ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 752/2006
Dosar nr. 591/1/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1747 din 26 octombrie 2005, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului Ş.D., formulată în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială şi R.A. M.O., admiţând, astfel, excepţia invocată de Ministerul Public.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii, cât şi cererea de suspendare a judecării cauzei, ambele invocate de pârâta Administraţia Prezidenţială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea sa, reclamantul, aflat în stare de arest, a solicitat ca cele două pârâte să fie obligate la rectificarea, respectiv la publicarea rectificării Decretului de graţiere nr. 1164/2004 (M. Of. nr. 1207/16.12.2004), în sensul că la poziţia sa, Ş.D., după menţionarea datelor de stare civilă, textul să continue cu menţiunea „condamnat la închisoare prin sentinţa penală nr. 10/1991, a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1578/1991, a Curţii Supreme de Justiţie". După cum a arătat reclamantul, care a solicitat şi obligarea pârâţilor la efectuarea cuvenitei rectificări, în 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei despăgubiri de 50.000.000 lei pe zi de întârziere, potrivit legii, că dintr-o eroare, în cuprinsul actului de clemenţă menţionat, ulterior abrogat prin Decretul nr. 1173/2004 (M. Of. nr. 1215/17.12.2004), în dreptul numelui său s-au trecut hotărârile de condamnare ale persoanei de la poziţia următoare de pe listă, respectiv T.I., în vreme ce în dreptul acestuia din urmă au fost menţionate hotărârile penale prin care a fost el condamnat.
Consecutiv acestei erori, nu a mai fost pus în libertate la data de 16 decembrie 2005 şi nici contestaţia la executarea pedepsei închisorii nu i-a fost admisă după publicarea decretului de graţiere.
Instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, după cum a susţinut reprezentantul parchetului, motivat, în esenţă de împrejurarea că Decretul de graţiere nr. 1164/2004 a cărui rectificare s-a solicitat, a fost abrogat ulterior, prin Decretul nr. 1173/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi pentru lipsa motivării soluţiei adoptate.
În esenţă, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că pentru ca o acţiune să fie respinsă ca inadmisibilă, este necesar ca obiectul cererii de judecată să intre în conflict cu o normă de drept, care să interzică promovarea acţiunii, ceea ce în mod evident nu este cazul său.
Totodată, recurentul a arătat că eroarea materială cuprinsă în decretul de graţiere, chiar ulterior abrogat, i-a vătămat dreptul fundamental la libertate, întrucât prin hotărâri penale definitive pronunţate ulterior abrogării, instanţele au reţinut că stabilirea detenţiei sale, ca urmare a intervenirii graţierii, nu se poate realiza fără examinarea decretului de graţiere, dar, întrucât acesta cuprinde menţiuni neconforme cu situaţia reală a reclamantului, contestaţia la executare nu poate fi admisă.
În fine, recurentul-reclamant a mai arătat că în aceste condiţii, interesul său în promovarea acţiunii de faţă este născut şi actual, abrogarea decretului de graţiere fiind irelevant, cât timp a făcut dovada că refuzul autorităţilor pârâte de-a proceda la rectificarea solicitată, este nejustificat şi îi prejudiciază dreptul fundamental la libertate.
Recursul este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile recurentului-reclamant şi prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi se impune a fi modificată, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Eroarea materială menţionată în acţiunea reclamantului-recurent, care, de altfel, nici nu a fost contestată de pârâţi, este pe deplin dovedită cu sentinţele penale de condamnare ale recurentului-reclamant, care au fost, însă, în cuprinsul Decretului de graţiere nr. 1164/2004, trecute în dreptul următoarei persoane din listă, respectiv T.I.
În acelaşi timp, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant, în ciuda celor reţinute de prima instanţă, a dovedit cu prisosinţă şi că a suferit o vătămare efectivă urmare a acestei erori, materializată în respingerea contestaţiei sale la executare, pentru acest unic motiv. Astfel, este evident că abrogarea ulterioară a Decretului nr. 1164/2004, respectiv la data de 17 decembrie 2004, prin Decretul nr. 1173/2004 (M. Of. nr. 1215/17.12.2004), în ciuda ineditului situaţiei, este irelevantă din această perspectivă.
Cum potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, prin refuzul unei autorităţi publice, Înalta Curte apreciază că acţiunea de faţă a reclamantului-recurent este perfect admisibilă şi dovedită, refuzul autorităţii pârâte Administraţia Prezidenţială, de a da curs solicitării de rectificare, fiind nejustificat şi nelegal, în raport cu situaţia specială a recurentului-reclamant.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că acţiunea recurentului-reclamant nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât în cauza de faţă, inadmisibilitatea, deşi analizată ca o excepţie, este în realitate o adevărată contestare pe fond a dreptului reclamantului de a sesiza chiar instanţa de contencios administrativ.
Faţă de cele învederate, apreciind justeţea şi temeinicia criticilor recurentului-reclamant, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să admită recursul de faţă şi să modifice sentinţa atacată, urmând ca pe fond, să fie admisă acţiunea reclamantului şi să se dispună obligarea pârâtei Administraţia Prezidenţială, să soluţioneze favorabil, cererea reclamantului, în sensul de a trimite spre publicare la R.A. M.O., rectificarea şi publicarea rectificării în sensul solicitat, constatându-se, totodată, şi refuzul nejustificat al autorităţii pârâte Administraţia Prezidenţială, de-a da curs acestei solicitări.
Nu va fi, însă, admisă în cadrul procesual de faţă, cererea accesorie a reclamantului, de obligare a pârâţilor la despăgubiri de 50 milioane pe zi de întârziere, în cazul neexecutării hotărârii irevocabile, cu titlu de sancţiune, Înalta Curte apreciind şi calificând această cerere, ca având natură civilă. Poate fi vorba despre un prejudiciu material, dar acesta trebuie să fie elementul unei forme de răspundere specifică dreptului administrativ, şi nu dreptului civil, aşa după cum s-a statuat şi în doctrină.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi, admite recursul declarat de Ş.D. împotriva sentinţei civile nr. 1747 din 26 octombrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată.
Obligă pârâta Administraţia Prezidenţială, să soluţioneze favorabil cererea reclamantului, în sensul de a trimite, spre publicare, la pârâta R.A. M.O., rectificarea Decretului nr. 1164/2004, privind acordarea unor graţieri individuale (M. Of. nr. 1207/16.12.2004), având următorul conţinut:
„La art. 1, poziţia Ş.D., născut la 18 aprilie 1968, în municipiul Bucureşti, fiul lui M.şi M.A., se va trece, în continuare, condamnat la închisoare prin sentinţa penală nr. 10/1991, a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1578/1991, a Curţii Supreme de Justiţie;"
„La art. 1, poziţia T.I., născut la 23 iulie 1982, în localitatea Vintilă Vodă, judeţul Buzău, fiul lui D. şi L., se va trece, în continuare, condamnat la închisoare, prin sentinţa penală nr. 565/2003, a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 371/2003 a Tribunalului Buzău".
Cu opinia separată a d-lui judecător N.M., în sensul admiterii recursului, casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
Opinie separată a domnului judecător Niculae Măniguţiu
Apreciez că soluţia instanţei de recurs în cauză ar fi trebuit să fie de admitere a recursului declarat de reclamantul Ş.D., de casare a sentinţei civile nr. 1747 din 26 octombrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de trimitere a pricinii, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) fraza finală din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată, fără a se judeca fondul, instanţa de recurs, după casare, va trimite cauza, spre rejudecare, o singură dată, la această instanţă.
Pentru a fi în prezenţa ipotezei de casare cu trimitere prevăzute de textul legal sus menţionat, este necesar ca instanţa de fond să nu fi examinat obiectul propriu-zis al litigiului, cu alte cuvinte, printre altele, să fi soluţionat procesul, pe baza unei excepţii de fond sau de procedură cu caracter peremptoriu, cum ar fi excepţia puterii lucrului judecat ori excepţia prescripţiei dreptului la acţiune sau excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În cauză, deşi reclamantul Ş.D. a dovedit că se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, justificând, astfel, interesul de a promova o acţiune ce tinde de obligarea autorităţii emitente a decretului de graţiere de a rectifica acest act, pentru motive de eroare materială, în mod greşit prima instanţă a procedat la respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, fără a intra, astfel, în cercetarea fondului procesului, a pretenţiilor reclamantului.
În aceste condiţii, soluţia adoptată în cauză de instanţa de recurs ar fi trebuit să fie de admitere a recursului, de casare a hotărârii atacate şi de trimitere a dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru a se soluţiona fondul cererii reclamantului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 730/2006. Contencios. Anulare ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 761/2006. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
