efectiv doar acele venituri care provin din utilizarea operelor muzicale aflate în repertoriul protejat şi gestionat de U.C.M.R. - Asociaţia D.A.
De asemenea, se menţionează că legiuitorul, prin modificarea Legii nr. 8/1996 - Legea nr. 285/2004, ca şi prin OUG nr. 123/2005, a clarificat principiul proporţionalităţii remuneraţiei, cu veniturile realizate din utilizarea operei muzicale în programele televiziunii şi a înlocuit sintagma „încasări brute din exploatare", cu venituri obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul [art. 1311 alin. (2)].
Se invocă faptul că interpretarea Legii nr. 8/1996 trebuie să se facă în spiritul ei european, avându-se în vedere că ea este de fapt în mare parte preluată din legislaţia europeană şi că este necesară adaptarea jurisprudenţei româneşti, la cea din Uniunea Europeană.
În acest sens se face referire la Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul nr. C/254/00 privind „conceptul de remuneraţie echitabilă" din art. 8 alin. (2) al Directivei nr. 12/100/EC şi la Decizia Curţii Europene de Justiţie (M. SA împotriva La Commercial Internacional de Alimentacion - 1992 CMLR 305), ce a stabilit că, atunci când aplică legile naţionale, o curte naţională de justiţie trebuie să le interpreteze pe cât posibil, în lumina formulării şi scopurilor directivei, chiar dacă legea naţională a fost emisă înainte sau după directivă.
Se invocă şi Decizia nr. C-245/00 a Curţii Europene de Justiţie care a stabilit că „pentru calcularea sumei aferente remuneraţiei echitabile pentru artiştii interpreţi şi executanţi şi producătorii de fonograme, se ţine seama de anumiţi factori variabili, excluzându-se în mod expres ideea stabilirii bazei de calcul a remuneraţiei, ca totalitate a veniturilor utilizatorului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 5 ianuarie 2006, intimata a solicitat respingerea recursului, susţinând că hotărârea de guvern atacată, cu excepţia de nelegalitate, este un act „bilateral" şi nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate.
S-a mai susţinut că nu se poate invoca un principiu al proporţionalităţii, ci, dimpotrivă, al disponibilităţii, lăsându-se libertate deplină cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului remuneraţiilor.
Cât privesc directivele europene invocate de recurentă, intimata susţine că nu pot constitui încă izvor de drept în România, iar în privinţa interpretărilor date de C.N.A. şi Consiliul legislativ, cele două adrese invocate de recurentă nu pot fi avute în vedere, întrucât aceste organisme nu pot face interpretări asupra unei legi.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 1720 din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 769/2004, ridicată de pârâta S.R.Tv., în contradictoriu cu U.C.M.R. - Asociaţia D.A.
Instanţa a reţinut că prevederile pct. 5 din Anexa nr. 1 la HG nr. 769/2004, sunt legale, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 8/1996. De asemenea, că acestea privesc baza de calcul a remuneraţiei reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere muzicale şi că prevederile art. 43 şi 71 din Legea nr. 8/1995 nu se aplică în cauză, acestea referindu-se la cesiunea drepturilor patrimoniale de autor şi, respectiv, la dispoziţiile speciale - opere cinematografice şi alte opere audiovizuale.
S-a mai reţinut de instanţă că numai prevederile art. 131, 133 şi 134 au legătură în cauză, referindu-se la funcţionarea organismelor de gestiune colectivă, iar remuneraţia se stabileşte în raport cu încasările brute, şi nu de încasările brute prevăzute din exploatarea operei, aşa cum prevede art. 43 şi 71, care nu se aplică în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, astfel că se va admite recursul declarat în cauză şi se va modifica sentinţa atacată, admiţându-se excepţia invocată.
Excepţia de nelegalitate invocată priveşte dispoziţiile art. 5 din HG nr. 769/1999, în raport cu Legea nr. 8/1996.
De precizat că hotărârea de guvern este un act administrativ unilateral, emis de un organ central administrativ, iar faptul că unele menţiuni din actul administrativ normativ sunt rodul unor „negocieri" prealabile emiterii actului, ale organelor interesate, nu schimbă caracterul actului administrativ, de act unilateral emis în exercitarea atribuţiilor de guvern, în limita prerogativelor de putere executivă, aşa cum sunt stabilite de Constituţie şi legea de organizare a guvernului.
Deci, excepţia de nelegalitate nu poate fi considerată „inadmisibilă", aşa cum pretinde intimata, care susţine că hotărârea de guvern ar fi „act bilateral".
Cu privire la fondul excepţiei, este de observat că ceea ce reprezintă litigiul dintre părţi, este modalitatea de calcul a remuneraţiei, recurenta susţinând remuneraţia, proporţional cu încasările provenite din exploatarea operei, iar intimata, în raport cu totalitatea veniturilor brute lunare ale utilizatorului. În cauză, recurenta T.V.R. a susţinut că pe lângă emisiuni ce conţin muzică, difuzează emisiuni informative, dezbateri politice, emisiuni sportive, talk-show-uri, fiind televiziune naţională şi este inechitabil să fie obligată să plătească organului de gestiune colectivă, remuneraţia în raport cu totalul veniturilor brute lunare, în loc de calculul veniturilor realizate din difuzarea emisiunilor cu muzică.
La art. 1 din HG nr. 769/1999 se prevede că „se aprobă metodologiile privind utilizarea repertoriului de opere muzicale al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, precum şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor, prevăzute în Anexele nr. 1 - 3 ce fac parte integrantă din hotărâre".
Atât art. 71 din Legea nr. 8/1996 (din forma veche a legii), cât şi art. 71 din Legea nr. 8/1996, actualizată la 28 decembrie 2005, prevăd expres, aşa cum rezultă din conţinutul textului, remuneraţie în raport cu utilizarea operei audiovizuale, proporţional cu încasările brute realizate din utilizarea operei (deci efectiv utilizarea operei).
Deci, nu se poate susţine că nu este contradicţie între hotărârea de guvern atacată cu excepţia de nelegalitate şi Legea nr. 8/1996, modificată, care atestă calcularea remuneraţiei, în raport cu utilizarea operei cu referire la veniturile brute din utilizare, iar nu cu referire la valoarea brută totală a veniturilor utilizatorului.
De altfel, în cuprinsul acestei concluzii este şi art. 43 din Legea nr. 8/1996, chiar dacă se referă la cesiune, modul de calcul fiind acelaşi.
Împrejurarea că legislaţia europeană prevede principiul proporţionalităţii între remuneraţia cuvenită titularului drepturilor de autor asupra operelor muzicale şi veniturile obţinute ca urmare a utilizării operelor muzicale de către organismele de televiziune, ca şi cele două adrese invocate de recurent în cauză, sunt reale puncte de sprijin într-o conduită privind o cauză ca cea în speţă, chiar dacă nu sunt „izvor de drept", cum susţine intimata.
Aşa fiind, hotărârea atacată va fi casată conform art. 312 C. proc. civ., admiţându-se excepţia de nelegalitate invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.R.Tv. împotriva sentinţei civile nr. 1720 din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi admite excepţia de nelegalitate a pct. 5 din Anexa nr. 1 a HG nr. 769/1999, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 8/1996.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 729/2006. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
