ICCJ. Decizia nr. 701/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 701/2006
Dosar nr. 4140/2005
nr. 30691/1/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 860/2005, la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să anuleze Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/3803 din 20 noiembrie 2004, prin care a fost destituit din poliţie, urmând a fi repus în toate drepturile avute anterior, în sensul de a i se plăti daune materiale şi morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul pe care-l atacă, este nul absolut, pentru că nu este semnat de ministru, persoana competentă, nu cuprinde în conţinutul său, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele înlăturării apărărilor ce şi le-a formulat personal, temeiul de drept, termenul şi instanţa competentă a soluţiona contestaţia şi nu face referire la existenţa avizului Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Criticile aduse ordinului contestat vizează şi faptul că măsura luată, de destituire din funcţia de poliţist, este nelegală, ea având la bază un raport care nu conţine toate explicaţiile în sensul prevăzut de art. 21 din Ordinul nr. 350/2002, referitoare la modul în care s-a făcut cercetarea prealabilă, apărările pe care şi le-a formulat, cum s-a desfăşurat procedura în faţa Consiliului de disciplină.
Reclamantul susţine că sancţiunea ce i-a fost aplicată, este netemeinică şi nelegală, în speţă nedovedindu-se vinovăţia sa, aspect rezultat şi din dosarul de cercetare penală, prin faptele ce i se pun în sarcină, neaducându-se atingere, onoarei şi prestigiului instituţiei în care a lucrat.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare, susţinând legalitatea şi temeinicia ordinului atacat şi solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
S-au administrat probatorii cu acte, şi în urma analizării acestora, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 648 din 13 octombrie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. S/II/3803 din 30 noiembrie 2004, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, ca urmare a sancţionării disciplinare, cu „destituirea din poliţie", este legal, fiind dat cu respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Criticile vizând nulitatea absolută a sus-menţionatului ordin, pentru vicii de formă, s-au constatat a fi neîntemeiate, instanţa de fond reţinând că au fost respectate exigenţele legii cu privire la persoana competentă a semna ordinul contestat de reclamant, în baza art. 6 alin. (2) din OUG nr. 63/2003, potrivit fişei postului, secretarului de stat, T.Z., fiindu-i delegată competenţa conducătorului ministerului, astfel că în baza acestei delegaţii a putut semna, printre altele, şi ordinul de destituire din funcţia de poliţist a reclamantului.
Se reţine că ordinul atacat este un act administrativ care nu poate fi asimilat unei decizii de sancţionare din dreptul muncii, din conţinutul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 29 din Legea nr. 554/2004, rezultând că actul de sancţionare al poliţistului este supus jurisdicţiei de contencios administrativ.
Inexistenţa unor menţiuni referitoare la descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate ori precizări legate de procedura în faţa Consiliului de disciplină, precum şi cele referitoare la calea de atac, termenul de exercitare şi instanţa competentă, nu poate conduce la nulitatea actului, mai ales că reclamantul a respectat procedura prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, înainte de a se adresa instanţei de judecată, el formulând contestaţie ce a fost respinsă de pârât, prin actul nr. 102305 din 20 decembrie 2004.
Cât priveşte lipsa avizului Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, necesar eliberării din funcţie, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei, cu modificările şi completările ulterioare, acesta are caracter consultativ, şi nu conform, el aflându-se în copie la dosarul de cercetare prealabilă - adresa nr. 2569/C/2004 din 17 noiembrie 2004.
Criticile aduse ordinului, sub aspectul modului în care s-a derulat cercetarea prealabilă şi a fost analizată de Consiliul de disciplină al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj, au fost înlăturate de instanţa de fond, reţinându-se că cercetarea prealabilă a respectat întocmai procedura prevăzută de Ordinul nr. 350 din 22 noiembrie 2002 – cap. IV, privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor.
De altfel, se reţine, reclamantul a întocmit mai multe rapoarte, în unele dintre acestea recunoscând comiterea faptelor ce i se pun în sarcină, iar pe parcursul lucrărilor Consiliului de disciplină, lucrări care s-au desfăşurat conform procedurilor legale, a fost asistat de comisarul şef, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Se precizează, astfel, că drepturile şi interesele reclamantului nu au fost lezate cu prilejul cercetării faptelor ce i se impută.
Cât priveşte netemeinicia şi nelegalitatea sancţiunii, prima instanţă a reţinut că în cauză s-au aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 57 lit. e), raportat la art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, fiind dovedit că reclamantul a avut o atitudine şi un comportament necorespunzător, în raport cu funcţia deţinută, deoarece, aflându-se în anturajul şi compania unei persoane care a comis infracţiunea de proxenetism în formă calificată, a întreţinut relaţii sexuale cu 3 minore, aşa cum rezultă din depoziţia martorului B.A.
Împrejurarea că prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 decembrie 2004, dată în dosarul nr. 284/P/2004, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamant, sub aspectul infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzut la art. 198 alin. (1) C. pen., pe considerentul că reclamantul nu a cunoscut că minorele cu care a întreţinut raporturi sexuale, aveau vârsta sub 15 ani, nu poate conduce la înlăturarea vinovăţiei sale în plan disciplinar.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit a considerat instanţa de fond că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/3803 din 30 noiembrie 2003, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu şi a fost destituit din poliţie, este legal şi temeinic.
La elaborarea acestuia nu s-au respectat condiţiile de formă prevăzute de lege, în sensul că nu este semnat de ministrul administraţiei şi internelor, ci de o altă persoană care nu avea competenţă, nu cuprinde toate elementele necesare unei dispoziţii de sancţionare, nu face referire la avizul Procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aviz obligatoriu, toate aceste lipsuri ducând la nulitatea absolută a ordinului.
În al doilea rând, recurentul-reclamant arată că cercetarea prealabilă şi consultarea Consiliului de disciplină s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 21 şi 23 din Ordinul Ministerului Internelor nr. 350/2002, precum şi de art. 59 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 360/2002, la dosar neexistând dovezi din care să rezulte că a fost chemat şi i s-a adus la cunoştinţă faptele pentru care urma a fi cercetat, fiind lipsit, astfel, de dreptul la apărare şi neputându-şi proba nevinovăţia.
Cel de-al treilea motiv de recurs vizează netemeinicia şi nelegalitatea sancţiunii, faptele ce i se impută că ar fi fost săvârşite de el, nu sunt probate şi ele nu aveau nici o tangenţă cu timpul de muncă şi cu activitatea profesională.
Mai mult, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a dispus neînceperea urmăririi penale în ce-l priveşte, sub aspectul infracţiunii de raport sexual cu o minoră.
Se observă că recurentul-reclamant, prin motivele de recurs invocate, reiterează de fapt motivele acţiunii de fond prin care a solicitat anularea ordinului.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor S/II/3803 din 30 noiembrie 2004, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului-recurent, ca urmare a sancţionării disciplinare cu „destituirea din poliţie".
Aşa cum corect a constatat şi instanţa de fond, ordinul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute în Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, el având la bază încheierea Consiliului de disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, nr. S/11479 din 5 noiembrie 2004, prin care în conformitate cu prevederile art. 57 lit. a), art. 58 lit. d) şi art. 59 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului Ministerului Internelor nr. 350/2002, privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor, s-a propus sancţionarea disciplinară a recurentului, cu „destituirea din poliţie".
Măsura propusă şi dispusă apoi prin ordinul ministrului a avut în vedere gravitatea faptelor comise de recurent, acesta, împreună cu alţi poliţişti, în perioada iunie - august 2004, aflându-se în anturajul inculpatului B.A., cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă calificată şi întreţinând relaţii sexuale în mai multe rânduri cu 3 minore, la domiciliul proxenetului şi cabana L.
Aplicarea acestei sancţiuni disciplinare a avut la bază şi conduita anterioară a recurentului-reclamant, acesta fiind sancţionat în 1996, cu „mustrare scrisă", în 1998 şi în 2002, în două rânduri, cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an", pentru comiterea unor fapte care au compromis calitatea sa de poliţist.
Astfel, conform art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, constituie abatere disciplinară, comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie şi societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, faptele săvârşite de recurentul-reclamant regăsindu-se cu certitudine printre cele prevăzute de text.
Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, de neîncepere a urmăririi penale faţă de recurent, nu influenţează asupra aplicării sancţiunii disciplinare, motivul determinant al neînceperii urmăririi penale fiind faptul că recurentul-reclamant nu a cunoscut că persoanele cu care a întreţinut relaţii sexuale, erau minore, şi nu acela al inexistenţei faptei.
Cu privire la criticile de netemeinicie şi nelegalitate a sancţiunii aplicate şi nerespectarea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350/2002, privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor, trebuie menţionat că şi acestea sunt nefondate.
Cercetarea prealabilă s-a efectuat de către o comisie constituită potrivit dispoziţiei şefului inspectoratului, nr. 79 din 12 octombrie 2004, iar pe parcursul efectuării verificărilor, recurentul-reclamant a depus mai multe rapoarte, în raportul din 12 octombrie 2004 menţionând că „în cazul în care voi fi cercetat disciplinar, să fiu reprezentat de domnul comisar-şef R.G., care să participe la toate fazele cercetării disciplinare", aşa încât este cert că acesta ştia că este cercetat disciplinar.
De asemenea, în conformitate cu art. 26 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 350/2002, la terminarea verificărilor, recurentului-reclamant i-a fost adus la cunoştinţă rezultatul cercetării prealabile, aspect consemnat în raportul din data de 26 octombrie 2004, recurentul formulând chiar obiecţiuni.
Consiliul de disciplină, în urma verificărilor efectuate, a constatat şi el că activitatea de cercetare prealabilă este legală şi temeinică, fiind făcută cu privire la aspectele disciplinare reţinute în sarcina poliţiştilor, printre care şi a recurentului. Au fost respectate, de asemenea, şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, conform cărora eliberarea poliţistului din structurile poliţiei judiciare se face prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu avizul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din adresa nr. 626373 din 22 noiembrie 2004, rezultând că Procurorul general a avizat eliberarea din funcţie a inspectorului I.I.
Susţinerea recurentului-reclamant, că „ordinul de sancţionare este lovit de nulitate, întrucât nu este semnat de ministrul administraţiei şi internelor", este şi ea neîntemeiată, pentru că, aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din OUG nr. 69/2003, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi potrivit atribuţiilor fişei postului, competenţa conducătorului ministerului i-a fost delegată, în lipsa ministrului, Secretarului de Stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică - la acea dată domnul T.Z., în această calitate semnând şi ordinele de personal.
Faptul că în cuprinsul ordinului nu este descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de poliţist în timpul cercetării disciplinare şi în faţa Consiliului de disciplină, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară, temeiul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă să o soluţioneze, nu duce nici el la anularea ordinului, pentru că, aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, regimul juridic al său este diferit de actul unilateral de dreptul muncii, el fiind supus, în primul rând, jurisdicţiei de contencios administrativ, legalitatea şi temeinica lui fiind verificată, în principal, pe această cale.
Pe de altă parte, reclamantul-recurent nu a dovedit nici o vătămare a drepturilor sale, ca rezultat al acestei omisiuni, el cunoscând foarte bine că este cercetat prealabil pentru abateri de la normele deontologice şi acte de indisciplină comise, fapte pentru care, de altfel, s-a dispus şi o cercetare penală.
Pentru considerentele expuse, nu pot fi reţinute ca fiind fondate motivele de recurs formulate, Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor S/II/3803 din 30 noiembrie 2004 fiind emis cu respectarea legii, atât în ce priveşte condiţiile de formă, cât şi cele de fond, neexistând, deci, motive pentru anularea sa.
În consecinţă, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei civile nr. 648 din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 703/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
