ICCJ. Decizia nr. 730/2006. Contencios. Anulare ordonanţă emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 730/2006
Dosar nr. 22/2005
nr. 136/1/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin contestaţia înregistrată sub nr. 94/2000, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta S.V.M. M.I.D. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta C.N.V.M. Bucureşti, solicitând ca, prin sentinţă, să se constate nelegalitatea prevederilor Ordonanţei nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost obligată la plata contravalorii acţiunilor sustrase de numitul G.D.O., să se dispună anularea actului individual atacat, în partea care priveşte obligarea reclamantei la această plată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că dispoziţia din Ordonanţa nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., prin care s-a dispus ca reclamanta să achite contravaloarea acţiunilor sustrase de S.V.M. G.F.I. SA, de la S.I.F. Oltenia, S.I.F. Banat Crişana şi S.I.F. Muntenia, prin penetrarea sistemului computerizat de evidenţă al R.R.A. şi R.M., şi aflate în contul R.R.A. pe numele lui G.D.O., este nelegală, întrucât se creează în sarcina reclamantei, o obligaţie care nu are temei. S-a mai arătat de către reclamantă, că a tranzacţionat acţiunile în mod public, prin sistemul naţional citat şi cu respectarea tuturor regulilor stabilite pentru procedura efectuării tranzacţiilor, că după descoperirea fraudei, reclamanta a ajutat la identificarea făptuitorului, a pus la dispoziţia pârâtei, dosarul complet al tranzacţiilor, că a solicitat aceleiaşi pârâte, efectuarea unui control de fond al societăţii şi şi-a îndeplinit imediat obligaţiile legale din ordonanţă emise de C.N.V.M.
Prin sentinţa civilă nr. 2407 din 27 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a fost respinsă excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de către pârâtă, a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte Ordonanţa C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999 şi excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a solicita anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999, invocate de aceeaşi pârâtă, în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 29/1990, şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.V.M. M.I.D. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. Bucureşti.
În considerentele hotărârii sus menţionate s-a arătat că prin actul administrativ individual contestat se prelungeşte numai termenul de îndeplinire a obligaţiei S.V.M. vizate, printre care şi reclamanta, prevăzut de Ordonanţele C.N.V.M. nr. 309 din 13 august 1999 şi nr. 323 din 10 septembrie 1999, ambele necontestate de reclamantă, astfel că nu se poate reţine că prin actul atacat, reclamantei i-a fost încălcat vreun drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei civile nr. 2407 din 17 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a formulat recurs în termenul legal, reclamanta S.V.M. M.I.D. SA Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei. S-a învederat de către recurentă, că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a refuzat să constate că prin ordonanţa contestată s-a creat o obligaţie nouă în sarcina reclamantei, aceea de a plăti către păgubită, contravaloarea acţiunilor sustrase şi vândute de condamnatul definitiv G.D.O. şi că instanţa de fond, refuzând să observe „noutatea" obligaţiei conţinute în ordonanţa contestată, nu s-a pronunţat asupra dovezilor în apărare şi a încălcat prevederile art. 76 lit. a) din Legea nr. 52/1994.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere, cum ar fi cazul în care hotărârea primei instanţe a fost pronunţată, fără a se judeca fondul.
În cauză, obiectul procesului l-a constituit anularea Ordonanţei nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., în partea privitoare la obligaţia reclamantei S.V.M. M.I.D. SA Bucureşti, la plata contravalorii acţiunilor vândute la ordinul clientului G.D.O. şi sustrase din portofoliul S.I.F. Muntenia, S.I.F. Banat-Crişana şi S.I.F. Oltenia.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată a reclamantei S.V.M. M.I.D. SA, apreciind în mod eronat că prin actul administrativ individual atacat nu i-a fost încălcat vreun drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, şi că obiectul acţiunii l-a reprezentat anularea parţială a Ordonanţei nr. 372 din 11 octombrie 1999, emisă de C.N.V.M., sub aspectul referitor la prelungirea termenului de îndeplinire a obligaţiilor S.V.M. - urilor vizate, prevăzut de Ordonanţele nr. 309 din 13 august 1999 şi nr. 323 din 10 septembrie 1999.
În acest condiţii, cum prima instanţă nu a cercetat fondul acţiunii cu care a fost sesizată şi s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, se impune admiterea căii de atac formulată de SC M.I.D. SRL (fostă S.V.M. M.I.D. SA), casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, prilej cu care vor fi avute în vedere şi celelalte motive de recurs invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi admite recursul declarat de SC M.I.D. SRL (fostă S.V.M. M.I.D. SA) împotriva sentinţei civile nr. 2407 din 27 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu opinia separată a d-nei judecător D.I.V., în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinţei atacate şi în fond, al admiterii acţiunii reclamantei şi al anulării Ordonanţei C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, în ceea ce priveşte alin. ultim al art. 1, vizând recuperarea de la reclamantă, a contravalorii acţiunilor transferate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
Urmează opinia separată a d-nei judecător D.I.V.
Opinie separată
Împărtăşesc şi susţin opinia în sensul admiterii recursului formulat de recurenta SC M.I.D. SRL, a modificării în tot a sentinţei atacate şi în fond, a admiterii acţiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost formulată, urmând a fi anulată Ordonanţa C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, în ceea ce priveşte alin. ultim, vizând recuperarea de la reclamantă, a contravalorii acţiunilor transferate, pentru următoarele consideraţiuni.
Apreciez că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond, în mod evident a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind, astfel, din plin aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, prin modalitatea în care a apreciat şi evaluat întregul material probator, instanţa de fond, în opinia mea, a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind, aşadar, supusă criticii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cum ambele motive de recurs, susţinute, de altfel, şi de către recurentă, sunt de natură a atrage modificarea hotărârii, şi nu casarea, apreciez, totodată, că în măsura în care s-a considerat că recursul este fondat şi trebuie admis, soluţia corectă era de modificare, şi nu de casare, cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei.
Instanţa de fond respingând pe fond acţiunea reclamantei-recurente, ca neîntemeiată, a considerat că Ordonanţa C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, nu i-a încălcat acesteia, vreun drept prevăzut de lege, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 29/1990.
Instanţa de fond a apreciat şi că actul administrativ în litigiu a fost emis de pârâtă, cu respectarea regulilor şi a regulamentelor aplicabile şi a Legii nr. 52/1994, mai cu seamă că reclamanta-recurentă s-a supus obligaţiilor contestate.
Împrejurarea că instanţa de fond, atunci când a reţinut în considerentele hotărârii, legalitatea emiterii Ordonanţei C.N.V.M. nr. 372 din 11 octombrie 1999, a făcut referire numai la prelungirea termenului de îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantei-recurente, nu este în opinia mea, un argument în susţinerea ideii că prima instanţă nu a analizat şi nu a cercetat în realitate fondul cauzei, impunându-se, astfel, trimiterea spre rejudecare.
Dimpotrivă, necercetarea de către instanţa de fond a obligaţiei reţinute în sarcina recurentei-reclamante, prin acelaşi act administrativ, la plata contravalorii acţiunilor vândute la ordinul lui G.D.O., condamnat definitiv, sustrase din portofoliul S.I.F. Muntenia, S.I.F. Banat-Crişana şi S.I.F. Oltenia, echivalează, pe de-o parte, cu o insuficientă înţelegere şi interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi, totodată, cu o nemotivare sau cel puţin o insuficientă motivare a sentinţei pronunţate.
Cum personal am apreciat că recurenta-reclamantă a demonstrat în cauză, prin probele administrate că această nouă obligaţie stabilită în sarcina sa de autoritatea pârâtă, este nemotivată, nejustificată şi nelegală, am susţinut opinia separată în sensul arătat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2006. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Contencios → |
|---|
