ICCJ. Decizia nr. 761/2006. Contencios. Excepţie de nelegalitate ( anulare decizie de impunere fiscală). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 761/2006
Dosar nr. 2536/2005
nr. 10528/1/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 februarie 2005, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca, anularea deciziei nr. 5 din 19 ianuarie 2005, emisă de a doua pârâtă, obligarea pârâţilor să-i acorde facilităţilor fiscale prevăzute de art. 65 alin. (5) din OG nr. 7/2001 şi să modifice Decizia de impunere anuală pe 2003, precum şi obligarea acestora, în solidar, la cheltuieli de judecată.
În această cauză, reclamantul a formulat la 15 aprilie 2005, excepţie de nelegalitate a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1090 din 8 august 2003 şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 716 din 6 mai 2004, astfel că în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, în vederea soluţionării acesteia, a fost sesizată Curtea de Apel Cluj.
Analizând excepţia invocată, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 438 din 23 iunie 2005, a admis-o şi a constatat nelegalitatea pct. 4 din Normele metodologice aprobate prin ordinul menţionat mai sus şi solicită documente justificative privind materialele folosite imposibil de prezentat, mai ales în situaţia apartamentelor achiziţionate de la constructori şi situate în clădiri cu mai multe unităţi locative.
Instanţa a mai reţinut că actele administrative emise de organele administraţiei centrale şi locale sunt menite să creeze cadrul necesar punerii în executare a legilor şi nu pot conţine prevederi contrare acestora sau care să facă imposibilă aplicarea lor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pârâţii, susţinând, în esenţă, că dispoziţia incriminată reglementează în concret modalitatea de aplicare a art. 65 alin. (5) din OG nr. 7/2001, prin indicarea actelor cu care se face dovada materialelor folosite pentru aplicarea facilităţilor prevăzute de acest text.
Recurenţii au analizat, de asemenea, în motivele depuse, necesitatea documentelor cerute, ca dovadă a valorii materialelor folosite la construcţiile proprietate personală, atunci când se solicită facilitatea în discuţie şi, de asemenea, au precizat că, în condiţiile în care OG nr. 7/2001 a fost abrogat prin Legea nr. 571/2003, la 1 ianuarie 2004, este necesar să se dovedească faptul că materialele respective au fost folosite în anul 2003.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În dreptul european comunitar, excepţia de ilegalitate reprezintă o procedură accesorie cererii principale directe, de anulare a actului administrativ, neputând fi invocată împotriva unui act ce putea fi contestat pe calea unei acţiuni în anulare, cu privire la care a expirat termenul legal.
În dreptul românesc contemporan, ea constituie o apărare ce poate fi invocată oricând, de oricare dintre părţile litigante, precum şi de instanţă, din oficiu (în fond sau în cursul soluţionării căilor de atac), având natura juridică a unei excepţii de procedură, de ordine publică.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ, care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate oricând".
Prin sentinţa atacată de recurenţi, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1090 din 8 august 2003, respectiv a pct. 4 din Normele metodologice aprobate prin acest ordin şi excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 716 din 6 mai 2004, respectiv a pct. 2.2 din Procedura de acordare a reducerii impozitului pe venit pentru construcţia de locuinţe aprobată prin acest ordin, raportat la prevederile art. 65 alin. (5) din OG nr. 7/2001, privitoare la acordarea unei facilităţi fiscale pentru construirea de locuinţe proprietate personală.
Instanţa de fond a concluzionat că prevederile acelor două acte normative, prin reglementarea constitutivă a documentelor prin care poate fi dovedită valoarea materialelor de construcţii folosite în anul 2003, împiedică o largă categorie de persoane să beneficieze de facilitatea fiscală prevăzută de art. 65 alin. (5) din OG nr. 7/2001, care este actul normativ superior, cu toate că aceste persoane au acest drept. Este vorba de persoanele care au cumpărat o locuinţă nouă de la constructor, locuinţa fiind parte a unui bloc cu mai multe apartamente.
Instanţa a considerat că potenţialul beneficiar al facilităţii fiscale să poată dovedi valoarea materialelor de construcţii încorporate în apartamentul său în anul 2003, şi prin alte mijloace, decât cele prevăzute în cele două ordine.
Prin Legea nr. 433/2002 s-a completat OG nr. 7/2001, la art. 5, cu alin. (4), prin care s-a prevăzut că „Pentru construcţiile de locuinţe proprietate personală se acordă o reducere a impozitului pe venit în cuantum de 20% din valoarea materialelor folosite.
La pct. 4 din anexa la Ordinul nr. 1090/2003 şi la pct. 2.2.3 din Ordinul nr. 716/2004 s-au prevăzut documentele ce trebuiau prezentate de solicitantul facilităţilor acordate prin art. 5 alin. (4) din ordonanţă, parte din aceste documente fiind imposibil de prezentat de către unii solicitanţi.
Astfel, s-a stabilit ca în borderoul centralizator să se menţioneze furnizorul, cantitatea, valoarea, plus autorizaţia de construire, contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei, situaţia definitivă de lucrări şi procesul-verbal de recepţie.
Ori, pentru reclamanta P.M. este o imposibilitate reală de a procura documentele privitoare la furnizorul, cantitatea şi valoarea materialelor, întrucât a contractat o locuinţă într-un bloc cu mai multe apartamente, care a fost construit de o societate comercială şi nu se poate face o repartizare corespunzătoare a acestora pentru fiecare apartament în parte.
Prin menţionarea în ordin a unor documente imposibil de obţinut, părţile solicitante nu pot beneficia de facilitatea prevăzută de art. 5 alin. (4) din OG nr. 7/2001, împrejurare care este contrară intenţiei legiuitorului.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 438 din 23 iunie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 762/2006. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... → |
|---|
